La dineul de la Buckingham, fiica lui Donald Trump a arătat magnific într-o rochie Carolina Herrera

Ivanka Trump a făcut o puternică impresie asupra britanicilor. Prezența fiicei lui Donald Trump în timpul vizitei istorice a acestuia în Regatul Unit al Marii Britanii nu va rămâne fără ecouri. Vizita va dura trei zile, iar în agendă au fost prevăzute dineuri oficiale, întâlniri cu cei mai importanți membri ai familiei regale, întâlniri cu presa. La dineul de la Buckingham, fiica lui Donald Trump a arătat magnific într-o rochie Carolina Herrera

Banchetul oficial s-a ținut în seara zilei de 3 iunie și au participat 170 de persoane, printre care Primul Ministru Theresa May, viceamirali, baroni și baronese, dar și directorii marilor companii din Marea Britanie.

Sala unde s-a ținut dineul a fost amenajată în 24 de ore, iar meniul a fost unul demn de cea mai importantă casă regală a lumii: file de halibut preparat la abur cu piure de măcriș, sparanghel cu pătrunjel franțuzesc, miel de Windsor umplut cu legume, iar la desert, spumă de căpșuni, de lămâie, cafele și fructe proaspete.

Vinul servit a fost unul deosebit: Chateau Lafite Rothschild 1990 adus din vinoteca familiei regale.

Ivanka Trump este fiica lui Donald Trump din mariajul acestuia cu modelul Ivana Trump. Ivana Marie Trump este o femeie de afaceri și la rândul ei, fost fotomodel american, iar în prezent este asistenta Președintelui Trump. Contul ei de Instagram are aproape 5 milioane de urmăritori iar o postare, în medie, primește aproximativ 150.000 de mii de aprecieri.

La dineul oferit de Majestatte Sa Regina Elisabeta a II-a, Ivanka Trump a ales o rochie semnată Carolina Herrera pe care o vedeți mai jos:

Carolina-Herrera-Ivanka-Trump-Gown-State-Dinner-London-June-3-2019-1024x698

Ivanka Trump a fost însoțită de soțul ei, Jared Kushner, dezvoltator imobiliar și investitor american, publicist și Consilier Superior al Președintelui American.

Foto: Hepta, Northfoto

Citește și:

DECALOGUL AVANTAJE: 10 întrebări pentru Geanina Ilieș

EXCLUSIV AVANTAJE Răzvan Mazilu, despre musicalul Queen: „Este o poveste SF despre puterea iubirii şi a muzicii'

Cum arată azi Șerban din Liceenii. Tudor Petruț trăiește în America și a renunțat la actorie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati