KATE MIDDLETON: răspundem celor 10 mari necunoscute din jurul Prințesei de Wales

Se pare că recenta apariție a lui Kate Middleton a stârnit mai multă rumoare decât s-ar fi așteptat. După mărturisirea șocantă legată de sănătatea ei, prințesa a transmis totuși și un mesaj pozitiv: „Pe zi ce trece mă simt mai puternică'.

De câteva luni, un blestem pare să fi lovit Familia Regală. Când toată lumea aștepta întoarcerea ei în viața publică, Kate Middleton a venit și a dat cea mai proastă veste: „Am cancer'. După ce s-a confruntat timp de săptămâni întregi cu zvonuri malițioase, bizare, despre viața ei alături de Prințul William, iată că un șoc dramatic a lovit-o pe curajoasa Prințesă de Wales. Iar răspunsul oamenilor a fost unanim: șoc, sprijin, afecțiune și admirație din belșug. Ar fi putut alege să dea știrea printr-un comunicat de presă, dar și-a dorit să fie personal, de la inimă la inimă. În video-ul de două minute și 16 secunde filmat de BBC Studios, anunțul prințesei a schimbat lucrurile cu acest mesaj istoric pe care l-a scris ea însăși. În cele din urmă, totul a fost clar: lunga ei convalescență, agenda limitată a Prințului William și secretul Palatului Kensington.

Am cancer și fac chimioterapie preventivă'

Într-un discurs trist și emoționant în același timp, prințesa a anunțat că are cancer. Discursul a fost scris de ea însăși și înregistrat pe 20 martie în Grădina Windsor. Brusc, curajoasa Prințesă a șocat cu diagnosticul ei șocant. Și răspunsul oamenilor a fost unanim: șoc, sprijin, afecțiune și admirație. Palidă la față, calmă, purtând un pulover în dungi și blugi, fără machiaj, imaginea Prințesei de Wales nu va fi uitată prea curând. Înconjurată de narcise și fără titluri regale, dar cu o mare îngrijorare pe chip aceasta a spus: „au fost câteva luni incredibil de dificile pentru toată familia, dar am avut o echipă medicală fantastică care a avut foarte multă grijă de mine, pentru care le sunt foarte recunoscătoare.'

Care a fost cel mai emoționant moment?

Câteva secunde mai târziu, Kate își schimbă tonul, trage aer în piept pentru a rosti următoarea propoziție și vocea i se modifică. Ascunde multă tristețe. „În ianuarie, am suferit o operație abdominală majoră la Londra și, la acea vreme, se credea că starea mea nu este canceroasă', spune ea, reafirmând veridicitatea informațiilor oferite inițial de palat. Apoi: „Operația a fost un succes, însă, analizele efectuate ulterior au scos la iveală prezența cancerului. Prin urmare, echipa mea medicală mi-a recomandat să fac chimioterapie preventivă și acum sunt la începutul tratamentului.'

Ce le-a spus copiilor?

Rezemată de spătarul băncii și fără a-și schimba poziția – cu mâinile împreunate, dar în mișcare, fapt ce denotă anxietate, și cu picioarele încrucișate – Kate explică apoi trauma pe care a adus-o diagnosticul de cancer, ei și familiei, și vorbește despre timpul de care au avut nevoie pentru a asimila această știre cumplită. Și mai ales, au încercat să găsească o modalitate de a le spune celor trei copii, de zece, opt și cinci ani, ce înseamnă acest diagnostic: „Acesta, desigur, a fost un șoc imens, iar Wiliam și cu mine ne-am străduit să procesăm și să-l gestionăm în mod privat, de dragul tinerei noastre familii. După cum vă puteți imagina, acest lucru a luat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră, astfel încât să îmi pot începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod pe care să-l înțeleagă și să-i asigurăm că voi fi bine.'

De ce au așteptat atât să spună adevărul?

Atât Kate cât și William au fost supuși unor provocări enorme în ultimele săptămâni, dar și-au menținut decizia de a nu dezvălui adevărul, gândindu-se doar la binele copiilor lor. Ei știau că dacă boala va fi făcută publică, George, Charlotte și Louis vor fi foarte expuși la școală, că s-ar putea găsi în situații greu de gestionat și au fost de acord să facă public diagnosticul atunci când vor începe sărbătorile de Paște. Așa că a anunțul fost făcut în ziua când cei mici și-au luat rămas bun de la sălile de clasă, intrând în vacanță – școala se află la doar zece minute cu mașina de casa lor, Adelaide Cottage. Cei mici vor fi în vacanță până pe 17 aprilie. Atunci au simțit că „A fost momentul potrivit'.

Cum se simte fizic, Kate Middleton?

„Așa cum le-am spus și copiilor, sunt bine și devin din ce în ce mai puternică, mă concentrez pe lucrurile care mă vor ajuta să mă vindec; în mintea, trupul și spiritul meu. Să-l am pe William alături de mine este o mare sursă de confort și liniște, la fel ca dragostea, sprijinul și bunătatea pe care mulți dintre voi mi le-ați arătat. Înseamnă foarte mult pentru amândoi.' În ciuda provocării la care este supusă, Kate este „concentrată pe recuperarea ei și extrem de recunoscătoare echipei medicale pentru îngrijirea pe care i-au acordat-o în timpul chimioterapiei.'

Cum a gestionat zvonurile legate de criza din căsnicia ei?

După ce a depășit cel mai dificil moment al mesajului – vorbind despre copiii ei -, prințesa a întărit ideea că este bine și că are nevoie ca William să fie alături de ea, aplanând și zvonurile despre o criză conjugală. Iar inelul de logodnă sclipea din nou pe deget, ca altădată.

Ce își dorește Kate?

Prințesa a insistat asupra dorinței de a avea pace și intimitate și a cerut liniște sufletească: „Sperăm că înțelegeți că, noi ca familie, avem nevoie acum de ceva timp, spațiu și intimitate în timp ce îmi termin tratamentul. Munca mea mi-a adus întotdeauna o mare bucurie și sper să mă întorc cât de repede pot, dar deocamdată trebuie să mă concentrez pe recuperare completă.' Schimbându-și din nou tonul, Kate și-a „asumat' rolul de prințesă și și-a luat rămas bun cu cuvinte pline de speranță, adresându-se tuturor oamenilor care luptă împotriva acestei boli. „Vă rog să nu vă pierdeți credința sau speranța. Nu sunteți singuri.'

Cum gestionează William atât de multă presiune?

Această perioadă deosebit de complicată pentru coroana britanică aduce multă presiune asupra prințului William. Regina Camilla nu are greutatea constituțională a moștenitorului tronului – dar William, care trăiește o dramă suplimentară în umbră, acumulează presiune ca soț, tată și fiu. În ultimele săptămâni, a luat parte la mai multe acțiuni pentru a arăta că este cu adevărat apt să ocupe tronul, dar după ce a aflat diagnosticul lui Kate, totul s-a radical schimbat. Acolo unde erau critici acum sunt doar laude, recunoaștere și chiar surpriză că și-a putut îndeplini agenda, ținând cont de tot ce se întâmplă în culise. Prințul moștenitor a dat dovadă de profesionalism și claritate în cele mai grele momente și a înfruntat adversitatea zvonurilor, zâmbind. Testul ca viitor rege a fost foarte greu.

Ce informații se cunosc despre boală?

Prințesa de Wales a dezvăluit că i-a fost detectată o tumoare, fără a preciza originea sau organul afectat, sau în ce stadiu se află, spre deosebire de Rege care, deși nu a dezvăluit ce tip de cancer are, a confirmat imediat că i-a fost depistat un cancer. Kensington a spus că medicii i-au dat vestea prințesei „odată ce testele post-operație au fost finale și rezultatele au fost revizuite'. De asemenea, un purtător de cuvânt a indicat că ea nu va împărtăși mai multe detalii medicale, deși unele surse din presa britanică au indicat două tipuri de tumori ca fiind cele mai probabile: stomacul și intestinul. Prințesa a dezvăluit doar că tumora este localizată în abdomen. Aceata include stomacul, intestinul subțire și gros, ficatul, splina, vesica biliară, pancreasul, rinichii, uterul, trompele uterine, ovarele….

Ce este chimioterapia preventivă?

Chimioterapia preventivă, cunoscută ca terapie adjuvantă, reduce riscurile de recurență după îndepărtarea masei tumore și curățarea zonei afectate, pentru că pot rămâne celule canceroase microscopice nedetectabile. În general, un tratament primar este administrat împreună cu intervenția chirurgiucală pentru a reduce incidența cancerului. Kate a fost internată pe 16 ianuarie, a fost externată pe 29 ianuarie după o spitalizare de aproape două săptămâni și a început treatmentul la sfârșitul lunii februarie.

Cine o ajută pe Kate?

Pe lângă familie, Kate are sprijinul a patru doamne loiale. María Teresa Turrión Borrallo din Palencia, care este responsabilă cu îngrijirea copiilor săi. Natalie Barrows – cunoscută drept „Kates Keeper' – care este secretarul ei privat adjunct din 2017; Natasha Archer (Tash), stilistul și consilierul ei, dar și una dintre cele mai bune prietene ale ei, și Rebecca Priestley (Becca), care tocmai a fost ridicată la rangul de scutier suplimentar – majordom special – după o carieră de succes în casa Windsor.

Kate Middleton primește chimioterapie preventivă. Iată ce înseamnă asta:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri