Înmormântare Mircea Lucescu: toate imaginile din ziua despărțirii de ”Il Luce”, în Vinerea Neagră
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/inmormantare-mircea-lucescu-3.jpg)
Vinerea Mare. Ziua în care fotbalul românesc a tăcut. Mircea Lucescu este înmormântat într-o atmosferă copleșitoare, demnă, decentă, în care lacrimile, aplauzele și amintirile se amestecă dureros. După o viață dedicată terenului, „Il Luce' pleacă dintre noi lăsând în urmă o legendă care nu va muri niciodată. Fotoreporterii Libertatea vă prezintă, pas cu pas, momentele din ziua despărțirii.
Cuprins
UPDATE Neli Lucescu, secată de lacrimi și sprijinită de fiu la înmormântarea lui Mircea Lucescu
Neli Lucescu a oferit una dintre cele mai sfâșietoare imagini ale zilei. Ținută strâns de braț de fiu și sprijinită de noră, pășea cu greu, ca și cum fiecare pas ar fi fost o luptă. Slăbită de durere și vizibil marcată de pierderea suferită, abia se mai ținea pe picioare, cu privirea pierdută și chipul împietrit de suferință.
Astăzi își ia rămas-bun de la omul care i-a fost sprijin, partener și familie timp de peste 60 de ani – o viață întreagă trăită împreună, cu momente frumoase, sacrificii și o legătură greu de descris în cuvinte. Cei prezenți au privit în tăcere durerea unei femei care își conduce pe ultimul drum jumătatea.
*Cortegiul funerar a plecat de la Arena Națională în jurul orei 9.20, locul unde aproximativ 15.000 de oameni au venit în ultimele zile să-i aducă un ultim omagiu. Sub escorta poliției, drumul spre biserică a fost parcurs ca o ultimă plimbare prin orașul pe care Mircea Lucescu l-a iubit atât de mult. Sosirea la Biserica Elefterie a avut loc la ora 9.40. Rând pe rând soseau, cu capul în pământ, prieteni din fotbal, foști colegi, cu toții încercând să aline familia îndoliată, dar și pe ei înșiși.
În biserică, chipuri cunoscute și priviri pierdute. Gheorghe Hagi, Mircea Rednic, Dănuț Lupu, Ioan Andone, Ionel Gane, oameni care i-au fost aproape în viață, acum uniți de aceeași durere. Nu mai sunt rivalități, nu mai sunt culori de club. Doar respect și tăcere.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu, înfășurat în drapelul național, spune totul despre omul care a fost. Un simbol. Un reper. Un nume care a trecut dincolo de fotbal și a devenit parte din identitatea unei generații.
După slujba de aproximativ două ore, drumul continuă spre Cimitirul Bellu, iar acolo totul se va desfășura într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit familia. La ora prânzului, ceremonia de înhumare va fi însoțită de onoruri militare. Materiale foto-video realizate de Dumitru Angelescu
Mircea Lucescu a plecat la 80 de ani, după peste șase decenii trăite pentru fotbal. A antrenat, a inspirat, a construit și a lăsat în urmă ceva rar: o moștenire care nu se uită. Ultimul său meci, pe 26 martie, a fost doar un episod. Adevărata lui poveste nu se încheie astăzi. Ea continuă în fiecare stadion, în fiecare copil care visează să ajungă mare și în fiecare suporter care îi rostește numele.
Gigi Becali, sfaturi pentru Răzvan Lucescu
După ce a coborât, a oferit declarații reprezentanților presei. Dialogul a durat aproximativ 10 minute, astfel că Becali a intrat în biserică la aproximativ 25 de minute după începerea slujbei, scrie GSP.
„Vorbisem și cu doctorii. Știam. Se cam știa. Acum, normal, orice om când moare, e o tristețe. Cel mai mult e familia. Noi spune condoleanțe. A pierdut fotbalul, e adevărat. Fotbalul pierde. Problema acum știi care este? Ai văzut cum au fost numele mari ale Europei, Lucescu, Lucescu, Lucescu.
Și toată lumea a vorbit numai la superlativ și toată lumea a mulțumit. Era într-adevăr un super-om. Un om bun. Și dacă ai fost un om bun, toată lumea te laudă. Lasă succesele. Era om bun, ca dovadă că toată lumea, oameni străini, comemorare peste tot. Dar acum e momentul pe care nimeni nu l-a spus și îl spun eu acum.
O să-i spun Răzvane, nimeni, toată lumea, nimeni nu te poate ajuta. Acum, doar el îl poate ajuta. Trece un cerșetor, îi dai 100 de lei, pentru nea Mircea. El a avut slavă pe pământ, bogății. El, acum, Răzvan, trebuie să intre în rol.
Eu vin, eu plec, toată lumea, plecăm acasă. Dar el acum 3 zile, și încă 6, și încă 33, și vine la Judecată, în fața Judecătorului. Acum s-a oprit tot ce ai făcut până acum. Acum intră el în rol, Răzvan. Și o să-i spun eu ce să facă, ca să-l ridice cât de cât. Acolo e mai greu cu odihna.
Cum spui tu că faptele…vorbim la modul general. Meseria ți-o faci pentru tine, pentru slava ta, pentru banii tăi. Ce faci pentru Dumnezeu? E important, fără biserică nu se poate Raiul. Nu se poate odihna aia. Cum să fie odihnă dacă nu ești cu biserica?
Eu o să-i spun lui Răzvan cum poate el, acum, în astea 40 de zile, când el este la Judecată, ce să facă. În 3 zile îi arată și gândurile pe care le-a avut. Ce a făcut Lucescu este geniu și talent. Și geniul nu se face, el se naște.
Deci, acum trebuie să intre în rol Răzvan. Acum, la momentul ăsta, este rolul lui Răzvan. El se poate ocupa de sufletul lui Mircea Lucescu. Restul, ce facem noi, lucruri materiale, nu contează', a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro.
CONȚINUT VIDEO AVANTAJE
Ioan Andone a publicat imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu
Revedere plină de emoție la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu, Sabău, Rednic și Mateuț, a împărtășit momente încărcate de durere, dar și de amintiri care nu se sting. Întâlnirea cu Valentin Ceaușescu, singurul copil rămas în viață al soților Elena și Nicolae Ceaușescu, la 37 de ani de la gestul controversat din 1989, a adus un simbolic arc peste timp, într-o zi în care „Il Luce' a fost omagiat cu respect și recunoștință.
La parastasul lui „Il Luce', Ando s-a întâlnit și cu Valentin Ceaușescu, la 37 de ani de când îi arăta degetul mijlociu fiului dictatorului Nicolae Ceaușescu. Se întâmpla în martie 1989, la Steaua – Dinamo 2-1, meci în care fostul fundaș central a marcat pentru roș-albi. Atunci, el a făcut semne obscene spre Valentin Ceaușescu și spre tribuna oficială înțesată de generali ai armatei, explică gsp.ro.
„O zi care ne-a îngenuncheat pe toți. O despărțire doar fizică de Mircea Lucescu, pentru că tuturor ne-a schimbat viața în bine la un moment dat. Ne-a oferit atâta căldură și va rămâne mereu parte din spiritul și poveștile noastre.
Mie îmi sfâșie vocea și sufletul plecarea ta…', a scris Ioan Andone, pe Facebook, alături de imaginile cu foștii coechipieri. Fotografii: Facebook / Ioan Andone
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirabela-gradinaru-vizita-presedintei-din-india-5-1.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/colectia-pokemon.webp)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/libertatea-ro-homepage-tableta.webp)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/schimburi-panini-profimedia.webp)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/panini.webp)