A înghețat parbrizul mașinii? Cele mai tari metode de a-l dezgheța în doar în câteva minute

Sezonul rece este frumos în felul lui, însă are și destule părți mai puțin bune. Pe lângă faptul că este foarte frig, trebuie să ne îmbrăcăm mai gros, orașul este parcă mai aglomerat, mai avem probleme și cu mașina. Mai ales atunci când ninge, iar temperaturile sunt foarte scăzute, pregătirea şi pornirea maşinii în aceste condiţii e un adevărat calvar.

Mulți se trezesc devreme că să curețe zăpada și să râcâie gheața de pe parbrizul mașinii, cu toate acestea tot au șanse mari să întârzie. Dacă acest scenariu ți se pare foarte cunoscut și te-ai săturat să ai aceste probleme în fiecare dimineață, ei bine, trebuie să știi că există câteva soluții eficiente care te scapă foarte ușor de această bătaie de cap.

Așadar iată ce poți să faci dacă vrei să îți cureți mașina mai repede!

Soluţie de alcool

Acesta este cel mai eficient mijloc de dezgheţare rapidă a maşinii. Pur și simplu umple o sticlă cu pulverizator cu alcool etilic diluat cu apă (2/3 alcool şi 1/3 apă), după care pulverizează soluţia peste parbriz că să topeşti rapid gheaţa şi să scurtezi timpul de dezaburire, potrivit secretele.com.

Soluţie de oţet

O altă soluție este înlocuirea alcoolului medicinal cu oţet. Amestecă 3 părţi de oţet alb cu 1 parte de apă într-o sticlă cu pulverizator şi stropeşte soluţia peste parbriz că să topeşti rapid gheaţa şi să grăbeşti dezaburirea. Cu oţet diluat poţi chiar să previi îngheţarea parbrizului dacă îl stropeşti zdravăn cu o seară înainte.

Folosește aceste reglaje

Dacă nu ai oţet sau alcool, poţi să-ţi dezgheţi rapid maşină în manieră clasică, adică folosind funcţiile maşinii. Iată combinaţia magică pentru înjumătăţirea timpului de dezgheţare a parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale:

  • Reglează încălzirea la setarea maximă
  • Porneşte aerul condiţionat
  • Dezactivează sistemul de circulaţie a aerului în interior
  • Întredeschide toate geamurile

O soluție ieftină

Freacă partea interioară a parbrizului cu spumă de bărbierit. Chiar dacă poate îți sună ciudat acest truc, trebuie să că funcţionează de minune, aşa că nu ezita să-l încerci.

Dacă ai pisică, e bine de știut că un alt truc interesant presupune să ţii în maşină un pumn de aşternut pentru pisici! Umple o şosetă cu aşternut igienic pentru pisici şi ţine-o agăţată sub parbriz pe timpul nopţii. Granulele absorb umezeala din aer, prevenind astfel aburirea.

O altă soluție ingenioasă este să freci exteriorul parbrizului cu o bucată de ceapă că să previi îngheţarea acestuia pe timpul nopţii. Dacă îngheţarea stergătoarelor îţi da bătaie de cap, urmează același procedeu.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Google – maşina care se conduce singură

O masina de cusut te asteapta!

Si tu poti! Trusa de urgenta pentru masina

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri