Începe Târgul de Crăciun de la Dalles!
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2013/11/Afis-craciun-48x68mm-2013-2-1.jpg)
În perioada 28 noiembrie – 24 decembrie, Sala Dalles se va transforma în Galeria Cadourilor de Crăciun!
Anul acesta, febra cumpărăturilor de sărbători se va simți iar în inima orașului, pentru că Târgul de Crăciun de la Dalles este deschis vizitatorilor între orele 10.00 – 20.00.
La târg vor participa 96 de expozanți de top din zone cât mai diverse, care au ales cu grijă și dăruire cele mai frumoase și originale idei de cadouri, pentru ca toată lumea să fie fericită.
Iată o parte din cele mai interesante sugestii de cadouri, pe care le puteţi găsi la Târgul de Crăciun de la Dalles:
Un cadou inedit, natural și ecologic ,care va aduce multă bucurie celui ce-l primește, este bradul în miniatură, plantat în ghivece. Acesta se va putea dărui într-un ambalaj personalizat, din hârtie ecologică sau săculeți de iută, însoţiţi de un mesaj original.
Pentru iubitorii de ceaiuri, cafele și ciocolată caldă, expozanții au pregătit zeci de sortimente aromate, pentru toate gusturile, precum și porțelanuri fine din care pot fi savurate.
Gurmanzii vor avea de ales dintr-o gamă gamă largă de produse din ciocolată, dulcețuri, siropuri și șerbeturi naturale, dulciuri gustoase din: marțipan, căsuțe de turtă dulce, acadele și alte delicii, terine și fois gras, condimente exotice și multe alte delicatese.
Decorațiuni interioare, ornamente și accesorii specifice sărbătorilor de iarnă. Doar la Dalles veti afla care sunt cele mai noi tendințe în materie de decorațiuni de Crăciun, de la globuri de sticlă, până la ornamente din lemn, realizate manual, cu multă migală, pentru bucuria sufletului și a ochiului.
Bineînțeles că nu puteau lipsi de la târg expozanții din zona de fashion, cu accesorii și bijuterii dar și cei cu produse cosmetice bio și jucării din lemn pentru cei mai cuminți copii.
Oricine este binevenit să simtă pulsul Sărbătorilor de Iarnă la Dalles, în inima orașului! Intrarea la Târgul din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 18 este gratuită.