ÎN EXCLUSIVITATE pentru AVANTAJE, MIRABELA DAUER: “Dumnezeu știe ce-mi trebuie și-mi dă exact ce merit”

În urmă cu 8 ani, Mirabela Dauer a decis că a venit momentul să dea agitația urbană pe liniștea rurală. Deși, geografic, satul Roșu din comuna Chiajna este foarte aproape de București, la o distanță de doar 12 km, ai senzația că intri într-o altă dimensiune.

Liniștea care domnește pe străzi este frapantă pentru cel care, cu doar 15 minute înainte, era cu nervii încordați la maximum în traficul din București. Apoi devine copleșitoare. Și când, în sfârșit, reușești să-ți dai seama că este exact ceea ce are nevoie sufletul împovărat și obosit, Mirabela îți deschide poarta casei și pășești într-un mic Paradis colorat: o curte foarte îngrijită, în care, cât cuprinzi cu privirea, vezi verdele crud al ierbii si al copacilor și roșul aprins al mușcatelor. Un spațiu populat cu multe, multe figurine colorate din ceramică. O desfătare pentru simțuri, o mângâiere pentru sufletele obosite.
Discuția cu Mirabela Dauer este genul acela de discuție pe care nu-ți vine s-o închei. Sinceră, plină de lecții de viață și mai ales asumată. Iar lecția asumării este poate cea mai importantă. Atât de importantă încât, la sfârșit, nu-ți mai rămâne decât să zici Mulțumesc, iubită doamnă!'

Pe 9 iulie, este ziua dumneavoastră de naștere. Cum petreceți această zi?

Petrecere pot să fac în fiecare zi, nu doar de ziua mea. Am câțiva prieteni buni, ne strângem adesea aici în curte, în foișor. Nu ți se uită nimeni peste gard. E o stradă foarte liniștită. De ziua mea, dau o fugă la Viena împreună cu gașca de prieteni. Am un loc al meu pe care-l iubesc foarte tare, o cafenea vizavi de Dom.

Ce proiecte aveți în perioada următoare? Pe unde vă putem vedea și asculta?

În luna iulie începe turneul estival. Toată vara, în special în weekend, cânt la restaurantul Cireșica. De asemenea, sunt implicată în proiectul Andra Tradițional, care-mi face o deosebită plăcere și cu care avem patru spectacole anunțate.

Ați avut, de-a lungul timpului, câteva duete memorabile. Mai țineți legătura cu artiștii cu care ați cântat în duet?

Cu Marian Nistor am avut o colaborare lungă. Marian mi-a compus șase piese, printre care Mulțumesc, iubită mamă', Frunza mea albastră', Amintiri'. Toate au avut un succes răsunător. Mulțumesc, iubită mamă' a fost compusă la rugămintea lui Vadim Tudor. Mama lui mă iubea foarte mult, iar atunci când s-a îmbolnăvit grav, Vadim i-a dat lui Marian versurile acestei melodii rugându-l să le pună pe muzică. Așa a luat naștere această piesă. A fost o bucurie enormă pentru ea, a plâns când a ascultat-o. Din păcate, cu Marian nu mai țin legătura. Ne-am maturizat, ne-am schimbat. Nu din punctul meu de vedere… la mine s-a schimbat doar vârsta, în rest, sunt aceeași. Dar dragoste și prietenie cu forța nu se poate. Am mai avut duet cu Cornel Constantiniu. Nici cu el, din păcate, nu mai țin legătura. Sunt ușor impresionabilă. Cu trecerea timpului, am devenit foarte sensibilă. Plâng ușor. Și de tristețe, și de bucurie. De-a lungul timpului, am mai avut duete cu Gabriel Dorobanțu, cu Cătălin Crișan. Mai recent, cu Pepe la Zilele Bucureștiului și la emisiunea Te cunosc de undeva'. La emisiunea Răi, da buni', am cântat în duet chiar și cu Florin Salam. Nu am nicio reținere față de cei care abordează alt gen de muzică. Întotdeauna există șanse să iasă ceva frumos. Sunt profesioniști, indiferent de genul muzical pe care-l cântă. Nu trebuie să fiu neapărat fană, dar le recunosc meritele. Au calități vocale, au talent, sunt niște mari artiști acolo, pe zona lor.

La ce vă duce gândul când auziți cuvântul copilărie?

La artistăreală'. De mică mi-a plăcut să fiu artistă. În curtea casei în care am crescut, improvizam o scenă, făceam o cortină dintr-un cearșaf, ne strângeam mai mulți copii și cântam, făceam cor. Toată ziua eram cocoțată pe garduri. Jucam „Hoții și vardiștii', iar mie-mi plăcea să fiu hoțul și să fac toate năzbâtiile. Eram băiețoaică. Și acum mi se spune „femeia Vasile'. Apoi îmi amintesc de eforturile mamei de a mă determina să mănânc. Umplea masa cu de toate, doar-doar m-o îmbia ceva, că pe mine mă bătea vântul de slabă ce eram. Noroc cu pielea, că-mi ținea oasele. De-atunci am rămas cu ceva sechele. Și acum, când văd masa plină, mi se pune un nod în gât și nu mai pot mânca.

Talentul de unde l-ați moștenit?

Probabil de la mama. Ea mai cânta prin curte, îi cânta lui tata ca să-l mai binedispună. Însă nu a cântat să se afirme. Pe vremea aia, nu dădea bine să fii artist. Erai considerat neserios. În afară de mama, nimeni din familie nu și-a dorit ca eu să devin artistă. Mama era foarte fericită. Tata, în schimb, nu era deloc încântat. El nu a venit la niciun spectacol de-al meu. Mama m-a văzut doar în două spectacole. Mai mult, nu a rezistat emoțional.

Prima mare iubire. Ce vă mai amintiți din acea perioadă?

Mi-am dorit foarte tare să mă mărit repede. Când l-am cunoscut pe primul meu soț, m-am întors acasă la 2 dimineața. Mama a considerat că e mai bine ca tata să nu mă vadă și mi-a dat bani de taxi să plec la sora mea. Tata era foarte strict. Nu aveam voie să intru în casă mai târziu de ora 9 seara că o încurcam. Era foarte important pentru el să nu-l vorbească lumea, să nu zică cineva de fetele lui că nu-s respectabile. De soțul meu m-am îndrăgostit brusc și definitiv și, după ce am terminat liceul, m-am căsătorit. Între noi era diferență de 5 ani. Eu n-am mai dat la facultate, iar asta a fost o adevărată tragedie pentru tata. Soțul meu a terminat Construcții și s-a angajat inginer constructor. În acea perioadă, eu cântam la restaurantul Ovidiu din apropierea pieței 1 Mai. Trupa cu care cântam acolo mi-a propus să plec în Iugoslavia. M-am decis să plec, soțul meu a fost de acord. Așa că am luat drumul Iugoslaviei și m-am întors după 4 ani. În răstimpul acesta, mă mai întâlneam cu soțul meu și cu tata la graniță. După 4 ani, mi-am dat seama că, de fapt, noi n-am stat mai deloc împreună. Am decis să își vadă fiecare de drum. Ne-am despărțit la restaurantul la care am făcut și nunta. După pronunțarea divorțului, am plecat de la tribunal și am intrat în restaurant, care era foarte aproape. Fostul meu soț și tata au băut câte o bere și asta a fost tot. Am rămas prieteni, am mai corespondat o vreme, până când el s-a recăsătorit, apoi nu am mai ținut legătura. Eu am continuat să cânt. Am cântat la Casa de Cultură Turturele, acompaniată de Orchestra Radio condusă de Sile Dinicu. Eram tare mândră că tata Sile îmi dădea atenție.

Dacă v-ați naște a doua oară, ați schimba ceva la dumneavoastră? Vă reproșați ceva?

Nu, îmi place foarte tare de mine cum sunt. Poate aș schimba doar faptul că sunt prea sinceră. Nu trăim vremuri în care sinceritatea este o virtute. Sinceritatea aduce singurătate. Însă eu nu mă pot schimba.

Cum faceți față oamenilor toxici, situațiilor stresante? Cum gestionați lucrurile acestea și cum reușiți să vă detașați de ceea ce vă face rău?

Abia acum reușesc să mă detașez, după atâția ani. Am strâns în mine tot ce a fost toxic și am avut repercusiuni. Încă mai am, însă, de când m-am mutat la țară, sunt mai liniștită. Nici nu m-am gândit vreodată că o să fie așa de puțină lume în jurul meu. Mă refer la oamenii sinceri din jurul meu, că roiesc și dintre ceilalți… De deșteptat, nu pot spune că m-am deșteptat, doar m-am maturizat și am început să mai arunc din vălurile care mi-au acoperit ochii multă vreme. Acum sunt mult mai bine. Am devenit poate puțin mai suspicioasă decât eram înainte. Eram foarte credulă și oricine putea profita de pe urma mea. Și nu mă refer doar material ci și sentimental. Mulți oameni care mi-au fost alături s-au supărat când și-au dat seama că m-am schimbat. Anul trecut a fost foarte greu pentru mine. Am avut de trecut un hop uriaș (artistei i s-a depistat o tumoră pe un rinichi, fiind necesară extirparea acestuia – n.red.) și a fost momentul în care am realizat ce puțini oameni erau lângă mine. Odată hopul depășit, am decis să fac curățenie' generală. Acum sunt foarte liniștită și pentru asta Îi mulțumesc lui Dumnezeu. El știe ce-mi trebuie și-mi dă exact ce merit. Cred foarte tare în Dumnezeu. Nu sunt habotnică, însă cred cu tărie că El are grijă de mine. Dacă nu are grijă de mine înseamnă că nu merit.

Înțeleg că în Dumnezeu v-ați găsit puterea să treceți peste obstacole de-a lungul timpului.

M-a ajutat întotdeauna. Și, pe lângă asta, părinții mei sunt și ei lângă Dumnezeu. Nu-și iau ei mâinile de pe copilul lor. Și mulți dintre prietenii mei sunt tot acolo. Ce horă mare o să fie când ne vom întâlni din nou cu toții, ce spectacole…

Dacă tot vorbim despre partea mai neplăcută a vieții, ați avut o experiență urâtă cu menajera. Ce-ați simțit după această experiență? V-a zdruncinat încrederea în oameni?

Femeia aia care m-a furat după 8 ani de zile era ca și sora mea. Aveam mai multă grijă de ea decât de mine. Când mă duceam undeva, în primul rând îi cumpăram ei cadouri. Când m-am dus la Poliție și mi-au fost arătate pozele cu ea la bancomat, am început să plâng. N-am putut crede până în ultima clipă că mi-a furat cardurile. Și, pe lângă carduri, toate bijuteriile. Multe dintre ele erau gablonțuri, însă puținele bijuterii pe care le aveam în casă aveau valoare sentimentală pentru că erau moștenire. În primă fază, eu m-am dus la Poliție să reclam faptul că a dispărut Erika. Nu mai răspundea la telefon de 3 zile. Am căutat-o într-o disperare. Le-am întrebat pe prietenele ei dacă știu ceva de ea. Nu știa nimeni nimic. Am fost la ea acasă. Vecinii mi-au zis că nu mai stătea demult acolo. A premeditat totul. Iar mie îmi era teamă că a pățit ceva. După experiența asta, m-am lecuit. Întâmplarea aceasta m-a făcut să devin puțin suspicioasă vizavi de oameni. Dar doar puțin. Nu pot altfel. Eu am fost și sunt îndrăgostită de oameni. Și, din păcate, lumea se folosește de treaba asta.

Ce vă bucură cel mai mult în viață?

Puține lucruri, dar extrem de importante: casa mea, curtea mea asta minunată, cățeii mei, prietenii, spectacolele. Când intru pe poartă nu mă mai interesează nimic.

Credeți în predestinare? Credeți că avem un drum trasat de acolo de sus sau fiecare își croiește drumul cum vrea el?

Cred cu tărie în predestinare. Nimic nu e întâmplător. Păi, de-asta sunt și atât de calmă. Singurul lucru pe care îl am eu de făcut pe pământ este să fiu un om bun. Atât. Iar dacă e ceva cu care mă laud, asta este, că sunt un om bun. Alte merite nu am.

Ce înseamnă să fii om bun' din perspectiva dumneavoastră? Dați-mi definiția omului bun'.

Eu sunt un om bun, super-sensibil, sufăr pentru oricine. Pe moment, nu realizez că omul acela este capabil să mă mintă, să mă înșele. Eu fac tot posibilul să-l ajut. Sunt sinceră, sunt loială tuturor oamenilor, nu doar prietenilor. Dar acesta nu este meritul meu, este meritul părinților mei, oameni integri, care mi-au imprimat aceste valori. Eu m-am născut în alte vremuri și nu pot să mă schimb.

Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai mare problemă a societății românești?

Lipsa sincerității. Te uiți în jur și vezi doar minciună, dezbinare, ură. Eu, personal, sunt tare fericită că s-a inventat Netflix. Nu mă interesează să mă mai uit la nimic altceva. Mă mai uit uneori la emisiuni din astea kitchoase să văd ce invitați au, mă amuz puțin, dar nu rezist toată emisiunea. Apoi trec pe Netflix. Și sunt tare liniștită. N-am nevoie să mă uit la știri. Poate că nu e bine nici așa, că ar trebui să știi pe ce lume trăiești. Dar, din păcate, realitățile politico-sociale generează deseori dispute. Nu poți spune nimănui părerile tale că riști să generezi conflicte. M-a întrebat cineva, la un moment dat, de ce nu intru în politică. Asta mi-ar fi trebuit! Aș fi intrat în pușcărie cu gura mea mare, nu mă mai scotea nimeni de acolo…

Ați susținut, de-a lungul timpului, foarte multe spectacole în Diaspora, mai cu seamă în SUA și Canada. Cum îi percepeți pe oamenii de acolo?

Eu am desțelenit drumul București – New York în 1990 cu Horia Moculescu. Și am mers până acum 4 ani, câteodată chiar de două ori pe an. Acum nu mă mai duc în turneu, e foarte obositor, mă duc doar în vacanță. Am multe evenimente în țară și prefer să stau aici. Am fost, am văzut, să mai plece și alții, mi-am făcut datoria față de oamenii care-s plecați.Cei din Diaspora muncesc foarte greu, nu cred că-i înțelege cineva. Dar nu se iubesc între ei, sunt dezbinați. Nu știu ce ne-a înrăit și ne-a încrâncenat așa. Eu nu găsesc scuze la chestia asta.

La final, aveți vreun sfat pentru cititoarele Avantaje? Care este, după părerea dumneavoastră, rețeta unei vieți fericite?

Femeia n-ar trebui să uite că e cea mai importantă persoană din viața ei. După aceea, sunt copiii. Apoi soțul. Dacă ea face totul ca să-i fie bine, și celorlalți le va fi bine, de asemenea. Să-și facă toate bucuriile pe care și le poate permite. Să se iubească mult. Eu n-am făcut asta și regret. O spun cu tot sufletul.

a consemnat: Oana Anghel

Foto: Facebook/MirabelaDauer

Citește și:

EXCLUSIVITATE AVANTAJE: Cătălin Măruță ne-a oferit cel mai sincer interviu

EXCLUSIV AVANTAJE Interviu emoționant cu Iulia, o tânără mămică diagnosticată cu cancer: Cel mai important lucru pentru mine a fost să rămân în viață'

Interviu Monica Davidescu „Am învățat să fac bine lucrurile până la capăt'

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete