Ilinca Vandici nu vrea să-și opereze deviația de sept pentru a nu-și „distruge forma nasului”

Ilinca Vandici (33 de ani) este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare de televiziune din țara noastră.

În anul 2017, luna octombrie, vedeta de televiziune s-a căsătorit cu Andrei Neacșu. Cuplul are împreună un fiu, Zian, născut cu doar câteva luni înaintea nunții, în iulie 2017. În ziua cununiei religioase, fiul perechii a fost creștinat.

Spre deosebire de alte celebrități care ar putea vedea această afecțiune ca pe un „avantaj”, Ilincăi Vandici îi este teamă să-și opereze deviația de sept.

Multe alte vedete s-au operat din această cauză, „profitând” de intervenție pentru a-și modifica, după bunul plac, forma nasului.

Ilinca Vandici nu vrea să-și opereze deviația de sept pentru a nu-și „distruge forma nasului”

Ilinca Vandici are o singură intervenție estetică, la nivelul bustului, afectat de perioada de după naștere și alăptare.

„Mă simt super bine. Asta a fost singura și marea problemă după ce am născut, cea a sânilor, însă în rest nu mi-am făcut nicio operație estetică.

Dacă, nu știu, aș fi avut un nas mai urât, poate că aș fi făcut și o rinoplastie”, a declarat Ilinca, pentru Libertatea.

„Am deviație de sept, de exemplu, și mi-e foarte frică să o operez, pentru că am înțeles că îți poate distruge forma nasului și nu vreau asta”, a mai declarat prezentatoarea TV.

În timp ce alte vedete apelează la estetician pentru a șterge și cele mai mici semne ale trecerii timpului, prezentatoarea TV susține că fiecare etapă a vârstei are farmecul ei.

„Semnele astea de îmbătrânire mi se par super potrivite, pentru că nu am de gând să arăt ca o păpușă la 50, 60, 70 de ani. Deocamdată nu simt nevoia de nicio schimbare invazivă”, a mai precizat Ilinca.

Prima copertă a Ilincăi Vandici a fost pentru Libertatea de Weekend

„Nu mai știu cu exactitate, dar prima mea copertă de revistă cred că a fost la Libertatea, la Libertatea de Weekend, a mărturisit Ilinca, pentru Libertatea.

„La ședințele foto mă simt bine. Îmi place de mor și împreună cu echipa mea de management, PR și așa mai departe, chiar încercăm să alegem exact ceea ce ni se potrivește cel mai bine.

Drept urmare, toate copertele pe care le-am făcut îmi plac de mor. Întotdeauna sunt întrebată ce-mi place, ce aș vrea, ce n-aș vrea, inclusiv când vorbim despre ținută, machiaj și păr și atunci mă simt minunat”, a mai spus Ilinca.

Foto: Instagram

Citește și:

Meghan Markle părăsește singură Marea Britanie după anunțul că ea și prințul Harry vor să se separe de familia regală a Marii Britanii

Cu cine a plecat Jennifer Aniston în Mexic? Vă dăm un indiciu: este o personalitate celebră în Hollywood!

De ce nu au semnat prințul Harry și prințul William contracte prenupțiale cu soțiile lor?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete