Nina Iliescu s-a născut pe data de 4 martie 1930 într-un sat din Transilvania. Anul acesta, fosta prima doamnă a României împlinește venerabila vârstă de 91 de ani.
Nina Iliescu l-a remarcat pe fostul Președinte al României în anul 1948, când amândoi erau elevi în București: ea la “Iulia Hasdeu”, el la “Sfantul Sava”. Numele ei de fată era Elena Șerbănescu, iar întâlnirea cu cel care avea să-i devină soț pentru toată viața, a fost categoric, mâna destinului: cei doi sunt împreună și astăzi de când amândoi aveau 18 ani.
Când nici nu intrase bine în anii adolescenței, Nina Iliescu a rămas fără tată, acesta decedând în anul 1945, într-o perioadă de grele frământări sociale. Mama Ninei, o femeie simplă și modestă, și-a crescut astfel, singură cele două fete.
Nina Iliescu, ambițioasă și tenace a ajuns în 1949 bursieră la Institutul Tehnologic Mendeleev din Moscova, unde a studiat Chimia. Un an mai târziu Ion Iliescu o urmează ca bursier al Institutului Energetic de la Moscova, Facultatea de Hidroenergetică.
Cei doi s-au căsătorit imediat ce s-au reîntors în țară la mijlocul lunii iulie al anului 1951 pe când amândoi aveau 21 de ani. Luna de miere și-au petrecut-o… la Sovata!
După cele trei sarcini pierdute, Nina Iliescu nu a mai putut avea copii.
Într-un interviu din 2003 Președintele Ion Iliescu declara: “Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o masină…”
Foto: Libertatea
Citește și:
Mircea Radu, adevărul despre relația cu soția sa