Iarna se întoarce în mare parte din țară! Cod galben de ninsori abundente și vânt puternic! Care sunt zonele afectate

Dacă în zona de sud a țării avem parte de temperaturi de primăvară, mult mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, în zonele montane s-au întors ninsorile. Astfel, meteorologii au emis un cod galben de ninsori, care ar putea crea probleme pe șosele.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben, care este valabil de astăzi la ora 18:00 și până mâine, la ora 17:00, iar în acest interval vor fi ploi însemnate cantitativ. În intervalul menționat, în toate zonele de munte va ninge, iar în regiunile nord-estice, nordice şi centrale, treptat vor predomina ninsorile.

Cod galben de ninsori abundente și vânt puternic

Local în Carpaţii Orientali, precum și în nordul Moldovei, Maramureș și în estul Transilvaniei, cantităţile de precipitaţii vor atinge 15 – 20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă. Începând cu primele ore ale zilei de vineri (09 februarie), vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45-55 km/h, dar și pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65-70 km/h.

Mai ales pe parcursul zilei de vineri (09 februarie) intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze în general de 50-55 km/h.

Așadar, dacă aveți drum în aceste regiuni, trebuie neapărat să aveți mașina echipată cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante. Bineînțeles, nu renunțați la hainele groase.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Vremea se răcește în mai multe regiuni! Se întorc ninsorile și va bate vântul puternic cu viteze de 100 km/h

Când începe Postul Paștelui 2018? Ce trebuie să faci în această perioadă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri