Gafă uriașă la Cerbul de aur 2019! Un șlagăr românesc a fost atribuit, în mod eronat, interpretului

Gafă uriașă la Cerbul de aur 2019

Gafă uriașă la Cerbul de aur 2019. O celebră melodie, pe care cu toatele am fredonat-o ani la rând, a fost atribuită interpretului. Muzica și versurile melodiei aparțineau, însă, altcuiva.

Gafă de proporții a TVR la Cerbul de aur 2019

Greșeala a fost sesizată de jurnalistul și criticul muzical Andrei Partoș pe blogul personal. Este vorba despre celebra melodie “Bună seara, iubito“, interpetată de Loredana în duet cu Ion Caramitru. La ediția de anul acesta a festivalului, melodia a fost interpretată de concurenta italiancă Veronica Liberati, iar TVR a titrat: “Muzică și text: Loredana”.

Gafă uriașă la Cerbul de aur 2019

Veronica Liberati, concurenta din Italia

Într-un articol intitulat “Rușine, TVR! Rușine, Loredana!, Andrei Partoș a răbufnit: “La 3 ani și 4 zile de la moartea lui Adrian Enescu, TVR-ul l-a deposedat de drepturile de autor. Am crezut că nu văd bine când am citit pe ecran că piesa „Bună seara, iubite!' este compoziție (muzică și versuri): Loredana. Nici nu cred că mai este nevoie de alte comentarii. Este clar că s-a dus respectul față de autori. Apropo, pentru cine nu știe: versurile îi aparțin lui Lucian Avramescu” , a lămurit lucrurile criticul muzical.

Gafă uriașă la Cerbul de aur 2019

Captură TVR. Sursa foto: andreipartos.ro

‘Bună seara, iubito”, o melodie interzisă de cenzura comunistă

Piesa „Bună seara, iubito', a fost compusă în 1987, de Adrian Enescu, pe versuri de Lucian Avramescu, însă pentru că cenzura comunistă a considerat că mesajul este prea indecent pentru acele vremuri, a putut fi cântată abia un an mai târziu.

Într-un interviu mai vechi, Loredana a povestit că era adolescentă atunci când a cântat „Bună seara, iubito' şi că trăia prima dragoste. „Era o iubire inocentă care m-a inspirat să interpretez acel cântec cu toată inocenţa vârstei', spunea artista.

Citeste si

Știai că artista Christina Aguilera a participat la ediția a X-a a Festivalului Cerbul de Aur din anul 1997

Cum arată și cu ce se ocupă azi prezentatorii Festivalului Cerbul de Aur'

Sursa foto: Facebook Cerbul de aur 2019, andreipartos.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete