Cum arată și cu ce se ocupă azi prezentatorii Festivalului “Cerbul de Aur”

Festivalul “Cerbul de Aur” a  avut 17 ediții, care s-au desfășurat între anii 1968-2009. Au existat două întreruperi care s-au întins pe 21 de ani (între 1971 și 1992), respectiv pe 4 ani (1997-2001).

De-a lungul celor 17 ediții, pe scena Teatrului Dramatic, apoi a Casei Armatei, apoi, din 1992 pe scena amplasată în Piața Sfatului din Brașov, au urcat vedete naționale și internaționale înzestrate cu voci inconfundabile, puternice, care făceau să vibreze și împrejurimile, dar și sufletele celor prezenți.

Cine au fost prezentatorii Festivalului “Cerbul de Aur”

Nu avem cum să-i uităm nici pe prezentatori, responsabili cu menținerea unei atmosfere destinse, cu transformarea momentelor artistice în momente cu o maximă încărcătură emoțională.

Iată cine au fost aceștia:

Prima ediție a Festivalului “Cerbul de Aur” (1968) a fost prezentată de regretații actori Stela Popescu și Iurie Darie.

A doua ediție (1969) a fost prezentată de realizatoare tv Sanda Țăranu și de actorul Silviu Stănculescu.

Ediția din 1992 a fost prezentată de cântărețul Ricky Dandel, de actorii Bianca Brad, Tomi Cristin și Ruxandra Enescu.

A urmat “Cerbul de Aur” 1993, cu Ricky Dandel responsabil cu menținerea atmosferei.

În 1994, lui Ricky Dandel i s-au alăturat actorii Bianca Brad, Beatrice Vornicu, Daniela Popescu, Cristina Stoica, Tania Budi.

În 1995, pe scenă au urcat actorul Toni Grecu și realizatoarea tv Daniela Gămulescu.

În 1996, a revenit Ricky Dandel, alături de căruia i s-au alăturat Miruna Coca-Cozma și Hugo de Campos.

Ediția din 1997 a fost prezentată de Andreea Marin, Tania Budi și Horia Brenciu.

După o pauză de 4 ani, în 2001, Festivalul “Cerbul de Aur” a fost reluat, fiind prezentat de Ricky Dandel și Gianina Corondan.

În 2002, pe scenă au urcat Andreea Marin și Cosmin Cernat.

Ca o noutate, ediția din 2003 a fost prezentată de o mare parte dintre vedetele TVR.

În 2004, actorii Ioana Moldovan și Gabriel Coveșanu au fost însărcinați cu menținerea voiei bune și cu transformarea momentelor artistice în momente memorabile.

Au urmat, la ediția din 2005, realizatorul tv Cosmin Cernat și actrița Ramona Bădescu.

În 2008, pe scena din Piața Sfatului au urcat fiul lui Ricky Dandel, Elvin, căruia i s-au alăturat cântăreața Alina Sorescu și realizatoarea tv Ruxandra Gheorghe.

Ultima ediţie a Festivalului “Cerbul de Aur” (2009) a fost prezentată de realizatorii tv Mihai Constantin, Alexandra Tararache și Raluca Hogyes, interpretul Aurelian Temişan şi fosta crainică tv Delia Budeanu.

În galeria foto de mai sus, prezentatorii Festivalului “Cerbul de Aur” din 1968 și până în 2009.

Surse foto: conturile personale de facebook, libertatea.ro, capturi YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati