Frânturi din viața la New York a modelului Elena Matei

Frânturi din viața la New York a modelului Elena Matei
Mateia alias celebrul model internațional Elena Matei a lansat un nou videclip la piesa Everytime I fall' iar fimările au avut loc chiar la București. Tânăra a filmat două săptămâni dar pentru mai multe videoclipuri, dintre care și acesta, după care a zburat înapoi în Statele Unite.
În pandemie Mateia și-a luat în serios statutul de solistă și a continuat să facă muzică cu pasiune. Așa că zilele trecute a lansat o nouă piesă la care a filmat și un videoclip original.
Da, am lansat o nouă piesă care se numește  Everytime I fall' și are o producție realizată de cei de la Gun Studio. Pentru unele piese, sursă de inspirație a fost chiar experiența proprie, așa că am așternut pe hârtie fie ceea ce am simțit în acele momente (unele mai frumoase, altele mai triste), fie din amintiri. Alteori, anumite subiecte din filme mi-au influențat  compoziția. La videoclip am avut o echipă minunată formată din Cristian Pistol și Cristian Puchiu cu care am lucrat foarte ușor. Filmările au avut loc în București și am filmat timp de două săptămâni. A durat atât de mult, deoarece am încercat să filmăm toate piesele de pe viitorul EP al meu. Au fost două săptămâni pline, dar fantastice. La filmare am schimbat părul de nenumărate ori (funny but not), pentru a ajunge într-un final la ceea ce încercasem prima dată. Acest aspect ne-a luat ceva timp, se făcuse foarte târziu și toată echipa obosise. Am fost nevoiți să continuăm filmările în ziua următoare. Deși am lucrat cu două stiliste foarte bune din București, filmările au avut loc în perioada de pandemie, așa că din păcate, nu am avut acces la multe magazine și designeri”, a spus Mateia care lucrează la un material discografic. “Albumul e în lucru și abia aștept să îl termin și să îl împărtășesc cu voi,  Îmi doresc să o cunoașteți mai bine pe Mateia“, a spus solista.
Întalnire de gradul 0 cu Tommy Hilfiger
Tânăra Mateia, pe numele ei adevărat Elena Matei, e un model bine cotat în SUA. Ea ne- a povestit cine sunt cei care au ajutat-o în carieră și cum arată o zi din viața ei de model. “Adrian Sînă (Akcent) este cel care m-a descoprit și cu care am colaborat pe piesa Faină'.  Pe partea de modelling, cel responsabil' a fost Bogdan P (Mandarina Models)”. Nici o zi din viața mea nu este la fel. Locuiesc în New York,  așa că dacă nu sunt plecată în alt oraș, încep ziua cu o cafea și merg să alerg în parc ori la sală. Apoi urmează fie un shooting, fie un casting. Însă, experiența m-a învățat să fiu tot timpul pregătită pentru a zbura în alt oraș/țară pentru noi shooting-uri sau prezentări. Având în vedere că aproape toate evenimentele mondene au fost anulate sau amânate, a fost destul de dificil să pot întâlni celebrități. Însă, situația s-a mai calmat în State și evenimentele încep să se reia ușor, ușor. Au reînceput ședințele foto și prezentările pe prodium și anul acesta am onorat trei coperți internaționale și câteva campanii“, ne-a povestit ea. Cât despre cea mai haioasă întâmplare petrecută la o prezentare de modă Elena Matei ne-a povestit ce s-a întâmplat când l-a întâlnit cu un creator de modă celebru. “Totul s-a întâmplat la prezentarea pentru Tommy Hilfiger. În timp ce mâncam înainte să urc pe podium, a venit echipa de filmare împreună cu Hilfiger. Am făcut cunoștință și mi s-a luat un mic interviu. De fericire și de emoții mi s-a oprit mâncarea în gât“, ne-a povestit solista.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Diverse