Florin Piersic împlinește astăzi 81 de ani! La mulți ani, maestre

florin piersic 4SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 6

Marele actor Florin Piersic împlinește, astăzi, onorabila vârstă de 81 de ani. El este unul dintre cei mai mari actori ai României și a jucat în numeroase filme și piese de teatru. El s-a născut pe data de 27 ianuarie 1936 din părinți bucovineni.

Mama sa este originară din Valea Seacă, iar tatăl lui a fost medic veterinar, originar din Corlata. Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți, iar ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3, care astăzi este Colegiul Național Emil Racoviță.

Florin Piersic a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, care astăzi este UNATC), promoția 1957. Da doar doi ani după absolvire, actorul a început să se facă remarcat. El a debutat pe scena Teatrului Național din București și a primit rolul titular în „Discipolul diavolului', conform wikipedia.org. Apoi au urmat și multe alte piese celebre printre care se numără „Tragedia optimistă', „Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern'. Aceste piese au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Florin Piersic a avut o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București.

Despre viața amoroasă a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel în anii ’60 cu actrița Tatiana Iekel. Cei doi avut primul copil, și anume Florin Piersic Jr.  A urmat apoi, cea de-a doua soție, actrița Anna Szeles, care l-a făcut tată pentru a doua oară. Anna Szeles a divorțat însă de Florin Piersic, în anul 1985, apoi s-a mutat în Bulgaria, unde l-a luat cu ea și pe fiul lor, Daniel.

Florin Piersic și-a refăcut din nou viața, iar 1993 s-a căsătorit cu Anna Török, care era din Cluj.

Cinematograful „Republica' din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic' în anul 2011, pe data de 26 ianuarie. Mai mult, de-a lungul timpului Florin Piersic a primit titlul de „cetățean de onoare' al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați.

Florin Piersic a primit și cetățenia Rebuplicii Moldova, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, la data de 10 decembrie 2012. Actorul a adresat o scrisoare președintelui moldovean, în care și-a motivat solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit. De asemenea, și tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca).

Pe lângă piesele de teatru celebre în care a jucat, Florin Piersic s-a făcut remarcat și în nenumărate filme: „Ciulinii Bărăganului' (1957), „O poveste obișnuită… o poveste ca în basme' (1959), „Aproape de soare' (1960), „Flăcăul și focul' (1960), „Celebrul 702' (1961), „Drum nou / Lada cu zestre' (1961), „S-a furat o bombă' (1962), „Pași spre lună' (1963), „Neamul Șoimăreștilor' (1965) – Minski, „De-aș fi… Harap Alb' (1965) – Harap-Alb, „Răscoala' (1965) și multe altele.

Cu ocazia zilei de naștere a maestrului Florin Piersic, am pregătit o galerie foto în care vei găsi câteva imagini cu actorul în tinerețe.

Foto: Facebook, Libertatea.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Florin Piersic va avea prima stea pe Walk of Fame din Bucuresti

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Timp Liber