Fiica lui Igor Cuciuc a murit la 17 ani. Detalii despre ultimele clipe de viață ale Andreei: „Am dansat în horă cu ea și după 15-30 de minute…”
O tragedie a zguduit lumea artistică din Republica Moldova. Andreea Cuciuc, fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a murit în noaptea de 15 noiembrie, la vârsta de doar 17 ani și 4 luni.
Tânăra se afla la o petrecere organizată după Balul Bobocilor când i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit. Medicii sosiți la fața locului au încercat timp de zeci de minute să o salveze, însă toate eforturile au fost în zadar.
Andreea Cuciuc era eleva Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga' din Chișinău și era cunoscută încă din copilărie, datorită colaborării muzicale cu tatăl său, Igor Cuciuc, în piesa „Îmi iubesc familia'. Vecinii și apropiații au transformat scara blocului unde locuia într-un altar al durerii, aprinzând lumânări și lipind o fotografie în memoria adolescentei. „Și locatarii din blocul unde a trăit Andreea o plâng. Nu o vor uita niciodată și nu o vor mai vedea! Durere sfâșietoare pentru noi ca părinți și pentru apropiați e strigător la cer!', a scris tatăl tinerei pe rețelele de socializare.
La Balul Bobocilor, alături de Andreea, se afla și Oleg Spînu, fost finalist la Românii au Talent și concurent la Vocea României 2024. Tânărul a povestit că Andreea ieșise afară să ia aer după ce dansase, dar, la scurt timp, i s-a făcut rău.
„Cred că era ora 9:30 -10. Am dansat în horă cu ea și după 15-30 de minute maximum eu am ieșit afară să iau aer. Aud pe un coleg că strigă 'Andreea, Andreea'. Când am coborât pe scări am văzut că o un coleg îi acorda primul ajutor. Ea trăgea aer, dar nu putea să respire, nu avea aer. Peste 10 minute a venit Ambulanța. Am ajutat-o să o urce pe targă și se vedea că este într-o stare gravă. Eu i-am pus degetul la nas și nu avea respirație. Medicii făceau tot posibilul să fie bine, colegii plângeau, eu eram foarte stresat, nu știu să reacționez în astfel de situații.
Eu am tras cu ochiul pe geamul Ambulanței și am văzut cum o resuscitau cu electricitate din asta (n.r cardioversie electrică), medicii chiar făceau tot posibilul. Am văzut că îi puneau și ceva în gât. Cea de-a doua ambulanță a venit, au stat cam 30 de minute după care medicii au ieșit și au întrebat care sunt părinții', a declarat Oleg Spînu pentru ProTv Chișinău.
Mama Andreei a ajuns la locul incidentului chiar în momentul în care fata era urcată în prima ambulanță. Igor Cuciuc, tatăl fetei, a sosit la scurt timp, însă prea târziu pentru a-și mai vedea fiica în viață.
„Mama ei a ajuns cu 5 minute mai târziu de când am urcat-o în ambulanță. Ea era foarte liniștită, probabil se ruga să fie totul bine. Domnul Igor a venit după ce i s-a spus mamei că a decedat. Mama Andreei era în lacrimi și tatăl ei a ajuns și a rosti: 'Cum așa să-mi pierd fata?'. M-a înghimpat la inimă această frază', a mai spus Oleg.
VEZI FOTOPOZA (1 / 11)Când va fi înmormântată Andreea Cuciuc
Trupul neînsuflețit al Andreei Cuciuc a fost depus duminică, 17 noiembrie, la Biserica din Cimitirul Central Armenesc din Chișinău. Luni, 18 noiembrie, tânăra va fi condusă pe ultimul drum.
Mesajul dureros al lui Igor Cuciuc
Andreea era unicul copil al familiei Cuciuc, iar pierderea sa lasă un gol imens în sufletul părinților și al celor care au cunoscut-o. Tatăl ei, Igor Cuciuc, este profund marcat de tragedie.
„Am pierdut tot ce aveam mai scump. De ce așa devreme la 17 ani și 4 luni? Îngerașul nostru, tu erai sensul vieții. De ce ne-ai lăsat, Andreea, singuri? Mândria noastră frumoasă, inteligentă, gingașă, cum să trăim fără tine? Suntem distruși, eu și mama ta, nu mai putem de durere.
Vestea primita aseară la ora 21.30 că ți s-a făcut rău într-un local, la o berărie după Balul Bobocilor cu colegii de la Ștefan Neaga. M-a sunat soția și a zis că Andreea a leșinat, stă jos culcată, alături de colegele ei!
A venit salvarea peste 7 minute neechipată… Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 de minute cu aparat respirator, dar prea târziu! Au încercat 45 de minute să o resusciteze cu oxigen și nu au putut să o aducă la viață! Nu știu ce să zic.
Cauza o vom afla astăzi. Suntem distruși de durere! Doamne, de ce ai luat-o la tine așa devreme pe Andreea, fiica mea iubită? Rudele, prietenii, colegii oamenii care au cunoscut-o, au iubit-o, vă mulțumim de susținere! O să vă anunțăm despre funeraliile Andreei', a scris Igor Cuciuc pe Facebook.
De ce a murit Andreea Cuciuc
Potrivit rezultatelor INML, medicii legiști au stabilit că Andreea a murit din cauza unui stop cardiac. „Altă fată nu mai am. Ea era floarea mea. Andreea a mai avut probleme de sănătate, cu 5 ani în urmă, a avut viciu cardiac. A fost operată la Chișinău, o operație reușită, a fost inima slabă…', a mai spus Ignor Cuciuc pentru RomâniaTV.