Un diagnostic ca o sentință. Așa a fost perceput cancerul. O pedeapsă, o lovitură a destinului implacabil. Și când în ecuație adăugăm o tănără femeie care nu a apucat să devină mamă, rana era și mai adâncă. Din fericire lumea se schimbă, medicina evoluează… Astăzi femeile cu cancer de col pot deveni mame. Desigur, există câteva condiții esențiale, dar suntem pe drumul cel bun. Lupta noastră cu cancerul continuă.
O tehnică operatorie de top care permite femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin să rămână însăcinate este disponibilă și în România.
Tehnica se numeşte trachelectomie radicală minim invazivă sau tratament conservator al cancerului de col uterin şi este indicată doar în cazuri atent selecţionate. Prin tehnica respectivă se poate conserva uterul și funcția menstruală și reproductivă, fără riscul ca tumora să recidiveze, iar femeia poate deveni mamă.
În Europa de Est, trachelectomia radicală minim invazivă se realizează doar în 3 centre: Cehia, Ungaria și România, țara noastră fiind pe locul II după Cehia, în ceea ce privește numărul de intervenții realizate cu succes.
În lume s-au efectuat peste 1000 de astfel de intervenții, 5% dintre ele fiind realizate de prof. dr. Petre Brătilă, singurul medic din România care aplică acest nou tip de operație ce oferă șansa bolnavelor de cancer de col, de a fi mame. Pentru a putea conserva uterul, fără riscul ca tumora să recidiveze, sunt necesare câteva condiţii:
De asemenea, o condiţie esenţială pentru ca pacienta să poată procrea ulterior este ca aceasta să nu fie iradiată înaintea operaţiei.
Profesorul Daniel Dargent de la Lyon care deținea prioritatea pe plan mondial în domeniul chirurgiei conservative a cancerului de col, a făcut demonstrații practice în România permițând ca, din cele 52 de intervenții realizate de colectivul românesc, în nici un caz să nu se înregistreze vreo complicație sau recidivă a bolii iar opt dintre paciente să ducă sarcina la termen.
Foto: Shutterstock
Citește și:
Adevărata cauză a morții lui Ingrid Bergman: marea actriță a murit de ziua ei. Împlinea 67 de ani
Moartea începe în colon, așa spune un laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. Iată de ce