Freebet vs bonus în bani reali: Ce ofertă să alegi la înregistrare?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

În momentul în care îți deschizi un cont la o casă de pariuri, poți întâlni mai multe tipuri de oferte de bun venit. Printre acestea se regăsesc și freebeturile sau bonusurile în bani, două recompense care, la prima vedere, par asemănătoare, însă care sunt foarte diferite.

O simplă căutare de bonusuri case de pariuri îți va aduce în față o mulțime de oferte cu bonusuri în bani sau freebeturi. Pentru a vedea care ți se potrivește, este necesar să înțelegi ce reprezintă fiecare tip de bonus și în ce condiții poate fi mai avantajos. În acest articol, vom analiza diferențele dintre ele și greșelile pe care este bine să le eviți înainte de a le activa.

Ce este un freebet

Un freebet este un pariu gratuit pe care o casă de pariuri îl oferă unui jucător drept recompensă. Acesta poate fi folosit pentru a paria pe evenimente sportive care îndeplinesc condițiile ofertei. Mai exact, platforma îți acordă un sold, de exemplu 50 RON, pe care îl poți utiliza pe un singur bilet sau pe mai multe, în funcție de regulamentul promoției.

De regulă, miza freebetului nu este inclusă în suma pe care o primești dacă pariul este câștigător. Să presupunem că ai un freebet de 50 RON pe care îl plasezi la cota 2.00. Un pariu obișnuit, plasat din bani proprii, ar oferi un câștig total de 100 RON, sumă care include și miza inițială. În cazul freebetului, cei 50 RON oferiți de operator se scad din acest total, astfel că în cont primești doar profitul de 50 RON. Dacă pariul este pierzător, nu obții niciun câștig din acel freebet.

Totuși, denumirea de „freebet' sau „pariu gratuit' nu înseamnă automat că recompensa este oferită fără depunere. Unele promoții îți cer să depui sau chiar să plasezi un pariu din bani proprii înainte de a primi freebetul.

Condițiile de activare și utilizare sunt prezentate în regulamentul bonusului. Acolo poți verifica valoarea minimă a cotei acceptate, eventualele cerințe de rulaj pentru câștigurile obținute, câștigul maxim și termenul de valabilitate în care trebuie să folosești recompensa.

Ce este un bonus in bani

Un bonus în bani este o sumă pe care o primești în contul de joc, de regulă la înregistrare, după verificarea identității sau în urma unei depuneri.

O astfel de recompensă îți poate oferi mai multă libertate decât un freebet în alegerea pariurilor. În funcție de ofertă, poți folosi banii bonus pe diferite evenimente sportive, live sau prematch, fără să fii limitat la o anumită competiție sau la o anumita cotă.

Pe scurt, un bonus în bani poate fi mai flexibil, chiar dacă și acesta vine cu anumite condiții, precum o perioadă de valabilitate, o cerință de rulaj sau eventuale restricții privind cotele și mizele acceptate.

De exemplu, să presupunem că o casă de pariuri oferă un bonus de bun venit de 100% până la 200 RON la prima depunere. Dacă depui 200 RON și îndeplinești condițiile ofertei, vei primi, pe lângă suma depusă, un bonus în bani de 200 RON.

După activarea bonusului, vei avea în cont un total de 400 RON, pe care îl poți folosi pentru a plasa pariuri pe diferite evenimente sportive. Pentru a putea retrage eventualele câștiguri, va trebui să respecți termenii și condițiile ofertei, inclusiv cerința de rulaj.

Comparație între cele două bonusuri

Acum că am văzut ce reprezintă fiecare tip de bonus și cum funcționează, putem realiza o comparație între cele două.

Criterii de comparațieFreebetBonus în bani
Mod de funcționarePlasezi pariuri pe un singur bilet sau pe mai multe, în funcție de ofertăPoți împărți suma între mai multe pariuri, în funcție de preferințe
Alegerea evenimentelorPoate fi limitat la anumite competiții, evenimente live sau tipuri de pariuriPoate oferi mai multă flexibilitate în alegerea evenimentelor sportive
Cote acceptatePoate exista o cotă minimă obligatoriePoți avea mai multă libertate în alegerea cotelor
Ce se întâmplă cu mizaDe regulă, miza freebetului este scăzută din câștigul totalMiza este inclusă în premiu dacă pariul este câștigător
Cerințe de rulajPoate fi suficientă folosirea freebetului o singură datăPot exista cerințe de rulaj aplicate bonusului sau depunerii plus bonusului
Condiții de activarePoate fi acordat fără depunere sau după îndeplinirea unor condițiiPoate fi acordat la verificarea contului sau în urma unei depuneri
Perioada de valabilitateEste stabilită de organizator în regulamentul promoțieiEste stabilită de organizator în regulamentul promoției

Prin urmare, fiecare jucător trebuie să compare ofertele ținând cont de valoarea bonusului, cerința de rulaj, termenul de valabilitate și celelalte reguli de utilizare. Aceste detalii arată cât de bine se potrivește recompensa modului său de a paria.

Când se potrivește cel mai bine un freebet vs un bonus în bani

Un freebet poate fi potrivit dacă ești genul de jucător care pariază ocazional și preferi să folosești un bonus pe un singur bilet. Dacă ai găsit un eveniment pe care intenționai să pariezi, iar acesta respectă condițiile promoției, pariul gratuit poate fi o variantă convenabilă.

Un bonus în bani poate fi mai potrivit dacă preferi să plasezi mai multe pariuri și să împarți suma între mai multe evenimente. Acesta îți poate oferi mai multă libertate de utilizare, fără unele dintre restricțiile pe care le poți întâlni la un freebet.

Alegerea depinde însă de preferințele fiecăruia, dar și de condițiile ofertei. De exemplu, un freebet ale cărui câștiguri nu necesită rulaj suplimentar poate fi mai convenabil decât un bonus în bani cu rulaj de 40x. O ofertă potrivită ar trebui să aibă reguli clare și cerințe pe care să le poți respecta fără să îți depășești bugetul.

Greșeli de evitat la ambele

Atât la freebeturi, cât și la bonusurile în bani, există câteva greșeli pe care este bine să le eviți. Iată care sunt acestea.

  • Nu alege după valoarea bonusului. O sumă mai mare nu înseamnă automat că oferta este mai bună. Verifică cerința de rulaj, perioada de valabilitate și câștigul maxim.
  • Nu confunda suma bonus cu o sumă pe care o poți retrage. Verifică în ce condiții poți retrage câștigurile obținute din bonus.
  • Nu ignora restricțiile de pariere. Fii atent la cotele, evenimentele și mizele acceptate pentru pariere.
  • Nu amâna utilizarea bonusului. Verifică momentul în care expiră și nu aștepta până în ultima clipă să plasezi un pariu.
  • Nu depune bani pentru a recupera ce ai pierdut dintr-un bonus. Bonusul este o recompensă și nu ar trebui să te determine să joci mai mult decât ai planificat.

Care e cel mai potrivit bonus la înregistrare?

Înainte de a decide care este cel mai potrivit bonus la înregistrare, compară suma oferită, depunerea necesară pentru activare, cerința de rulaj, perioada de valabilitate și câștigul maxim pe care îl poți obține.

Alege oferta pe care o poți utiliza în ritmul tău, cu reguli pe care le înțelegi și condiții pe care le poți îndeplini. Cel mai potrivit bonus depinde de preferințele fiecăruia, iar ceea ce pentru un jucător reprezintă un avantaj poate fi un dezavantaj pentru altul.

18+ | Pariază responsabil. Jocurile de noroc pot crea dependență și implică pierderi financiare. Joacă doar la operatori autorizați ONJN. Informații și suport: jocresponsabil.ro.

Foto: premiumread.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro