Facebook vine cu noi schimbări! Utilizatorii vor decide câtă violenţă şi nuditate doresc să vadă

Toată lumea folosește această aplicație în fiecare zi, iar mulți oameni au ajuns deja să fie dependeți de ea. Este vorba, bineînțeles despre Facebook, care ne acaparează o mare parte din atenție, zi de zi.

Și cum pentru ca utilizatorii să aibă parte de o experiență cât mai bună, Facebook se actualizează și se îmbunătățește destul de des în ultima perioadă. Compania gigant are în plan integrarea unor filtre prin care fiecare utilizator să stabilească un nivel propriu de acceptare a conţinutului care include violenţă sau nuditate, conform news.ro.

Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a făcut publice principiile şi o parte din planurile de viitor ale companiei pe care o conduce, prin intermediul unei scrisori-manifest de peste 5.000 de cuvinte. Dintre acestea, atrag atenţia referirile făcute la una dintre cele mai sensibile probleme ale reţelei sociale: filtrarea conţinutului ofensator.

Facebook va introduce noi reguli

La ora actuală, Facebook foloseşte un set de reguli universal valabile pe baza cărora este filtrat conţinutul. Aceste reguli stabilesc ce nu trebuie să ajungă în newsfeed-ul oamenilor. Este ca şi cum întreaga comunitate de utilizatori ar avea aceleaşi principii şi limite în ceea ce priveşte conţinutul considerat ofensator, precum violenţa şi nuditatea.

Mark Zuckerberg susține că Facebook va oferi fiecărui utilizator în parte posibilitatea de a alege ceea ce vrea să vadă şi ceea ce nu ar trebui să ajungă în newsfeed-ul personal. Fiecare om va putea să decidă câtă violenţa şi nuditate este dispus să accepte pe Facebook.

Pe baza acestor setări individuale, va fi creat un filtru universal considerat general valabil. Filtrul va fi aplicat celor care nu îşi vor configura filtrul de conţinut. Practic, cine nu va seta propriul nivel de acceptare al conţinutului ofensator, va fi supus, ca şi până acum, unui filtru general.

În viitor, Facebook se va concentra mai mult pe recunoaşterea şi clasificarea conţinutului ca ofensator. Pentru această măsură, AI-ul companiei va juca un rol important. Deja acesta este responsabil de 30% din conţinutul identificat ca fiind ofensator.

Utilizatorii vor putea testa în curând ce anume va pune în practică Facebook, din aceste măsuri care privesc filtrele de conținut.

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Sfatul controversat al unui preot a devenit viral pe Facebook

Cum poți vedea cine îți urmărește profilul de facebook

De ce nu e bine să te expui atât de mult pe Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri