Emoții pentru olimpici. Examenul de Bacalaureat continuă cu proba la alegere a profilului

Examenul de Bacalaureat pentru olimpici

Elevii olimpici au trecut mult mai devreme prin emoțiile Bacalaureatului, astăzi urmând să susțină o nouă probă a examenului maturității.

Pentru că vor reprezenta România la competițiile internaționale, olimpicii au susținut examenul de Bacalaureat mai devreme decât colegii lor. Astfel, după ce au trecut de proba la limba română și cea obligatorie a profilului, astăzi elevii vor susține proba la alegere, în funcție de profilul liceului pe care l-au urmat.

Materiile din care au avut de ales sunt fizica, chimia, informatica și biologia, în cazul celor care au terminat un liceu cu profil real, în timp ce pentru cei de la filologie, proba putea fi susținută la geografie, sociologie, economie sau psihologie.

Sesiunea specială a Bacalaureatului este organizată la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, înscriși fiind 223 de absolvenți, potrivit adevarul.ro. Probele vor continua și mâine, elevii urmând să susțină examenul la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe data de 9 iunie, până în ora 18, iar contestațiile vor putea fi despuse în aceeași zi, în intervalul de timp 18-20. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iunie, imediat după soluționarea contestațiilor.

Această sesiune specială se adresează atât sportivilor care vor participa la competiții internaționale în lunile iunie și iulie, cât și elevilor care urmează să susțină examenul de admitere pentru universitățile din străinătate.

Bianca Hriscu

Foto: 123rf.com

Citește și:

Cum poți depăși ca părinte grijile pentru examenele copilului

Absolvenții care vor avea 10 la bacalaureat primesc acces gratuit la festivalurile Neversea si Untold

Cum îți educi băieții. Sfaturi care te ajută să îi transformi în bărbații de mâine

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie