Elizabeth Olsen și Robbie Arnett s-au logodit

Elizabeth Olsen și Robbie Arnett

Elizabeth Olsen și Robbie Arnett

După mai bine de trei ani de relație, Elizabeth Olsen și Robbie Arnett s-au logodit, mărturisește o sursă pentru People.

Actrița în vârstă de 30 de ani este, așadar, logodită cu Robbie Arnett, solistul trupei Milo Greene, fondată în anul 2009.

Elizabeth Olsen și Robbie Arnett s-au logodit

Cuplul și-a oficializat relația în septembrie 2017, când Elizabeth și Robbie au participat împreună la petrecerea dinaintea Premiilor Emmy.

Prima dată au fost surprinși împreună în luna martie a aceluiași an, ținându-se de mână pe străzile din New York.

Actrița din seria Marvel The Avengers a fost anterior logodită cu actorul Boyd Holbrook din serialul TV de mare succes Narcos.

Fostul cuplu a rupt logodna la scurt timp, însă, în anul 2014, după trei ani de relație. Deși este atipic de privată când vine vorba de viața și relațiile sale, Elizabeth a mărturisit, într-un interviu oferit în anul 2017, că își dorește să devină mamă.

Actrița își dorește să devină mamă

„Mă tot gândeam: este o cameră mică aici la etaj care ar fi foarte potrivită pentru un copil, a declarat atunci actrița.

„Nu știu unde va merge această relație, dar mă gândesc la astfel de lucruri, la creșterea unui copil”, a încheiat vedeta.

Vorbind despre „ziua perfectă” cu Harper’s Bazaar, Elizabeth a mărturisit: „Dacă aș putea face orice într-o zi, aș alege să-mi încep ziua la sală sau prin orice alt fel de exerciții fizice.

Apoi aș pleca la cumpărături. Cumpărarea alimentelor și produselor pentru casă este preferata mea.

Cu o seară înainte să știu că voi putea face orice, aș fi pregătit aluatul pentru o pâine. Aș coace-o și aș mânca ceva delicios pe o terasă, în lumina soarelui, alături de oamenii pe care îi iubesc.”

Elizabeth este sora mai mică a gemenelor Mary-Kate și Ashley Olsen (33 de ani). Părinții lor sunt agentul imobiliar David Olsen și fosta balerină Jarnette.

Cele trei au și un frate mai mare, Trent, precum și doi frați vitregi, Taylor și Jake, din al doilea mariaj al tatălui lor cu McKenzie Olsen.

Foto: Hepta.ro

Citește și: 

Au trecut 38 de ani de la nunta Prințesei Diana și a Prințului Charles! 5 secrete de la nunta regală

A apelat sau nu Kate Middleton la botox? Ce au spus specialiștii și cum a răspuns Palatul Kensington?

Timp de două luni, copiii Ducilor de Cambridge nu l-au cunoscut pe fiul lui Meghan Markle și al Prințului Harry. Care a fost motivul?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete