Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești după ce i s-a făcut rău în penitenciar

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost dusă de urgență la Spitalul Județean Ploiești duminică dimineață, după ce a acuzat dureri abdominale puternice în Penitenciarul Târgșoru Nou. A fost operată, iar potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, intervenția a decurs fără complicații. Surse medicale au precizat că Udrea a suferit o colică abdominală, iar partenerul său, Adrian Alexandrov, susține că familia nu a fost anunțată oficial.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost transportată, duminică dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce i s-a făcut rău în celula sa din Penitenciarul Târgșoru Nou. Aceasta a fost operată, iar starea ei este stabilă, potrivit informațiilor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploieşti Târgşorul Nou, la orele 05.30, persoana privată de libertate U.E.G. a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată, s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgenţă 112', a transmis ANP, citat de News.ro.

Ambulanța a ajuns la penitenciar la ora 06.00, iar în urma consultului a fost decis transferul la spital pentru investigații suplimentare. „Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei', a mai precizat ANP.

Surse medicale au confirmat că Udrea a fost internată în secția ATI după intervenție și că a suferit o colică abdominală. Potrivit Libertatea.ro, cabinetul medical din penitenciar era închis în acel moment din cauza lipsei de personal pe timpul nopții.

Adrian Alexandrov: „Eu a trebuit să aflu din presă și de la avocații Elenei'

Partenerul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, a declarat la Antena 3 că familia nu a fost informată de urgență și că a aflat din presă despre cele întâmplate. „Eu a trebuit să aflu din presă și de la avocații Elenei. Nu știam că are probleme de sănătate. Nu a fost opțiunea ei să fie dusă la acel spital, dar a fost o urgență și s-a respectat protocolul, iar domnul doctor Sebastian Toma s-a comportat ireproșabil', a spus Alexandrov, adăugând că operația a fost un succes și că starea Elenei Udrea este bună.

Adrian Alexandrov și fiica Elenei UdreaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Elena Udrea va afla pe 1 iulie dacă va fi eliberată

Marţi, Elena Udrea va afla dacă Judecătoria Ploieşti admite cererea sa de eliberare condiţionată. Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a obţinut în instanţă reducerea pedepsei cu mai multe luni, Tribunalul Prahova dispunând anularea mandatului de executare de şase ani emis pe numele său şi emiterea unui nou mandat, care să deducă din pedeapsă zilele executate în arest în Costa Rica şi Bulgaria, dar şi o perioadă de arest preventiv şi arest la domiciliu pe care Udrea a executat-o într-un alt dosar în care a fost inculpată. 

Astfel, în 27 mai, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată de Udrea şi a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare perioada 10-25 februarie 2015, în care ea a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada 25 februarie 2015-16 iunie 2015, în care ea a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada 3 octombrie 2018-24 decembrie 2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada 7 aprilie 2022-16 iunie 2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România, respectiv din 16 iunie 2022 la zi.

Prin sentinţa dată, judecătorii au anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Udrea şi au dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Ulterior, Elena Udrea a cerut Tribunalului Prahova să deducă alte zile de detenţie, executate în Arestul Central al Poliţiei Capitalei şi în arest la domiciliu pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnată.

Udrea a invocat în cererea sa o prevedere a Codului Penal, potrivit căreia perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a aflat în arest preventiv.

Citește și: Doar ei doi, din nou. Cum au apărut Adrian Alexandrov și fiica lui, la serbarea școlară. Când ar putea fi eliberată Elena Udrea

Citește și: Adevărul despre ieșirea din închisoare a Elenei Udrea. Și-a revăzut fetița: „Nu, nu a fost o permisie. A fost un eveniment'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri