Editura „Curtea Veche” sub ocupatie

Editura „Curtea Veche' sub ocupatie

Situatia este rezumata astfel in comunicatul transmis pe data 21 iulie de Iren Arsene, Director General Curtea Veche Publishing:

„Cladirea din strada Ion Mincu numarul 11, in care isi desfasoara activitatea de peste zece ani Editura Curtea Veche, a fost sechestrata abuziv sambata dimineata. In jurul orei sase, firma de bodiguarzi Civis Paza a blocat toate portile cu lacate si lanturi, taind accesul catre toate computerele, documentele si actele contabile ale editurii.

In cursul zilei de ieri [20 iulie, n.n.], Sectia 2 de Politie a constatat falsul in actele depuse de pretinsul proprietar si a dispus anularea avizului pentru planul de paza. In aceste conditii, trebuia permis accesul reprezentantilor editurii in sediul din Ion Mincu 11. Cu toate acestea, un grup de 15 oameni trimisi de Schalli Alexandru, mostenitorul care nu are de partea sa nicio hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, a blocat – fara niciun temei legal! – accesul in cladire.

In momentul de fata, angajatii Editurii Curtea Veche nu au acces in cladire, astfel ca intreaga activitate a editurii este blocata pentru a doua zi consecutiv.

Curtea Veche isi desfasoara cu acte legale activitatea in aceasta cladire de mai bine de zece ani, in ultima perioada aflandu-se la mijloc in conflictul legal dintre fosta proprietara a imobilului care l-a donat in mod legal, prin act autentic catre Statul Roman si Primaria Municipiului Bucuresti, de la care il revendica acum.

Cu toate acestea, pana in acest moment procesul nu a fost incheiat, neexistand nicio hotarare definitiva si irevocabila in acest sens. Mai mult, chiriasii acestui imobil, care cumparasera de la stat imobilul in temeiul Legii 112/2005 au pe rolul instantelor un proces in care solicita sa li se recunoasca dreptul legal de a folosi imobilul pentru urmatorii 5 ani.

Nu exista nicio hotarare judecatoreasca prin care sa fim obligati sa nu ne desfasuram activitatea in imobilul din Ion Mincu, sau prin care sa se dispuna evacuarea noastra din imobil. In Romania anului 2010 ar trebui ca toate executarile sa fie facute de executorii judecatoresti si nu de grupuri infractionale.'

Iren Arsene, Editura Curtea Veche

Ce era de vazut la fata locului

Situatia se va rezolva, desigur, pe cale legala, insa cei prezenti tin sa-si afirme sprijinul si simpatia fata de prestigioasa Editura „Curtea Veche' si, de ce nu?, sa vada cu propriii ochi ce se intampla acolo, pentru ca informatiile primite sunt mai degraba de domeniul unui film cu gangsteri. La doi pasi de Secita 2 de politie, vizavi de Ambasada Italiei, intr-o zona centrala a Capitalei, la lumina zilei si in prezenta catorva zeci de oameni care filmeaza, fotografiaza si inregistreaza, cei aflati in curte isi vad nestingheriti de treaba, sudand ceva la poarta – se pare, un sistem de inchidere mai sigur.

Bine instruiti si destul de disciplinati, suspectii refuza sa ne raspunda la intrebari, considerand ca este mai bine sa discute… patronii intre ei. (?!) Asadar ei vad toata tarasenia ca pe o simpla afacere, iar pe ei insisi, ca pe niste angajati care executa treburile pentru care sunt platiti. Cel cu care am schimbat cateva vorbe nu parea catusi de putin nelinistit de faptul ca a fost antrenat in comiterea unei infractiuni, desi a marturisit ca are familie, are copil. Nu crede ca va avea de suportat vreo consecinta legala. „Vorbiti cu patronul' este formula lor calma prin care pun capat oricarei discutii. Cine este patronul lor – asta nu ne-o pot spune.

„Si daca unul dintre angajatii editurii incearca sa intre, ce faceti?' l-am intrebat pe voinic. „N-are rost sa intre, ca totul e sigilat', mi-a raspuns acesta diplomat. „Sigilat? Nici politia, nici judecatoria, nici procuratura n-au sigilat nimic. Cine a sigilat?' Ce mi-a raspuns? Ati ghicit: „Vorbiti cu patronul.'

Reactii?

Secita 2 de politie, in acest timp, isi traieste amiaza calda si calma, „fara evenimente', cum probabil ca aveau sa raporteze la sfarsitul zilei. Un manunchi de infractiuni este in plina desfasurare la cativa pasi de sediul lor, dar ei nu gasesc necesar sa se arate. Tot ceea ce au smuls jurnalistii de la ei este ca n-au vazut semne de intrare prin efractie si de aceea nu au intervenit.

Nu li se pare relevant ca angajatilor societatii comerciale chiriase nu li se permite accesul in sediu, desi fapta se numeste tulburare de posesie si este incriminata de legea penala. Nu li se pare o infractiune in forma continuata nici faptul ca nu li se permite nici macar recuperarea actelor societatii si a bunurilor aflate in incinta. Insusi faptul ca acele persoane nu vor sa paraseasca imobilul la solicitarea chiriasilor nu li se pare in neregula politistilor.

In aceste conditii, precum si in situatia lipsei totale de reactie a autoritatilor sesizate de reprezentantii editurii, acestia, in mod firesc, se intreaba daca nu cumva in spatele acestei povesti se ascund persoane si interese care depasesc fortele unei edituri.

Opiniez…

N-as merge pana la afirmatia ca cineva loveste intentionat intr-o editura si, prin aceasta, in cultura romaneasca. Editura pare doar o victima colaterala – un fel de-a zice „coletarala', pentru ca este sufocant prinsa la mijloc – de care infractorilor nu le pasa nici cat negru sub unghie. Cert este ca editura, de patru zile, nu-si poate desfasura activitatea, ceea ce inseamna pierderi si stim ca editurile chiar nu-si permit sa mai piarda. Ca sa nu mai vorbim despre ingrijorarea justificata in privinta bunurilor si actelor care au ramas blocate in birouri.

Povestea continua

Situatia continua fara niciun semn de indreptare, motiv pentru care editura „Curtea Veche' ne cheama din nou in aceasta seara, 22 iulie, la ora 18.00, in fata sediului lor ocupat din str. Arhitect Ion Mincu nr. 11, sa-i sustinem si sa atragem impreuna atentia autoritatilor care sunt datoare sa repuna lucrurile in legalitate. Pentru cei care iubesc cartea, „Curtea Veche' ofera cate un volum si va garantez ca va fi greu sa alegeti din minunatele lor carti.

Daca doriti sa fiti in priza cu evenimentele, vizitati http://curteaveche.wordpress.com/.

Mihaela Serea
Foto: curteaveche.wordpress.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri