Durerile de cap din timpul infecției cu Covid-19 pot pune viața în pericol chiar și după vindecare

Durerile de cap din timpul infecției cu Covid-19 pot pune viața în pericol chiar și după vindecare

Cei care au fost infectați cu Covid-19 și au avut simptome medii sau severe sunt predispuși la boli cerebrovasculare mai mult decât în alte cazuri.

Președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România, Gheorghe Iana, a explicat care sunt semnele care nu trebuie neglijate în timpul infecției cu Covid-19 și de ce este necesară supravegherea urgentă a unui medic.

„Bolile cerebrovasculare secundare pacienților cu COVID pot apărea și în timpul infecției și post îmbolnăvire cu COVID. Sunt două mecanisme mari pentru bolile cerebrovasculare. Fie afectarea directă din timpul bolii printr-un sindrom inflamator care poate genera o tromboză de sinus sagital superior, fie prin mecanisme secundare care modifică coagulabilitatea intravasculară și afectează vasele de tip terminal și pot cauza fie hemoragii, fie accidente vasculare de tip ischemic, datorită agregării intravasculare a complexelor imune.

Toate acestea sunt o paletă largă și un pacient cu simptomatologie COVID trebuie să fie atent și la modificările neurologice.

În timpul bolii, apariția unui deficit ușor motor, pe care nu l-am mai avut până atunci, tulburarea ușoară de vorbire sau accentuarea febrei sau apariția unei dureri puternice de cap care nu are legătură cu sindromul febril și nu are legătură cu altceva, trebuie să îl atenționeze pe pacient că este posibil să fie și o mică suferință neurologică atașată sindromului COVID și să facă apel la medicul specialist.

Practic, în momentul în care se suspectează hemoragia intracraniană sau tromboză de sinus, examenul neurologic este definitoriu. După controlul neurologic este obligatoriu un examen imagistic pentru a exclude sângerarea. Din păcate, aceste sângerări pot să se extindă foarte repede și pacientul pierde definitiv zona respectivă cerebrală prin destrucția parenchimului cerebral', a explicat Gheorghe Iana prentru Antena 3.

Specialistul a explicat în aceeași discuție care sunt diferențele dintre durerea de cap din timpul infecției cu Covid-19 și durerea de cap de tip vascular. Chiar și după vindecare, pacientul care a suferit o formă medie sau severă de Covid-19 și a avut dureri de cap, trebuie monitorizat pentru a-și observa starea de sănătate și simptomele pe care le are.

„Durerea de cap este prezentă în COVID, dar o durere de cap bruscă, de o intensitate mult mai mare care asociază și mici fenomene neurologice, ori sindrom de dezechilibru, ori tendință de pierdere parțială a capacității de a vizualiza, ori deficit motor minim, toate astea ridică semne de întrebare. Și dacă durerea persistă și după un antiinflamator, nu e în regulă. Dar durerea de cap de tip vascular este altceva, e altă formă de durere.

După două-trei luni de vindecare, urmărim statusul pacientului și eu consider că toți pacienții care au avut o simptomatologie medie sau severă trebuie să aibă grijă să își verifice starea respiratorie, starea cordului și a sistemului nervos central', a mai declarat medicul.

Actualmente, reacțiile post-vindecare Covid-19 sunt încă o necunoscută și se urmărește evoluția Covid-19 în organism și la ce boli sunt predispuși pacienții care au fost infectați.

„Din păcate, în momentul de față, este atât de puțin cunoscut mecanismul de evoluție a COVID-ului în organism, încât foarte greu de anticipat ce găsim. Dar pacienții cu dislipidemii, pacienții cu obezitate, care au o tulburare de coagulare preexistentă, și care au o reacție imună de tip hiperegic cunoscută, toți au posibilitatea și sunt predispuși să facă și fenomene grave, chiar cerebrovasculare.

Ca simptome de după, dacă rămânem cu o senzație de amorțeală a mâinilor, sau senzație de instabilitate sau o oboseală mai accentuată, o stare de tulburări de memorie, toate acestea sunt semne că s-a întâmplat ceva și pe zona neurologică și te trimit la un consult neurologic', a concluzionat medicul invitat la Antena 3.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri