După ce a fost diagnosticată cu cancer, această profesoară a avut parte de surpriza vieții ei. S-a prăbușit de emoție!

surpriză profesoară

Nu există niciun moment potrivit pentru a primi mai ușor diagnosticul de cancer, iar atunci când vine confirmarea din partea medicilor, întreaga viață se schimbă radical. Această boală se dezvoltă rapid și îi împedică pe pacienți să își desfășoare activitatea așa cum ar trebui, lucru pe care l-a experimentat și Gabrielyn Watson, o profesoară de muzică din Chicago.

Un profesor care își iubește meseria exprimă acest lucru prin toți porii și reușește să rămână multă vreme în mintea și inima elevilor. Pentru că Gabrielyn Watson adoră muzica, dar și să îi învețe pe ceilalți tainele acesteia, în momentul în care i s-a spus că suferă de mielom multiplu și că e nevoie să se retragă pentru o perioadă, acest lucru a afectat-o puternic.

Situația în care se afla profesoara i-a determinat pe elevii mai vechi ai acesteia să îi arate cât de importantă a fost prezența ei în dezvoltarea lor, motiv pentru care au decis să pună la cale o surpriză de proporții. Chemată la școală pentru o întâlnire cu mai mulți colegi, Gabrielyn Watson s-a prăbușit de emoție în momentul în care elevii ei mai vechi au apărut pe holurile liceului fredonând versurile melodiei “Amazing Grace”.

“Mi-am dat seama că nu am avut niciodată șansa să-i spun cât de importantă a fost în viața mea.”, a spus unul dintre elevii profesoarei, potrivit dailymail.co.uk

Uimirea s-a putut citi cu ușurință pe fața profesoarei încă din primul moment în care și-a văzut elevii, dar atunci când aceștia au început să cânte, emoțiile au copleșit-o. Gabrielyn Watson a început să plângă și s-a așezat pe holul liceului pentru a-și reveni, iar după câteva secunde a început să cânte alături de elevi.

Urmărește materialul video pentru a vedea cum a reacționat Gabrielyn Watson.

Bianca Hriscu

Foto: captură youtube

Citește și:

Un adevărat exemplu de ambiție! Cum arată modelul care a defilat pe podium fără un picior?

Copiii își băteau joc de ea pentru că suferea de albinism. Cu trecerea anilor, soarta s-a întors în favoarea ei

Această femeie a descoperit secretul tinereții! Cei ce o întâlnesc cred că este vorba despre o glumă când își dezvăluie vârsta

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate