DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Nadia Comăneci, gimnasta pentru care s-a inventat nota 10

Nadia Comăneci

Nadia Comăneci este unul dintre cele mai cunoscute nume românești de pe planetă. Cu al ei punctaj maxim obținut la Olimpiada din 1976, a schimbat lumea gimnasticii… și nu numai.

De fapt, ecranul nici măcar nu a afișat nota 10, ci 1.00, pentru că nu fusese conceput pentru punctajul maxim pe care arbitrii i l-au acordat româncei nu o dată, ci de șapte ori la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal.

Nadia avea atunci 14 ani și uimea o lume întreagă prin perfecțiunea cu care își executa exercițiile. Primul 10 („Doamnelor și domnilor, pentru prima oară în istorie, un 10 perfect, aveau să anunțe în boxe) a venit pentru exercițiul la paralele, iar următoarele punctaje i-au asigurat, în cadrul aceleiași competiții, trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint la echipă compus și una de bronz la sol.

Inconfundabila Nadia

S-a născut la Onești, în 1961, iar mama ei a decis să îi pună numele Nadia inspirându-se de la un personaj dintr-un film rusesc văzut în timpul sarcinii: Nadejda. Oneștiul începea, la acea vreme, să încurajeze sportul de performanță prin înființarea mai multor cluburi sportive, astfel că întâlnirea ei cu gimnastica a fost un pas firesc. Însă asta nu este tot.

În cadrul unui interviu, Nadia avea să povestească despre năzbătiile ei, printre care și plăcerea de a se cățăra în copaci înalți, spre disperarea celor din jur, care se temeau să nu cadă. Sala de gimnastică a devenit, astfel, un mediu sigur, în care fetița cu breton inconfun-dabil putea să se desfășoare în voie.

Când vine vorba despre succesul ei, Nadia îi amintește întotdeauna pe cei doi antrenori, Márta și Béla Károlyi, care au îndrumat-o și care, asemenea ei, aveau să părăsească România pentru America.

O avalanșă de medalii

Câteva victorii importante, obținute cu un an înainte de rafala de medalii de la Montreal, aveau să anunțe apariția unei campioane mondiale, printre care trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din Norvegia, precum și primul loc la Concursul Preolimpic de la Montreal.

În anii următori și-a consolidat statutul, iar după retragerea din competițiile sportive și plecarea din țară, stabilindu-se în Statele Unite, a continuat să păstreze legătura cu lumea sportului și a gimnasticii, în mod special.

Nadia Comăneci

Drumul Americii

La sfârșitul lui noiembrie 1989 trecea ilegal granița către Ungaria, iar ziua de 1 decembrie o prindea în Statele Unite, unde ceruse azil politic prin ambasada acesteia de la Viena. Abia în 1994 avea să se reîntoarcă în țară, alături de logodnicul său, gimnastul Bart Conner.

Împreună cu acesta și avândul-l alături și pe fiul lor, Dylan, Nadia continuă să trăiască din și pentru gimnastică: au pus bazele academiei Bart Conner Gymnastics Academy, A Perfect 10 Production Company, precum și pe ale Fundației „Nadia Comăneci', creată cu scopul de a găsi viitoarele nume mari
din gimnastică.

Păstrează o legătură constantă cu România, acolo unde a fost în nenumărate rânduri decorată și premiată. Și tot aici încearcă să se implice în ajutorarea persoanelor defavorizate, astfel că o clinică pentru copii și vârstnici fără posibilități materiale îi poartă numele celei care este, în continuare, imaginea perfecțiunii în sport.

Citeste si

DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Constantin Brâncuși, inventatorul artei moderne

DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Nicolae Paulescu, savantul căruia i s-a furat Nobelul

DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Traian Vuia, românul care a împlinit visul lui Icar

Autor: Cătălina Chiricheș

Foto: hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre