Confesiunea unei cititoare: “Vă scriu ca să-mi iau rămas bun…”

confesiune

Vă scriu ca să-mi iau rămas bun… Revista voastră a fost prima pe care am cumpărat-o în anii 90 și chiar dacă am renunțat în timp să mai fac colecție, a rămas în inima mea drept o revistă pentru femei obișnuite, cu viață de familie, cu probleme și bucurii…

Dragi cititoare, dragă redacție, am luat hotărârea să părăresc țara pentru totdeauna. Am pus în vânzare casa unde locuim, eu soțul meu, mama mea și fetița noastră de 11 ani. Aproape nesperat de repede s-a vândut… într-o săptămână. Mi-am dat demisia de la grădinița unde lucram ca îngrijitoare, iar soțul meu a anunțat zilele trecute că august este ultima lună a lui în acea firmă.

Am trăit ca și voi ultimele evenimente care au avut loc în România, mai exact la Caracal cu o groază și o disperare pe care mi-e greu s-o descriu în cuvinte. Am plâns în hohote, am strâns din pumni, am vrut să ies pe stradă și să zbier la oameni să facem împreună ceva… Am vrut să mă îmbrac noaptea și să ies s-o caut pe fetița aceea… Simt durere și deznădejde. Am în mine atât de multă amărăciune că simt nevoia să fug departe de voi toți. Am urmărit imaginile de la televizor și pentru prima oară în viața mea am simțit că aparțin unei lumi complet nepotrivită. Că de fapt, românii mei nu mai există. Că în locul lor în țara mea trăiesc ori niște monștri cu măști de oameni normali, ori niște indivizi adormiți și nepăsători la tot ce se întâmplă în jur. M-am gândit la fetița mea și în câteva ore aveam deja marea majoritate a bagajelor făcute. Am decis să plecăm în Italia, eu având experiența de îngrijioare la copii, iar soțul meu probabil își va căuta într-un atelier auto, el fiind mecanic cu multă experiență. Mama e pensionară și ne ajută cu fetița. Când scriu toate astea, îmi vine să râd și să plâng…. Primăvara aceasta am zugrăvit casa. Am aranjat camera Ioanei în culorile ei preferate, soțul meu a schimbat gardul și am plantat cireși în curte. Niciodată nu ne-am gândit că am putea pleca din țară. Definitiv. Undeva unde nu cunoaștem pe nimeni. Unde nu avem prieteni sau rude. Teama de România este atât de mare că nu a mai contat nimic. Vrem să plecăm și să lăsăm în urmă aceste orori pe care le-am văzut și trăit aici. Încetați să mă spuneți că aceste lucruri se întâmplă peste tot că nu este deloc așa…. Încetați să mai spuneți că fiecare societate are bubele ei că România nu mai are bube, are un cancer în metastază… Nevindecabil.

Plec și-am simțit nevoia să spun public de ce: m-am săturat de plicul pe care trebuie sa-l dăm medicilor ca să fie mai drăguți și mai atenți, m-am săturat de politicienii-infractori aflați de 30 de ani la putere, m-am săturat de un sistem de învățământ învechit și neperformant, de lipsa siguranței pe străzi, în trafic, în parcuri noaptea. M-am săturat de minciuni și scuze. Aici niciodată nu se vor schimba lucrurile. Iar cazul Alexandra se va mai repeta… pentru că țara asta e plină de scelerați ascunși sub masca unor persoane inofensive. Persoane cu diagnostic de schizofrenie gravă sunt libere să umble pe străzi. Eu nu vreau să trăiesc cu frica în suflet când fiica noastră va fi un pic mai mare și va ieși la plimbare cu colegii… Eu nu mai vreau să trăiesc aici. Pentru că nu e normal ce se întâmplă. Vreau o viață liniștită și sigură. Noi nu umblăm după lux și vacanțe scumpe, ci după siguranță și liniște. România nu ne mai oferă așa ceva…

foto: 123rf

Citește și:

Confesiunea unei cititoare: Am zis să vă scriu și eu… am ce povesti. Dar ce femeie n-are?!? Am iubit și-am pierdut. Se pare că nu eram suficient de bună pentru el…'

Confesiunea unei cititoare: Bărbații mă iubeau o perioadă apoi se evaporau grăbiți.'

Confesiunea unei cititoare: M-a tras lângă el și, cu ochii în balta de ploaie, mi-a spus că mai are o relație…

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre