Detalii dureroase din viața lui Whitney Houston. Ce traume a suferit cântăreața în copilărie?

Vocea ei inconfundabilă a transformat-o într-o legendă a muzicii pop, însă traumele din copilărie și dependențele dezvoltate de-a lungul timpului i-au adus sfârșitul la doar 48 de ani. Povestea de viață a cântăreței Whitney Houston a fost prezentată într-un documentar în afara competiției de la Cannes, moment în care au fost dezvăluite detalii dureroase din viața vedetei.

Melodiile sale au devenit celebre la nivel internațional, dar cu toate că publicul o iubea și era foarte apreciată, problemele din sfera personală și-au pus amprenta puternic asupra ei. Documentarul despre viața cântăreței a fost regizat de Kevin Macdonald, acesta dorind să facă o paralelă între succesul pe care cântăreața l-a câștigat pe scenă și problemele personale grave.

“În centrul filmului (…) este o poveste de familie. Este o poveste despre cum educaţia şi familia voastră afectează ceea ce sunteţi”, a spus pentru AFP regizorul Kevin Macdonald, potrivit agerpres.ro.

Ce traume a suferit Whitney Houston în copilărie?

Dacă dependența de droguri și sfârșitul tragic, la doar 48 de ani, au fost două dintre subiectele intens dezbătute în spațiul public, prin intermediul filmului documentar, regizorul Kevin Macdonald a evidențiat problemele grave cu care Whitney Houston s-a confruntat în copilărie. Mai exact, trei apropiați ai cântăreței au dezvăluit că aceasta ar fi fost agresată sexual de către verișoara sa, cântăreaţa Dee Dee Warwick, lucru care i-a marcat întrega viață.

“Foarte mult timp, privind-o pe ecran, îmi spuneam că există ceva la această femeie care pare să reflecte o suferinţă psihologică. Ea are aerul că nu îşi iubeşte corpul într-un anumit mod. Mereu m-am întrebat: “Ce este asta? De unde vine acest lucru?” Am început să mă întreb dacă a fost abuzată sexual sau ceva de genul ăsta. Apoi, cineva mi-a spus că a vorbit cu Whitney şi că i-a spus că asta s-a întâmplat şi că asta se află la originea tristeţii ei. Şi, în cele din urmă, fratele ei mi-a vorbit despre asta, apoi cumnata ei, apoi asistenta e”, a spus Kevin Macdonald.

Traumele suferite în copilărie au împiedicat-o pe Whitney Houston să se bucure pe deplin de succesul câștigat pe scenă, iar viața acesteia s-a terminat brusc, cântăreața fiind găsită moartă în anul 2012.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Whitney Houston.

Bianca Hriscu

Foto: hepta.ro

Citește și:

Serena Williams a trecut prin drama pe care o trăiește acum Meghan Markle. Sportiva a făcut dezvăluiri surprinzătoare

Mesajul transmis de Meghan Markle înainte de nunta cu prințul Harry: “Din păcate, tatăl meu…”

De ce este importantă prezența prințului George și a prințesei Charlotte în ziua nunții regale?

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati