Decizie neașteptată a celor de la Coldplay: moment stânjenitor pentru Chris Martin

Concertul Coldplay a fost, de departe, cel mai așteptat show muzical din întreaga panoplie a concertelor care au încântat publicul, de-a lungul timpului pe Arena Națională. Solistul Chris Martin a declarat în repetate rânduri că folosește turneele trupei ca platformă pentru a promova mesaje de conștientizare ecologică, diversitate etnică și toleranță. La București, momentul lui dedicat incluziunii și diversității s-a soldat cu fluierături și huiduieli pe care n-o să le uite prea curând…

Cunoscuți pentru spectacolele lor live impresionante, cu elemente vizuale grandioase, efecte luminoase unice și o interacțiune profundă cu publicul, cei patru membri care alcătuiesc trupa Coldplay au reușit să îmbine rockul alternativ cu tehnologia imersivă și să ofere astfel în toată lumea, concerte nemaivăzute. Nici nu-i de mirare că biletele scoase la vânzare anul trecut s-au vândut imediat, bătând toate recordurile de vânzări ale platformelor dedicate.

videocapture_20240613-085824SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Pentru că toți cei prezenți pe stadion au primit, la intrarea în Arenă, brățările LED Xyloband care se sincronizează cu muzica, momentele când acestea se aprindeau în diferite culori, au creat o atmosferă incredibilă, ca o feerie. Cu toate acestea, magia s-a risipit pentru câteva clipe iar brățările „scăpărătoare” au amuțit și ele când solistul Chris Martin a creat un duo inedit cu un tănăr muzician român, invitat să cânte pe scenă alături de el.

După ce ne-a complimentat spunând că suntem un popor incredibil de talentat, Martin s-a așezat la pian și a îmbinat câteva acorduri, moment în care, un tânăr necunoscut a apărut pe scenă, i-a mulțumit lui Dumnezeu și a ținut să precize că este un moment istoric pentru muzică. Apoi a încercat să fredoneze câteva triluri, publicul l-a sancționat, Arena Națională s-a zguduit a dezaprobare, intermezzo-ul muzical s-a încheiat brusc, iar tânărul a dispărut ca și cum n-ar fi fost. „Ok, guys… hands up” a spus apoi Chris Martin, lămurit de faptul că momentul a fost unul de-a dreptul stânjenitor. Iar concertul a continuat…

Cine este tănărul invitat de Chris Martin pe scenă, la București?

Se numește Vlad Babașa și are un număr impresionant de urmăritori și ascultători pe rețelele de socializare și streaming audio. Dacă pe You Tube are peste 100.000 de abonați și conform cifrelor, mulți români îi ascultă melodiile pe care chiar el le compune, Vlad Babașa nu a fost întâmpinat la concertul Coldplay de… fanii lui. Reacțiile publicului au fost mixte și intense. În timp ce unii spectatori au savurat colaborarea neașteptată, alții s-au arătat profund nemulțumiți, huiduind artistul pe durata interpretării sale. Momentul controversat a generat o explozie de comentarii și reacții pe rețelele sociale. Tânărul Babasha este fiul cântăreței Carmen de la Roma care s-a făcut cunoscută în lumea manelelor mai ales după colaborarea cu Jean de la Craiova.

Cine este Babasha, artistul care a cântat manele la concertul Coldplay. A fost huiduit de public

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri