De sapte ori mama!

Inainte sa-i cunosc pe cei doi soti Antal, Cristina si Robert, mi-a fost greu sa-mi inchipui cum se descurca doi pa­rinti, fara nici un alt ajutor, cu sapte copii: sase fete si un baiat. Ce simt si ce spun atunci cand le este greu, cum isi impart timpul si banii pentru mancare, cum se descurca cu lectiile copiilor, cu dusul si adusul de la gradinita, cu mersul la doctor si cu serile de citit povesti?

Pare o cursa pierduta inainte de a o incepe, o munca de Sisif, imposibil de dus la capat. Si totusi, dupa ce am intrat in casa lor, am inteles ca toate aceste greutati, la… puterea a saptea, nu sunt decat mici nimicuri pe langa bucuria de a fi parinti.

Casa, una dintre cele de tip CFR, pitita pe o straduta linistita, in apropiere de Parcul Copilului, este departe de a fi o vila uriasa. Doua camere pe hol, o bucatarie cam mica si un petic de curte unde Robert, mana de om gospodar, a gasit loc, printre cativa copacei, si pentru doua leagane si un „garaj, pentru cele sapte biciclete ale micutilor. Odata ce intri in casa, remarci ca toata viata familiei are in centru, ca un magnet, incaperea mobilata cu patuturi suprapuse de unde se aud, pana noaptea tarziu, chicotelile juniorilor.

Maria, cea mai mare dintre fete, abia venita de la scoala, este cea care face prezentarile, asa cum se cuvine, politicos si cu o exprimare educata, ca o domnisoara ce este. Asta dupa ce ii asaza in ordine pe ceilalti micuti, care m-au intampinat cu voci mici si subtirele ca niste turturi de gheata: „Eu sunt Maria si sunt in clasa a sasea. Ea e Ioana, este cu un an mai mica decat mine, este eleva in clasa a cincea si o sa se faca doctorita.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Ce se întâmplă dacă mănânci un avocado pe zi

Blonduta de aici este Ana. Uitati-l acolo pe Toma, rasfatatul nostru, fiindca el este singurul baiat… Toma, du-te, te rog frumos, si te incalta!, ii spune Ana pustiului, si Toma se duce cuminte sa-si ia pantofii in picioare, dar nu inainte de a preciza: „Eu sunt in clasa intai!.

„Cea micuta si cuminte de aici este Sofia, inteleapta familiei, urmeaza Anastasia, care are  trei ani, si acolo este Teodora, care are un an si este cel mai drag dar al nostru. Rade inveselita de uimirea mea: „Haideti sa intram. Mergeti prima data la noi in camera, nu?. Merg aproape luat pe sus de un suvoi de chiote: „Da, la noi, la noi…. „Ati vazut patutul Teodorei?, „Dar jucariile mele?. „Uitati, aici dorm eu!. „Si, uitati, va place cosul nostru cu jocuri?. „Acum Maria are lectii de facut. Si voi? „Eu mai am sa termin un desen. „Dar voi faceti desen la gradinita?, ii intreb. „Pictam cu totii la cursurile de la Cercul de pictura. „Uitati, desenul de acolo este al meu. E prins acolo pe usa, primul de sus.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Imagini din Maramureș, locul în care Laura Cosoi își va boteza a cincea fetiță, pe Nina. Cum au fost surprinse fetele actriței

Si urmeaza hohote de ras, pe vreo trei tonuri, si gafaiala, si zdupait de alergatura, fiecare dintre micuti incercand sa ajunga primul la poze. „Stiti ca Sofia este fan ABBA?. „Pai stie melodiile?. „Sigur, toate, si cuvintele pe dinafara, tot. „Iar Maria a scris o carte de poezii. „O carte intreaga?, ma arat surprins. „Da, toata cartea. Si tot ea a desenat si ilustratiile, si coperta. „Dar papusile noastre preferate vreti sa vi le arat?. „Ia sa vedem!. „Uitati: Minnie, Mikey si Goofy. „Eu dorm cu Goofy. „Si eu cu Mikey. „Hai, lasa-l pe domnul, ca n-a venit sa afle numai de noi!. „Dar scrieti si de mami, nu?. „Si de tati, si de tati, ca ne ajuta la lectii!. La ce va ajuta? „Mami la romana si tati la mate. „Mami, hai mami, spune si tu….

Despre Cristina nici n-ai zice ca, la 38 de ani, este „mami a sapte copii. Haioasa si dezinvolta, traieste din plin fiecare moment al vietii, cu un entuziasm uluitor, sub care se ghiceste o mare pofta de viata. Rade mult si des, cald, plin si teribil de molipsitor. Rade la fiecare amintire despre cate unul dintre copii: ba o cazatura, ba surprizele unei excursii, istoria mersului pe bicicleta si invatatul cititului in baie, ba despre una dintre nasteri ori despre prepararea mancarii pentru sapte guri.

Chicoteste chiar si atunci cand povesteste despre privirile ciudate pe care si le aruncau medicii de la maternitate, care o cunosteau deja, ori uimirea zugravita pe fata celor de la scoala atunci cand, an dupa an, le mai venea in clasa cate o micuta Antal.

„Ce sa va spun? Vedeti, lucrurile vietii noastre sunt in curgerea fireasca a lumii lasata de Dumnezeu. Este o ordine a linistii sufletesti: o femeie si un barbat care se iubesc si sunt fericiti impreuna vor sa devina parinti. Este unul dintre cele mai simple si mai frumoase lucruri de pe Pamant. Stiu ca cei mai multi, cand aud ca avem sapte copii, se gandesc imediat ca tinem de nu stiu ce secte, de nu stiu ce religii. Nici vorba.

Suntem crestini ortodocsi, din familii crestine, si legatura cu Dumnezu este esentiala in viata noastra. Imi si spun de multe ori ca viata noastra impreuna este incarcata de semne ceresti, este toata un semn. Pe Robert l-a cunoscut acum 13 ani, aproape in fuga, la ora cinci di­mi­nea­ta, stand la coada la spovedanie (la manastirea Sf. Antim), cand au schimbat cinci vorbe in total. Apoi, ca si cum s-ar fi cautat ani intregi unul pe altul, s-au reintalnit fix peste doua saptamani, in aceeasi biserica, si de atunci au ramas impreuna. „Studenti amandoi, eu la Litere, Robert la ASE, eu, la 26 de ani, mai cu picioarele pe pamant, el, la 20 de ani, mai visator, berbeci dupa zodie, adica razbatatori si urmandu-ne telul, ne-am indragostit unul de altul fara leac si ne-am casatorit un an mai tarziu.

Sigur ca le-a fost greu, ca au avut perioade in care s-au descurcat mai prost cu banii si au suferit ca nu prea avea cine sa-i ajute, dar, dupa ce Cristina a inceput sa lucreze ca redactor in presa, in timp ce Robert facea contabilitate, s-au descurcat ceva mai usor.

„Nu mi-a fost frica niciodata de greutatile cu care ne speriau toti: ca sunt multi copii, ca or sa ne manance si urechile, ca doctorii, ca scoala, ca gradinita, ca hainele si cate si mai cate… Oamenii cred asa fiindca se feresc de cele mai multe ori de realitate. Se impotrivesc sentimentelor reale, se cramponeaza de conditii materiale, se tem de imprejurarile inevitabile ale vietii. Isi construiesc in minte tot felul de modele din ‹‹ar fi trebuit…›› si din ‹‹poate ca…››. Dar singurul mod de a trai cu adevarat e acela de a-ti asuma riscul unor hotarari dictate de iubire si sa incepi prin acceptarea realitatii. Abia apoi e posibila o reactie corecta. Stiam ca, daca asa a fost sortit, sa avem multi copii, asa trebuie sa fie. Pentru ca nimic nu este intamplator pe lume, iar o casa in care sunt copii nu va fi parasita niciodata de Dumnezeu.

Cristina crede ca in drumul ei a avut o sansa de sus. Ca o anume ordine a lumii a impins-o sa-si gaseasca locul, iar iubirea si copiii au fost un dar. Restul e doar viata. Viata unei familii cu multa credinta, cu bune si cu rele, asezata ordonat, fara ascunzisuri, parca transcrisa de pe un maculator al gandurilor.

In adancul sufletului, Cristina este o timida, iar sensibilitatea ei o pune uneori in incurcatura, si atunci se ascunde in spatele unui zambet: „Au fost probleme… normal. Mai ales dupa ce eu a trebuit sa stau acasa, iar Robert a fost nevoit sa lucreze si de acasa, ca sa ne putem descurca. Proiecte peste proiecte, nopti si zile intregi, in care lucra cu copiii in carca, ca sa impace, vorba aceea, si capra, si varza, sa ma mai lase si pe mine sa respir. Iar dimineata trebuia sa-i duca pe toti la gradinita si sa alerge dupa aceea la serviciu.

Dar niciodata nu am facut un capat de tara din asta, iar copiilor nu le-a lipsit niciodata nimic. Ne-am gasit mereu timp pentru o iesire cu totii la iarba verde, pentru un spectacol de teatru, pentru a merge in parc sau pentru o plimbare cu bicicletele, am fost mereu preocupati de educatia copiilor, de la scris si invatat, la lucrul pe calculator si la cursurile de la Clubul Copiilor sau de la cantatul la instrumente, la pictura. Si adevarul este ca sunt copii extraordinari, cu­minti, ascultatori si respectuosi. Invata excelent si toti au talent – picteaza, fac teatru. Uite, Maria a fost prima pe Bucuresti la olimpiada de romana, a castigat o multime de concursuri si de premii, tabere prin toata Europa, scrie poezii, este indragostita de egiptologie, a facut design de costume si scenografie pentru festivalul scolii si spune ca visul ei este sa se faca poetesa sau actrita.

„Nu, spune Cristina, „n-as face nici o schimbare daca ar fi sa iau viata de la capat, desi a costat-o destul lupta cu prejudecatile si, poate, cu rautatea oamenilor. Isi iubeste enorm viata de acum. Asa cum este ea: mai complicata, mai agitata si sigur obositoare. Are implinirile ei si oboseala pla­cuta a clipelor ei de liniste. Poate ca, la inceput, te poate insela aerul teribil de jovial cu care povesteste istoria acestei bucurii „fara seaman, cum spune ea. Sub el se ascunde, insa, sufletul unei femei care si-a urmat visul si care a hotarat exact ce trebuie sa cuprinda viata ei. Este semnul unei femei inteligente si al unei fericiri complete.

Chiar daca le-a fost greu, si-au pastrat mereu zambetul pe buze.
„Cel mai dificil ne-a fost dupa ce am ramas doar cu un singur salariu in casa si a trebuit sa renuntam la bona. Dar a trecut si asta.

Cei doi soti s-ar fi descurcat cu greu fara ajutorul fetelor.
„Sunt copii tare cuminti si ascultatori, se ajuta unul pe altul, au responsabilitati si le respecta cu totii, de la cei mari, la cei mici.

Adrian Ciltan; foto: Octav Nitu

Un medic din Tulcea a ales să sape gropi pe șantiere pentru 250 lei pe zi, deși e criză de oncohematologi pediatri

Citește și următorul articol:

Bugetul pe timp de criza: misiune posibila?