De ce nu poți să-l ierți? Și nici să-l uiți?

Nu poți să-l ierți? Și nici să-l uiți? Cum te porți cu cel care ți-a provocat cea mai mare suferință? Încercăm să aflăm ce rol are iertarea în procesul vindecării noastre.

Iertarea este ceva cu care te întâlnești în fiecare zi. Nu te costă nimic. O prietenă anulează în ultimul moment întâlnirea demult plănuită; nu-i nimic, înțelegi. Un coleg uită să-ți trimită un link de care ai nevoie; te descurci cumva. Să nu ierți asemenea scăpări neintenționate ar însemna să fii ranchiunoasă. Dar dacă cineva a comis o faptă care a avut urmări asupra ta, a vieții, a carierei, a fericirii tale? Crezi că într-o zi ai putea să ierți?
Se pare că umilința se iartă cel mai greu. Expunerea la situații înjositoare îți rănește respectul de sine. Soră geamănă cu umilința este desconsiderarea din partea altuia a propriilor valori, în special a celor spirituale, cum sunt credința religioasă și apartenența etnică. Pe acestea le tolerezi greu când se petrec și te umplu de revoltă, chiar de ură.
Trădarea este și ea în topul faptelor greu de iertat, iar nedreptatea te face să te întrebi cum poate dormi liniștit cel care a comis-o.

Uitarea, la pachet cu iertarea

Când cel care greșește față de tine este un coleg de serviciu, un șef sau un reprezentant al unei autorități, lucrurile par simple: uitarea are șanse să vină odată cu despărțirea de acel personaj. Deîndată ce nu-l mai ai în față, realitatea de zi cu zi te acaparează și nu te mai gândești nici la om, nici la faptele lui.
Dar este posibil ca undeva, în adâncul tău, să fi depozitat emoțiile negative, iar acestea, acumulându-se, vor face din tine un om frustrat, suspicios, care va reacționa mereu la cea mai mică adiere de ostilitate, reală sau închipuită. Desfă nodul și lasă să iasă ce este ascuns și coace acolo, în adâncul tău. O poți face în fața unui prieten, în fața unui psiholog sau, dacă ești credincioasă, în fața duhovnicului tău.
Încearcă să te detașezi de tine și să gândești cu mintea celui care ți-a greșit. S-ar putea să-i găsești unele justificări: o situație greșit înțeleasă, o teamă prostească, o comunicare defectuoasă. S-ar putea să găsești doar niște explicații care nu înseamnă neapărat scuze: intenții rele, metehne de caracter. Dacă le vei gândi obiectiv, ca și cum ar fi vorba despre personajele unei cărți și nu despre tine, asta ar putea să te ajute să „clasezi dosarul', ba chiar să simți puține compătimire pentru cel care trăiește așa, otrăvindu-i pe ceilalți și otrăvindu-se pe sine. Pentru că viața unui om rău nu e ușoară. Dacă ai ajuns aici, ești departe!

Trădarea supremă

Mai greu este atunci când ai fost umilit, trădat, rănit, nedreptățit în copilărie. Gândește-te că din materialul tău genetic – mai robust sau mai sensibil – cei din jur, adulții, au construit un edificiu: piatră peste piatră cu un liant între ele. Pietrele sunt toate informațiile pe care le primești, fie pe cale teoretică, fie pe cale experențială. Liantul, însă, este o chestiune subtilă, ceea ce ține de încărcătura și semnificația emoțională.
Copilul acordă credit nelimitat adulților: părinților și educatorilor; deseori, și fraților mai mari care fac parte din autoritatea familială. Un copil abuzat, nedreptățit, va crede multă vreme că el este vinovat pentru ceea ce i se întâmplă, că el greșește de fiecare dată și este vina lui pentru incapacitatea de a se ridica la nivelul așteptărilor. Ca urmare, respectul de sine va fi șubred de tot, mergând până la refuzul de a-și acorda un minim respect, o minimă încredere. Cât despre dreptul de a-și oferi micile satisfacții de fiecare zi – acesta va fi anulat și va fi înlocuit cu acțiuni clandestine. De ce unii copii mănâncă pe ascuns ceea ce le place? De ce se furișează din casă și caută companii nepotrivite, periculoase? De ce, uneori, șterpelesc bani din poșeta mamei? Acestea sunt moduri de a evada și de a-și oferi ceea ce-și doresc, fapte care apoi îl vor face să se simtă vinovat și deseori sfârșesc prost.
Dar vine o zi – și e bine dacă, totuși, vine – în care adolescentul începe să observe fie inconsecvența în atitudine a celor mari (pentru același lucru, uneori este pedepsit, alteori nu) sau legătura repetitivă dintre anumite împrejurări (consumul de alcool și violența, de exemplu). Cruntă zi este aceea! Pe de o parte, izbăvitoare, pentru că adevărul, oricât de dureros, este preferabil minciunii, pe calea regăsirii de sine. Pe de altă parte, distrugătoare, pentru că legăturile de care orice om are nevoie se compromit grav. Acel liant emoțional dintre pietrele edificiului este sfărâmicios și nu pot ține laolaltă un om întreg, armonios, fericit.

Nu te pedepsi urând!

Ai încercat vreodată să lămurești astfel de lucruri cu familia ta? Și ți-au spus: „Noi ți-am vrut binele!' sau „Lasă că și pe mine m-au bătut și așa am ajuns om!' sau „Nu ți-a lipsit nimic, uite ce bine ai ajuns!' și așa mai departe? Este greu de spus dacă părinții tăi sunt ferm convinși de cele afirmate sau sunt doar lipsiți de tăria de a-și recunoaște greșelile și suferința provocată. Da, se poate să nu înțeleagă nici acum că au greșit. Refuzul de a discuta despre aceste lucuri, refuzul de recunoaște măcar cele întâmplate sunt un indiciu al sentimentului de vină pe care nu și-l pot înfrunta. Nu e ca în filmele americane în care, într-o frumoasă după amiază de toamnă, toți cei prezenți își mărturisesc vina și regretul, apoi se îmbrățișează și plâng, odată cu telespectatorul care lăcrimează pe canapea. În realitate, oamenii se țin cu spaimă de principiile lor, ca de balustrada unei scări abrupte.
În timp, este posibil să apară o diferență de atitudine între frați care au crescut în aceeași familie, în aceleași condiții, sub același tratament. Este un nou prilej de a te simți vinovată. Dar știi cum se spune: focul topește ceara dar întărește lutul. Aceleași experiențe au efect diferit asupra persoanelor diferite.
Încearcă din nou exercițiul detașării. Limitele de educație, temperamentul coleric, chiar acele bune intenții și spaima de nerealizare a lor sunt niște factori care devin obiectivi în ecuația creșterii unui copil. Trecutul nu-l mai poți schimba, dar iartă-ți măcar prezentul!
De cele mai multe ori, trebuie să lucrezi singură la opera iertării, sau cu ajutorul unui arbitru, al unei persoane neimplicate și care are capacitatea de a gândi obiectiv. Pe de o parte, ai de muncit la reconstruirea ta ca profil psihologic, demontând angrenajele defectuoase și remontând bine. Nu ești rea, nu ești leneșă, nu ești urâcioasă. Ești timidă, visătoare și introvertită. Pe de altă parte, ceea ce s-a întâmplat este regretabil, dar a trecut. Tu nu vei face aceleași greșeli față de copiii tăi.

Iertarea nu vine peste noapte…

…sau poate să vină: poți avea un vis, o revelație, cineva poate să-ți spună un cuvânt magic (de fapt, un cuvânt foarte bine găsit) și să-ți ridice brusc povara de pe suflet. Dar asta se întâmplă mai rar. De obicei, durează. Durează și doare. E bine să ai ajutor, să te înconjori de prieteni, de dragoste. E bine să îți propui ceva important pentru viața ta și să realizezi și atunci vei vedea că nu mai e nimeni vinovat pentru eșecurile tale, pentru că vor fi mărunte și lipsite importanță. Nu te complace în ratare dând vina pe ceilalți. Concentrează-te pe propriile erori care au făcut să ratezi obiective. Centrează-ți atenția pe tine, pe ceea ce-ți face plăcere, pe ceea ce iubești. Antrenează-te în gândirea pozitivă, în îngăduință și în obiectivitate. Nu te supăra ca să nu ai ce ierta. Iar dacă cineva greșește față de tine, evită s-o iei personal – sună paradoxal, nu-i așa? Gândește-te ca la o limită, ca la un neajuns al celui care a greșit. Dacă nu te răzbuni și dacă nu reacționezi dizgrațios, vei câștiga liniște și autoapreciere; vei atinge dezideratul lui Kant:„cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine'.

CINCI PAȘI CARE TE AJUTĂ SĂ IERȚI

Sara Davison, coach în probleme de divorț, spune: „Poate fi greu să ierți pe cineva care ți-a provocat suferință. Dar dacă vei continua să trăiești fiecare zi cu durere, vei rămâne prizoniera propriilor emoții negative. Este nesănătos să păstrezi ranchiuna, asta te va consuma. Iertarea va elibera sentimentele negative și te va ajuta să te vindeci.'

Nu poți schimba trecutul, dar poți schimba viitorul. Stăruința în furie împotriva celor care te-au rănit îți face rău și nu te duce nicăieri. Învață lecția și nu te mai expune pe viitor. Asumă-ți o parte din responsabilitate. Dând mereu vina pe alții, nu vei putea să te îndrepți în sensul dorit și să-ți determini singură destinul.
Trebuie să-ți dai voie să te eliberezi de gândurile rele. Ajutorul specializat și exersarea permanentă a iertării pot fi căile de a merge într-o direcție sănătoasă. O persoană neutră, din afara conflictului, un psiholog sau un mentor, chiar un prieten în care ai încredere, te vor ajuta să dai de un sens logic al faptelor și să te detașezi.
Doar pentru că cineva ți-a produs neplăceri nu înseamnă că este în totalitate vinovat. Pune-te în locul lui și gândește-te dacă a intenționat să te rănească – deseori ai putea ajunge la concluzia că a fost doar o neînțelegere. Dacă te-a rănit intenționat, iartă-l strict în interesul tău.
4 Dacă ți-e peste putere să ierți, încearcă să așterni pe hârtiei ceea ce s-a întâmplat, care sunt sentimentele tale și ce gândești despre omul care te-a nedreptățit. Apoi ia hârtia și arde-o. Gândește-te că acolo, pe hârtie, se află toate emoțiile tale negative și că ele dispar odată cu hârtia.
5 Înlocuiește starea rea în care te afli cu ceva neutru, cu o analiză la rece, ca și cum ai fi la ora de literatură și ai avea de povestit un fragment literar și de caracterizat personajele. Apoi caută ceva frumos la care să te gândești, o alternativă care să te recompenseze.

Cadouri scumpe și nerealiste pentru copii