De ce a lipsit Ion Iliescu de la parada militară de 1 decembrie? Este pentru prima dată când fostul președinte nu este prezent

Astăzi este cea mai importantă zi din an pentru români, deoarece sărbătorim Ziua Națională a României. Cu ocazia acestei zile speciale, a avut loc parada militară de 1 decembrie, care s-a desfășurat în București, în zona Arcului de Triumf.

Anul acesta însă s-a întâmplat ceva neașteptat. Pentru prima dată, fostul președinte al României, Ion Iliescu, nu a fost prezent la parada de 1 Decembrie, alături de ceilalți foști președinți ai țării noastre. Nimeni dintre toți foșții președinți care sunt în viață nu a lipsit din tribuna oficială, în afară de Iliescu.

Până acum, în fiecare an, la parada militară de 1 decembrie organizată în Capitală de Ziua Națională a României, în tribuna oficială era prezent fostul președinte Ion Iliescu. Iată că anul acesta, el a lipsit pentru prima data.

De ce a lipsit Ion Iliescu de la parada militară de 1 decembrie?

Nu se știe exact, până în acest moment, de ce nu venit Ion Iliescu la parada militară de 1 decembrie, însă se pare că motivul ar fi starea precară de sănătate a primului președinte pe care România l-a avut după Revoluția din anul 1989, potrivit libertatea.ro.

Anul acesta, la parada militară au fost prezenți în tribuna oficială preşedintele Klaus Iohannis, alături de fosţii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, premierul Mihai Tudose şi de mai mulţi membri ai Guvernului. Cu toate acestea, au lipsit însă preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Ei au ales să asiste la paradă din zonă.

Pentru a vedea mai multe imagini cu Ion Iliescu, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: hepta.com, digi24.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Imagini spectaculoase de la parada militară de 1 decembrie, Ziua Națională a României

Parada militară de 1 Decembrie 2017. Tot ce trebuie să știi despre Ziua Națională a României. Vezi defilarea LIVE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri