Cum vor circula metrourile în perioada iernii? Metrorex anunță noi modificări

Cum vor circula metrourile în perioada iernii

Chiar dacă mai avem ceva de așteptat până iarna își va intrat în drepturi, autoritățile se gândesc încă de pe acum la noi metode prin care traficul să fie fluidizat și să nu mai existe blocaje în zilele în care precipitațiile vor fi abundente. Metrorex anunță noi modificări în ceea ce privește circulația trenurilor în perioada iernii.

Atunci când vremea de afară nu este una tocmai favorabilă, multe persoane aleg să circule cu metroul, acest mijloc de transport fiind mult mai rapid și mai comod. Cu toate acestea, numărul mare de călătorii duce la formarea blocajelor în subteran, motiv pentru care Metrorex s-a gândit să introducă o serie de modificări în această iarnă.

Cum vor circula metrourile în perioada iernii?

Într-un comunicat transmis de Metrorex, reprezentanții au anunțat că începând din această iarnă intervalul de circulație a trenurilor va fi redus, iar garniturile vor fi suplimentate în timpul perioadelor de vârf, totul pentru a evita apariția aglomerației.

“Pentru evitarea supraaglomerării, atunci când situația o va impune, se vor lua măsurile specifice, care vor viza în special extinderea perioadei cu vârf de trafic, unde intervalul de circulație a trenurilor va fi redus, și suplimentarea garniturilor de tren, dirijarea traficului de călători, comunicarea noutăților prin intermediul canalelor specifice, astfel încât să fie asigurată deplasarea călătorilor în siguranță. Totodată echipele de specialitate ale Metrorex fac verificări permanente pe toate magistralele. Pe segmentele unde situația o impune, se intervine operativ pentru remedierea problemelor care ar putea fi determinate de condițiile meteo nefavorabile”, au transmis reprezentanții Metrorex, potrivit agerpres.ro,

Pe lângă aceste măsuri, cei de la Metrorex au anunțat că se vor ocupa de curățarea zăpezii din zonele de metrou, astfel încât accesul călătorilor să se poată face cu ușurință.

Bianca Hriscu

Foto: shuuterstock.com

Citește și:

Cutremur de 6,6 grade pe scara Richter! Seismul puternic a avut loc în Indonezia

Trafic restricționat în Capitală până pe 29 octombrie. Ce zone ar trebui să ocolești?

După „Balena albastră”, un nou joc periculos circulă pe facebook. Uite în ce constă „Provocarea de 48 de ore” și care este miza jocului

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri