Imagini dureroase de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Logodnica lui Nick Rădoi, condusă pe ultimul drum cu mariachi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Mădălina Apostol este înmormântată astăzi, 17 septembrie, în Cimitirul Privat „Eternitatea' din București. Familia, copiii, prietenii și cei care au cunoscut-o s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar un moment aparte al ceremoniei a fost prezența unei formații de mariachi.

Mădălina Apostol este condusă astăzi pe ultimul drum, în București. Ceremonia funerară are loc la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar ulterior trupul neînsuflețit al femeii de 40 de ani este înhumat la Cimitirul Privat „Eternitatea', aflat pe strada Metalurgiei, în sectorul 4 al Capitalei.

Familia, copiii, prietenii și oamenii care i-au fost apropiați s-au reunit pentru a-i aduce un ultim omagiu. Atmosfera de la ceremonia funerară este una încărcată de emoție, iar cei prezenți își iau rămas-bun de la Mădălina Apostol.

Trupul Mădălinei Apostol a fost dus la capelă încă de marți, 15 septembrie. În ultimele două zile, membrii familiei, copiii, prietenii și oamenii care i-au fost apropiați au venit să îi aducă un ultim omagiu. Durerea celor care au cunoscut-o s-a făcut simțită în timpul priveghiului, iar familia a rămas alături de ea până în momentul în care sicriul a fost dus în biserică.

Înmormântare Mădălina Apostol (3)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 21)

Mesajul de pe crucea funerară

Un detaliu care a atras atenția celor veniți la capelă a fost mesajul inscripționat pe crucea funerară. Textul „Nu te vom uita niciodată' a fost scris în memoria Mădălinei Apostol.

Femeia a murit în noaptea dintre 12 și 13 septembrie, în jurul orei 02:00. La câteva zile de la dispariția sa, familia și apropiații s-au reunit pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena

În jurul orei 10:00, trupul neînsuflețit al Mădălinei Apostol a fost mutat din capelă în biserică. Acolo a avut loc slujba de înmormântare. Un moment aparte al ceremoniei a fost prezența unei formații de mariachi, care a cântat pentru ultima dată în memoria Mădălinei Apostol.

Aproape de ora 11:00, slujba din biserică s-a încheiat. Ulterior, sicriul alb a fost scos din lăcașul de cult și așezat în dric, urmând ca trupul neînsuflețit să fie transportat la Cimitirul Privat „Eternitatea'.

Mama Mădălinei Apostol, copleșită de durere

În timpul ceremoniei, mama Mădălinei Apostol a trecut prin momente extrem de dificile. Femeia a rămas în permanență lângă sicriul fiicei sale. La un moment dat, aceasta și-a așezat capul pe sicriu și a izbucnit în lacrimi. Scenele surprinse în timpul ceremoniei au arătat durerea familiei în momentul despărțirii.

Cei apropiați au fost alături de familie pe parcursul ceremoniei funerare, înainte ca Mădălina Apostol să fie condusă spre locul de veci.

La cimitir, durerea provocată de pierderea fiicei a copleșit-o pe mama Mădălinei. Femeii i s-a făcut rău și a leșinat, iar momentul a stârnit îngrijorare în rândul celor aflați în apropiere. Oamenii au încercat să-i acorde primul ajutor și au cerut inclusiv oțet, iar ulterior a fost solicitată intervenția unui echipaj medical. Cu puțin timp înainte, mama își plânsese fiica la căpătâiul sicriului, în timpul momentelor dificile de la funeralii.

De ce a fost prezentă o formație de mariachi la funeralii

Prezența unei formații de mariachi la o ceremonie funerară poate avea o semnificație aparte în cultura mexicană.

În Mexic și în comunitățile mexicano-americane, prezența unei formații de Mariachi la funeralii face parte dintr-un obicei vechi. Muzica este folosită pentru a-i aduce un omagiu persoanei care a murit și pentru a însoți sufletul acesteia spre lumea de dincolo.

În cultura mexicană, moartea este văzută ca o parte firească a vieții, nu doar ca un moment al tristeții. Astfel, cântecele mariachi devin o formă prin care familia și apropiații își exprimă iubirea și își iau rămas-bun.

Mesajul mamei Mădălinei Apostol, chiar înainte de moartea fiicei

Cu puțin timp înainte de moartea fiicei, mama Mădălinei Apostol publicase pe rețelele de socializare un mesaj care acum vine cu sși mai multe întrebări.

Femeia a distribuit mai multe videoclipuri cu mesaje despre suferință, pierdere, vindecare și despre oamenii pe care trebuie să îi prețuim cât timp îi avem alături. Ultima postare distribuită conține un mesaj despre cei care rănesc un om, dar și despre momentul în care persoana care a suferit reușește să se ridice, să plece și să nu mai privească în urmă.

Ultima postare distribuită se referă la cei care rănesc și care, în final, vor ajunge să sufere amar. Victima, în schimb, se va ridica, va pleca și nu va privi în urmă.

„Atunci când se vindecă cel care a suferit, abia atunci începe suferința celui care și-a bătut joc. Pentru că omul, suferind, care se trezește, devine indiferent, devine puternic, pleacă și nu se mai uită în urmă. Iar cel care și-a bătut joc va suferi amarnic, pentru că, se spune așa, nu știi ceea ce ai, decât atunci când pierzi.

Și mulți au plâns, și-au suferit groaznic, și s-au luptat să aducă înapoi ceea ce au pierdut. Dar a fost inutil, pentru că cel ce a plecat, care a reușit să plece, nu s-a mai dat înapoi. Și n-are cum să se mai întoarcă la cel care și-a bătut joc.

Așa că, gândește-te de o mie de ori, înainte să rănești un suflet pe care Dumnezeu ți l-a dat lângă tine, ca să simți adevărata valoare prea târziu, atunci când a plecat. Și nimic din tot ceea ce vei face, nu ți-l va mai aduce înapoi. Așa că, gândește-te, fi înțelept, respectă-ți aproapele, respectă omul care este lângă tine, care te iubește necondiționat, și care îți oferă dragostea lui, iubirea lui și protecția lui.

Nu-ți bate joc. Va veni o vreme când vei plânge, cu fața în pumni, și nimic nu te va mai ajuta. Din păcate, prea puțin conștientizează lucrul acesta.

Și prea mulți suferă pe acest pământ. Și prea mulți pleacă și nu se mai uită în urmă. Dar ei se ridică, mai puternici, mai victorioși. Trist este pentru cel ce rămâne în urmă. Sănătate multă și multă binecuvântare vă doresc! Și înțelepciune!', așa sună mesajul transmis în ultima postare distribuită de mama Mădălinei, conform cancan.ro.

Dacă tu sau cineva drag trece printr-o perioadă dificilă, se confruntă cu stări de anxietate, depresie sau gânduri apăsătoare, este important să știi că există soluții și că a cere ajutor este un act de curaj și primul pas spre vindecare. În România există specialiști pregătiți să te asculte și să te sprijine, în mod gratuit și confidențial:

-depreHUB (Asociația Happy Minds): 0800 0800 20 (TelVerde gratuit, suport psiho-emoțional pentru anxietate și depresie)

-Alianța Română de Prevenție a Suicidului: 0800 801 200 (TelVerde gratuit de prevenție a suicidului și asistență în criză)

-Telefonul Speranței: 116 123 (Linie gratuită de asistență emoțională)

-Telefonul Copilului (pentru copii, adolescenți și părinți): 116 111

-Urgențe Medicale: Apelați 112 în caz de pericol iminent sau criză acută de siguranță.

Sursa foto: VIVA!, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Stiri