Cum te pregătești pentru o drumeție pe munte pe timp de iarnă: 5 sfaturi practice

Pe măsură ce zilele sunt din ce în ce mai scurte și vremea devine mai rece, poate fi ușor să îți pierzi motivația ca să ieși afară, cu atât mai mult să pleci într-o drumeție pe munte. Totuși, cei cu spirit de aventură știu cât de important este să faci mișcare în orice anotimp, dar și cât de mult farmec pot avea drumețiile pe munte, prin zăpadă și aer rece.

Totuși, acest tip de activitate vine cu propriile pericole, inclusiv zilele scurte și schimbarea rapidă a condițiilor meteo. Iar în acest context este important să te pregătești cât mai bine pentru o drumeție pe munte, să ai echipamentul și hainele potrivite, astfel încât experiența să fie cu adevărat distractivă. Iată câteva sfaturi care îți vor fi de ajutor:

Verifică vremea

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a pleca pe munte este să verifici condițiile meteo. Dacă se anunță viscol, în mod evident, e indicat să amâni drumeția pentru altă dată. Totodată, după ce ai plecat în drumeție, verifică vremea cât mai des și fii pregătit pentru schimbări neașteptate.

Ține cont și de faptul că ar trebui să pleci pe munte cât mai devreme deoarece iarna se înnoptează mai repede. În plus, drumețiile pe timp de iarnă sunt mai anevoioase decât cele pe timp de vară. Vei merge mai încet și vei întâlni mai multe obstacole pe drum. Așa că planifică expediția în mod corespunzător.

Ia cu tine echipamentul potrivit

Bineînțeles, te vei simți mult mai confortabil pe munte dacă vei purta haine care să îți țină de cald și vei avea cu tine echipamentul potrivit pe timp de iarnă. Poți împacheta o pereche extra de șosete și un pulover gros, însă cel mai indicat este să îți iei cu tine echipament de schi Killtec, cu haine special concepute pentru munte.

Vei mai avea nevoie de un termos pentru a-ți depozita băutura caldă preferată, fie că e vorba de ceai sau ciocolată fierbinte, apă, o baterie externă pentru telefon și o pereche de bocanci pentru drumeții.

Rămâi hidratat

Atunci când urci pe munte, deshidratarea poate să apară din cauza activității fizice intense, așa că trebuie să te asiguri că ai cu tine o cantitate suficientă de apă, pe lângă termosul cu ceai cald. Pentru ca apa să nu fie prea rece, poți înfășura sticla cu un prosop sau într-o șosetă de lână. Din când în când, poți face o oprire pentru a bea ceva cald și a-ți aduna energia pentru a continua traseul.

Profită de soare

În lunile de vară, cel mai bine este să te ferești de perioada zilei în care soarele este puternic. În schimb, pe timpul iernii este recomandat să pleci în drumeție atunci când soarele este sus pe cer și strălucește cel mai puternic. Odată ce soarele apune și ajunge în spatele munților, temperatura poate scădea semnificativ.

În cazul în care ți-ai propus să prinzi apusul, atunci ar trebui să nu te afli prea departe de capătul traseului și să fii îmbrăcat corespunzător.

Ia câteva gustări

Atunci când ești într-o drumeție pe munte, organismul tău va avea nevoie de mai multe calorii deoarece acestea sunt arse rapid pentru a menține optimă temperatura corpului. Așa că ar trebui să ai cu tine câteva gustări cu conținut ridicat de proteine pentru a-ți da energie, dar și pe care le poți mânca rapid, pentru a nu face opriri lungi pe traseu. Dacă te vei opri pentru timp îndelungat, îți va fi mai greu să te încălzești din nou și să îți pui mușchii în mișcare.

Așadar, dacă ții cont de sfaturile de mai sus, poți pleca fără griji într-o drumeție pe munte pe timp de iarnă și te poți bucura din plin de această aventură.

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Hervis

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Timp Liber