Cum să te respecţi mai mult – schimbări simple care îți vor transforma viața

Vorbim din ce în ce mai mult despre importanţa respectului de sine, atât în relaţiile cu ceilalţi, cât şi în cele profesionale. Şi totuşi, ce înseamnă în prezent respectul de sine? Respectul de sine, care afectează fiecare aspect al vieții tale, înseamnă în primul rând să te cunoşti pe tine însăţi. În al doilea rând, presupune să te accepţi aşa cum eşti şi, în ultimul rând, dar la fel de important, înseamnă să te consideri la fel de importantă ca şi alte persoane pe care le iubeşti şi le apreciezi. Asta nu înseamnă că trebuie să fii perfectă, dar înseamnă că te poţi  ierta pentru greșelile făcute în trecut şi pentru toate momentele în care comportamentul tău nu s-a ridicat la nivelul propriilor tale aşteptări. De asemenea, respectul de sine înseamnă să ştii să setezi limite sănătoase pentru tine și pentru ceilalți și să rămâi fermă pe poziţie. Nu ai bifat pe lista ta tot ce am enunţat mai sus? Nu e nicio problemă, putem întotdeauna să devenim mai bune, inclusiv la acest capitol. Iată câteva modalități simple prin care îţi poţi consolida stima de sine.

Cuvântul tău, literă de lege

Să îţi respecţi întotdeauna cuvântul dat este o formă de stimă de sine. Indiferent că este vorba despre angajamente profesionale, promisiuni pe care le faci părinţilor, partenerului de viaţă sau copiilor, imaginea pe care o ai despre tine însăţi va înregistra o îmbunătăţire semnificativă dacă vei reuşi să îţi păstrezi cuvântul dat. De asemenea, viaţa ta va fi mai simplă şi tu vei simţi că ai un control mai bun asupra evenimentelor dacă îţi respecţi termenele limită, indiferent că e vorba de data la care trebuie să plăteşti ratele la creditele nebancare sau la proiectele de la serviciu. Acest sentiment că reuşeşti să ţii totul sub control îţi va consolida semnificativ încrederea în sine.

Nu te mulțumi cu mai puțin

Indiferent că e vorba despre carieră, despre relații sau despre ce achiziționezi, nu te mulțumi cu mai puțin decât meriți. Dacă angajatorul tău nu îți recompensează eforturile sau nu îți pune în valoare abilitățile, dacă iubitul tău nu vrea să te prezinte apropiaților săi nici măcar după mai multe luni de relație sau prietenele tale nu sunt niciodată prin preajmă atunci când ai nevoie, trebuie să faci o schimbare. Nu, nu este o răzbunare și nici egoism. Înseamnă să te respecți suficient încât să te pui în circumstanțele în care calitățile tale sunt cel mai bine puse în valoare. Înconjoară-te cu oameni care te prețuiesc!

Iartă, dar nu uita

Din respect pentru propria ta persoană, iartă-i pe cei care, cu intenție sau fără, te-au rănit. Este un mare bine pe care ți-l faci, mai întâi de orice, ție însăți. Și iartă-te și pe tine pentru tot ce ai greșit sau pentru felul în care, la rândul tău, i-ai rănit pe alți. Împacă-te cu trecutul, dar nu uita experiențele prin care ai trecut, pentru că în felul acesta nu le vei mai repeta niciodată.

Fă-ţi timp pentru tine

Societatea i-a pus pe oamenii ocupați pe un piedestal. Este bine să fii ocupată, dar asta nu înseamnă că ești si productivă. Învață să îți setezi priorități și să lucrezi eficient, astfel încât să-ți dai, măcar din când în când, ocazia să nu fii deloc ocupată. Nimeni nu este un robot și timpul liber are un rol fundamental, inclusiv pentru a putea fi productivi. Așadar fă-ți timp pentru îngrijirea personală, pentru lecturile tale, pentru o plimbare, pentru o întâlnire cu prietenele. Toate acestea sunt importante pentru starea ta de bine, pentru dezvoltarea personală și pentru respectul de sine.

Respectul de sine este un element esențial pentru o viață trăită în armonie cu propria persoană și cu ceilalți. Chiar dacă nu reușim să ne iubim și să ne prețuim în fiecare clipă, putem întotdeauna evolua. 

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Mobilocredit

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Timp Liber