Cum s-a schimbat viața lui Daniel Iordăchioaie după ce a fost diagnosticat cu cancer pancreatic?

Cancerul pancreatic este un diagnostic dur și care ajunge să îi doboare pe cei care suferă de această boală. Cu toate acestea, există și cazuri fericite, în care bolnavii reușesc să învingă boala și să își schimbe radical stilul de viață, aceasta fiind și povestea lui Daniel Iordăchioaie.

În urmă cu 4 ani, Daniel Iordăchioaie a primit o veste care a ajuns să îi schimbe viața defintitiv. După mai multe investigații, cântărețul a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. Deși a trecut printr-o perioadă foarte dificilă și s-a luptat și cu depresia, artistul a găsit puterea să treacă peste șocul suferit și a văzut în această maladie imboldul de care avea nevoie pentru a-și schimba obiceiurile zilnice. Mai exact, Daniel Iordăchioaie a slăbit spectaculos, aproximativ 42 de kilograme, iar acest lucru l-a ajutat să se simtă mult mai bine din punct de vedere psihic și să facă lucruri obișnuite, dar care înainte de a primi diagnosticul i se păreau mai mult decât dificile.

În lupta împotriva cancerului, Daniel Iordăchioaie a fost susținut de copii și astfel a găsit puterea pentru a merge mai departe, iar acum se simte foarte bine.

„Mi-e bine, din ce în ce mai bine. Am avut norocul să slăbesc 42 de kilograme şi, din toată povestea aia tristă, m-am agăţat de lucrurile pozitive din viaţa mea. De exemplu, faptul că nu mai aveam 137 de kilograme, asta în primul rând. Ajunsesem să alerg pe stradă după maşini, doar pentru că puteam. Adică din punct de vedere psihologic, a fost o eliberare foarte mare. Faptul că i-am avut pe cei mici lângă mine m-a ajutat foarte mult. Sigur, da, imediat după evenimentele alea, când nu ştiam încotro să o apuc. Şi da, au fost momente delicate. Am zis: „Asta e, mai mult nu se poate”. Nu, nu m-am simţit bine să vorbesc despre asta. Nici acum nu mă simt comod. Felul acesta de întâmplări nu merge cu reţete. Sunt lucruri atât de diferite, oamenii care te înconjoară, noi ca indivizi suntem altfel. În momentul în care ţi-ai găsit motivaţiile, trebuie să te gândeşti doar la ele.  A fost greu, am avut psihicul la pământ.”, a povestit Daniel Iordăchioaie în emisiunea „Vorbește lumea”, potrivit cancan.ro.

Chiar dacă a fost greu încercat, artistul se simte bine în prezent și este foarte mulțumit de schimbările din viața sa, care l-au ajutat să se schimbe.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Daniel Iordăchioaie.

Bianca Hriscu

Foto: facebook

Citește și:

Speak a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Adelina Pestrițu: „Nu mai cred în împăcare”

Cum arată mama lui Alex Velea? La o asemenea apariție sigur nu te așteptai

Secretele pe care nu știai despre Delia: „Am scris multe piese într-un soi de terapie”

 

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati