Cum îți alegi cabana ideală pentru Revelion?

Dacă de Crăciun este aproape obligatoriu să stai acasă, alături de cei dragi, să vă strângeți în jurul bradului și să desfaceți cadouri, de Revelion, noaptea aceea magică dintre ani, este recomandat să o petreci cât mai departe de casă, într-un cadru feeric, într-un loc care să te facă să zâmbești chiar și cu inima.

Nu este o regulă, dar ar putea fi o tradiție minunată să-ți petreci Revelionul într-o cabana la munte, înconjurat de prieteni, ademenit de mirosul de scorțișoară și mângâiat de materiale textile pufoase, moi și călduroase la lăsatul serii.

De altfel, pentru ca petrecerea să fie reușită și șederea cât mai plăcută, iată 5 lucruri la care trebuie să fii atent atunci când îți alegi cabana pentru Revelion.

  1. Pentru că atunci când optezi pentru o cabană la munte nu-ți propui să mergi strict pentru petrecerea dintre ani, ci să mai zăbovești o noapte sau poate chiar două, este important ca aceasta să se afle într-un loc frumos, într-o zonă nu foarte aglomerată, foarte comercială, astfel încât să simți și că îți încarci bateriile. O creastă de munte acoperită cu zăpadă, o pădure de conifere brumărită, un lac înghețat în care să se oglindească luna parcă devin obligatorii în acest tablou de iarnă. Nu în ultimul rând o terasă sau o fereastră generoasă de unde să poți savura cu privirea tot acest spectacol.
  2. Odată bifată panoramă, întreaga atenție se îndreaptă către cabana propriu-zisă. Aceasta trebuie să fie suficient de încăpătoare pentru toată gașca, și cel mai important este să aibă grupuri sanitare funcționale și dacă se poate în fiecare cameră.
  3. Este inutil să spunem că la munte este frig, drept motiv căldura este o necesitate, nu un moft. Astfel, trebuie să te asiguri că locația va avea un climat termic optim. Dacă locația are un sistem de încălzire pe lemne să fie cineva care să se preocupe cu regularitate de alimentarea centralei astfel încât peste noapte să nu fie foarte frig.
  4. Și așa ajungem la punctul patru, așternuturile de pat și acele pilote care te fac să simți că dormi pe un norișor. Ei bine, pentru ca somnul să fie cu adevărat odihnitor, mai ales după o petrecere prelungită, ai nevoie de un pat care să te îmbie la somn.

Salteaua este unul din lucrurile care te ajută să dormi bine, însă nu fără o lenjerie curată, apretată și fără o pilotă călduroasă, moale. De altfel, mai ales dacă în cabană temperatura scade simțitor peste noapte, pilota trebuie să fie cea care să vină să suplinească confortul termic. Cu toate acestea, ea trebuie să fie ușoară și subțire, să nu te simți copleșit de greutatea acesteia și, în plus, să nu te trezești transpirat într-o cameră răcoroasă. Senzația pe care o simți la prima rază de lumină, atunci când dormi într-un pat rece, este foarte neplăcută și tot corpul resimte acest disconfort.

Poate fi un argument aparent banal, dar el poate face diferența dacă vrei o mini vacanță de succes într-o cabana la munte.

  1. Chiar dacă mergem pe ideea de relaxare, destindere și petrecere acest lucru nu exclude nevoia unei rețele WI-fi sau măcar semnal la telefon. În noaptea dintre ani vei vrea să iei legătura cu alți apropiați sau poate că vei dori să împarți cu prietenii virtuali capturi din Marea seară, motiv pentru care nu ar strica să ai acces la internet.

În rest, asigură-te că ai luat tot ce-ți trebuie la tine, în special voia bună!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse