Cum arată Ozana Barabancea la doar două săptămâni după ce și-a operat stomacul? Schimbarea este deja vizibilă

Acum aproximativ două săptămâni, Ozana Barabancea și-a operat stomacul, în mare secret. Cântăreața se gândea de multă vreme să apeleze la această intervenție chirurgicală, însă nu și-a găsit curajul pentru a face pasul cel mare.

Până la urmă, cântăreața și-a luat inima în dinți, a făcut un set complet de analize, apoi s-a dus cu încredere la operație. Acum au trecut deja mai bine de două săptămâni de la intervenția chirurgicală, iar Ozana Barabancea pare că se simte din ce în ce mai bine. Cântăreața a postat pe pagina ei de socializare câteva fotografii recente, după ce a efectuat operația de micșorare a stomacului.

În prezent, ea ține un regim alimentar destul de strict și se pare că a scăpat deja de câteva kilograme bune, iar asta se poate observa foarte ușor și în fotografii.

Ce dietă ține Ozana Barabancea după ce s-a operat la stomac?

Cântăreața a povestit ce alimente consumă în această perioadă.

„M-am hotărât, în primul rând, să fiu sănătoasă pentru copiii mei și pentru cei din jurul meu. Să mă simt utilă pentru că mă simțeam efectiv încorsetată. Cred că m-am îngrășat pe fond nervos, probabil că am mâncat compulsiv. Este un act de mare curaj, nu aș fi crezut că sunt în stare să o fac. Nu eram mobilă, nu puteam să fac mai nimic. Acum, de milă, de silă, vrei, nu vrei, trebuie să beau lichide. Trei săptămâni, lichide, supe strecurate, ceaiuri îndulcite, evităm zahărul. Am savurat linguriță cu linguriță un iaurt de băut. Sunt foarte curajoasă. După operație am vrut să îmi văd stomacul”, a povestit Ozana Barabancea în emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1.

Ozana Barabancea arată foarte bine în tinerețe, iar acum, după această operație, speră să-și recapete silueta de altădată. De-a lungul timpul, artista a încercat multe diete, însă niciuna nu a dat rezultatele așteptate, nici atunci când făcea sport în mod regulat. În plus, ea a recunoscut că avea momente în care nu își putea stăpâni poftele alimentare.

Pentru a vedea mai multe fotografii cu Ozana Barabancea, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Ce a făcut Ozana Barabancea imediat după ce și-a operat stomacul: „După operație am vrut să…”

Ozana Barabancea şi-a operat stomacul! Cântăteața a făcut declaraţii după intervenția chirurgicală

Ozana Barabancea a decis să-și schimbe viața! Va face o operație de mișcorare a stomacului

Adevăr sau provocare cu Ozana Barabancea! Artista a răspuns sincer celor mai îndrăznețe întrebări

Ozana Barabancea apelează la trucuri de frumusețe inedite: „Fac tratament cu lipitori!” Așa ține ridurile la distanță la 47 de ani!

De ce este Ozana Barabancea singură, dar… optimistă: „Aş putea avea orice bărbat pe care mi l-aş dori”

Ozana Barabancea, imagine surprinzătoare! Cum arată jurata ”Te cunosc de undeva” complet nemachiată

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati