Coronavirus: Câți bani primesc părinții care stau cu cei mici acasă?

copii coronavirus Italia

Epidemia de coronavirus a închis școlile, declansând astfel una dintre principalele probleme ale crizei: cine are grijă de cei mici?

Pe lângă părinții casnici, dar și cei care au posibilitatea să acceseze activitatea „work from home', există o categorie importantă pentru care statul cu cel mic acasă este imposibil.
Pentru ei, iată, a fost adoptată Legea nr. 6/2020 care face referire fix la acest subiect și la drepturile financiare pe care le au părinții aflați în această situație.

Câți bani primesc părinții care stau cu cei mici acasă?

Avocatul Victor Stănilă, specializat în drept civil și dreptul afacerilor, a explicat pentru Libertatea.ro care este suma pe care o pot lua părinții care stau acasă cu cei mici, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. „Indemnizația pe care o vor încasa pentru fiecare zi de stat acasă cu copilul reprezintă 75% din salariul pentru o zi lucrătoare. Părintele nu poate încasa, pe zi, mai mult de echivalentul a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Având în vedere că luna martie are 22 de zile lucrătoare, iar salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit prin Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei, înseamnă că părintele poate primi cel mult 185 de lei pe zi'.

Important de știu că acesta este un drept al părintelui care nu poate fi refuzat de angajator, fie că lucrează în mediu privat, fie că lucrează la stat.

Care sunt condițiile de acordare a acestui concediu de supraveghere a copiilor în situații de criză?

1. Părintele să nu-și poată desfășura în sistem „work from home' sau „telemuncă'.
2. Părintele să fie unicul din familie care solicită acest lucru.
3. Copilul sau copiii trebuie să fie mai mici de 12 ani și să fie înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

Există o categorie de părinți unde această lege nu se aplică. „Dacă părintele lucrează într-unul dintre următoarele domenii, poate beneficia de prevederile acestei legi doar cu acordul angajatorului: în unitățile sistemului energetic național, în unitățile operative de la sectoarele nucleare, în unitățile cu foc continuu, în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă', conchide specialistul citat de Libertatea.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri