Copilul meu nu are prieteni! Ce să fac, cum să-l ajut?
Dacă cel mic nu are prieteni, cel mai probabil este o fire retrasă și introvertită. Ce e de facut dacă micuțul tău nu se împrietenește cu ceilalți copii? E ceva firesc sau e cazul sa te îngrijorezi?
Copilul meu nu are prieteni! Ce să fac, cum să-l ajut?
„Nu are prieteni la școală” – Dana C. (32 de ani), mama unui băiat de 8 ani:
„Deși a trecut clasa a doua, fiul meu nu și-a făcut încă prieteni. Cand îl întreb ce face în pauză, îmi spune că se plimbă prin curtea școlii. Nici până acum nu a avut prieteni, dar noi, ca părinți, ne-am spus că acest lucru se va întâmpla după ce va merge la școală. Mă tem că ceva nu e în ordine. Copiii prietenelor mele și-au făcut amici încă din clasa întâi.”
„Fiica mea suferă, pentru că fetițele de la grădiniță nu se mai joacă cu ea” – Carmen S. (29 de ani), mama unei fetite de cinci ani: „Săptămâna trecută, am găsit-o pe Laura, fetița mea, plângând în curtea grădiniței. Mi-a spus că prietenele ei n-au mai vrut să se joace cu ea. A doua zi n-am putut s-o conving să meargă la grădiniță. Totuși, a treia zi, am dus-o și am vorbit cu educatoarea. Lucrurile au mai evoluat de atunci, însă ea continuă să fie tristă și să spună că nu mai are prietene.”
Psiholog CARMEN IANCU: „Adevăratele prietenii se leagă pe la opt-nouă ani”
- Autoizolarea unui copil de grupul în apropierea căruia el își petrece mare parte din timp ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinți. Cunoștințele se leagă foarte ușor pe la vârsta de cinci ani, când micuțul trece printr-un intens proces de cunoaștere, iar prezența altor copii de vârste apropiate poate fi un stimul în această direcție.
- Pe de altă parte însă, copiii leagă prietenii mai strânse abia pe la opt-nouă ani. De aceea, nu pare un motiv de îngrijorare faptul că un băiat de șapte ani nu are prieteni printre colegii săi cei noi, de la școală. În multe cazuri, retragerea în sine denotă o structură interioară de tip introvertit, care se simte mai bine în singurătate.
- Există și situații în care autoizolarea este efectul unui eveniment traumatic, petrecut în colectivitate, copilul refuzând asocierea de teama unei eventuale agresiuni – fizice sau verbale.
- Ignorarea posibililor parteneri de joacă poate fi și efectul unei educații (cel puțin) exagerate, copilul răsfățat așteptând ca ceilalți să-i ofere atenție, fără ca el să aibă vreo inițiativă.
- Părinții trebuie să se comporte cu mult tact în asemenea situații și, în nici un caz, să nu se repeadă asupra copilului cu întrebari de genul: „Cu cine te-ai jucat azi? De ce nu te-ai jucat cu X? N-a vrut să se joace cu tine?”.
- Este neapărat necesar ca părinții să-l încurajeze și să-i dea încredere în el.
- Există și cazuri extreme, când retragerea în sine poate ascunde un dezinteres față de ceilalți. Asociat cu automatisme și ciudățenii de comportament, acest dezinteres necesită atenția psihiatrului (autism infantil – o tulburare de personalitate, de tip schizoid).
Îți place să bârfești? Ai avantaje și dezavantaje…