Confesiunea unei cititoare: “Bărbații mă iubeau o perioadă apoi se evaporau grăbiți.”

confesiunea unei cititoare

Am citit câteva confesiuni publicate de dumneavoastră și mi-am făcut curaj să vă scriu și povestea mea. O spun nu ca să fiu judecată, comentată sau luată în râs… o scriu ca să știți că viața se poate răzbuna cum nici nu gândiți.

Am trecut demult de prima tinerețe. Revoluția m-a găsit la catedră, predam economie într-un liceu de profil, îmbrăcată în fuste conice strâmte și jachete tip chanel pe care le comandam la o croitorie de pe Lipscani. Eram un profesor rece dar corect, nu glumeam doar ca să mai treacă timpul și nu lăsam să se termine anul până nu mă asiguram că toți elevii au înțeles ce le-am predat. Mulți dintre ei au ajuns departe. Am avut mereu un anume fel de a privi lucrurile, pragmatic, matematic, logic. La revoluție nu eram măritată dar aveam o relație cu un coleg, profesor de latină. În sinea mea îl consideram inferior, cum să predai o limbă moartă? Pentru ce? Cui îi trebuie? Diferențele dintre noi s-au văzut și mai abitir în anii de liberatate absolută care au urmat. Oamenii nu mai aveam repere, totul în jur se modifica, dar eu, cu tenacitate și profund orientată spre carieră, am ajuns să predau într-o universitate privată. Am moștenit apartamentul bunicilor, apoi al părinților și m-am mutat într-o casă dintr-un vechi cartier bucureșean, Cotroceni. Totul cât mai practic, în linii simple, fără complicații gen grădină, flori de udat, câine de îngrijit, pisică de mângâiat. Viața se irosește cu amănunte de genul acesta… Periodic aveam studenți la meditații deci banii nu mai erau demult o problemă. Ce mă deranja era partenerul de viață, pe atunci tatăl divorțat al unui fost elev, căruia nu-i înțelegeam și nu-i împărtășeam pasiunea pentru călătorii. Noi, oamenii, suntem diferiți, din fericire. Aceste diferențe ne atrag, chipurile. Eu am căutat mereu un om asemeni mie. Fără să creez o telenovelă dintr-o poveste de iubire, fără drame, lacrimi, rugăminți, declarații siropoase. Așa m-am pomenit dintotdeauna, așa m-am format ca om, mai rezervată. Anii care au urmat mi-au scos în cale diverși bărbați, dar așa cum se spune din bătrâni, după o vârstă vezi mai degrabă defectele decât calitățile și le multiplici la nesfârșit. Are chelie, are dinții neîngrijiți, are copii deci plătește pensie alimentară, e mai scund, nu are job stabil, ascultă muzică imposibilă, se uită la Antena 1, soarbe cafeaua, fumează. Și tot așa… Acum sunt singură și-mi croșetez amintirile. Am fost o femeie puternică dornică să arăt tuturor de ce sunt în stare. Că pot face lucrurile să funcționeze și fără ajutorul cuiva. Le-am oferit celor din jur această lecție a încrederii de sine la cele mai înalte cote, deși mulți dintre ei acum au nepoți și familii. Eu și astăzi, așa șubrezită de vreme sunt pe dinăuntru cât un munte de puternică, dar într-o casă goală. Corpul nu mă mai ajută nici să urc scările până în dormitor. Adorm pe fotoliu, de multe ori și număr ciucurii de la covorul persan… Probabil că am greșit, dar nu m-a învățat nimeni să fiu altfel. Niciun bărbat nu a avut răbdare să-mi explice cât de mult greșesc. Mă iubeau, apoi se evaporau speriați de tenacitatea caracterului meu. Undeva, cândva, cumva în trecutul meu cel mai îndepărtat s-a produs un eveniment care m-a transformat în adultul rece și intolerant. Dar cine mai știe ce mi s-a întâmplat….

Foto: Shutterstock

Confesiunea unei cititoare: M-a tras lângă el și, cu ochii în balta de ploaie, mi-a spus că mai are o relație…

Am făcut un copil cu un bărbat însurat. Nu mă judecați aspru… nu știți cât de periculoasă e iubirea interzisă!

Confesiunea dramatică a unei cititoare: Oare destinul femeilor este mereu pe muchie?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre