Confesiunea dramatică a unei cititoare: Oare destinul femeilor este mereu pe muchie?
O cititoare Avantaje ne-a scris și ne-a pus pe gânduri. Nu este un secret că viața unei femei nu a fost niciodată ușoară, de la Facerea Lumii încoace. Dar întrebarea pe care ne-a pus-o, o adresăm și noi mai departe: Oare destinul femeilor este mereu pe muchie? Mereu la mâna altora, mereu în așteptarea dragostei, a acceptării, a sorocului?
“Aș vrea să-mi dați un sfat… dar iertați-mă că îmi ascund identitatea. Eu locuiesc cu soțul meu la mama lui acasă, adică la soacra mea. Nu vreau s-o vorbesc de rău, o iubește foarte mult pe micuța noastră de trei anișori, dar nu e un sprijin pentru mine. Nu pot vorbi cu ea nimic, nu pot să-i cer sfatul, nu pot s-o fac confidenta mea. Sau măcar o apropiată a sufletului meu. Oare așa sunt mamele de băieți? Așa că am preferat să tac, să țin în mine, să plâng pe ascuns, să stau tăcută și să mă întunec pe zi ce trece. Tristețea deja face parte din mine, ca o a doua natură…
Sunt măritată cu soțul meu de trei ani, dar suntem împreună din ultimul an de liceu. După ce-am născut-o pe aia mică, relația noastră de cuplu aproape că nu mai există. El e mai mereu plecat, își găsește motive din orice să iasă din casă și să vină peste câteva ore. Mi-a spus o vecină că-l vede des la păcănele și-atunci se explică banii puțini pe care-i aduce în casă. Soacra mea, ca să-l acopere, plătește ea cheltuielile noastre iar lui îi convine. Zilele trecute m-am ascuns în spatele unui dulap ca să pot plânge în voie fără să mă audă nimeni. N-am mai putut suporta, mă simt mereu umilită, singură, complet dezarmată, părinții mei sunt în străinătate, muncesc din greu, nu vreau să-i supăr. Ei știu că sunt bine, liniștită și fericită cu un bărbat care mă iubește. Aseară am cedat psihic și-am început să urlu de neputință. L-am întrebat de ce mai stăm împreună dacă oricum nu se implică în nimic, și mi-a spus: De prost! De-aia mai stăm împreună! Aș fi preferat să-mi dea o palmă sau să mă ia Dumnezeu în momentul ăla, să dispar. Mă simt în plus în casa asta… Nu am unde să plec cu copilul. Am renunțat la jobul meu când am rămas însărcinată, iar el nu m-ar lăsa niciodată să mă duc cu fata la ai mei, în Italia. Sunt prinsă într-o capcană de unde nu știu cum să ies. Oare destinul femeilor este mereu așa, mereu pe muchie? Mai mereu chinuit?”
Foto: Hepta
Citește și:
Andreea, o luptă de zece ani pentru viață! Povestea ei te va impresiona