Cine vor fi nașii fiicei lui Matteo? Sunt un cuplu celebru care nu-și asumă acest rol pentru prima dată!

Vezi pozele

La începutul lunii octombrie, artistul Matteo și iubita lui, Elena, au dezvăluit în exclusivitate pentru VIVA! că vor deveni părinți.

Cine vor fi nașii fiicei lui Matteo? Sunt un cuplu celebru care nu-și asumă acest rol pentru prima dată!

Peste două luni, așadar, cei doi vor deveni pentru prima dată părinții unei fetițe. După aflarea veștii, cuplul s-a gândit și la părinții spirituali, primii pe listă fiind Ilinca Vandici și soțul ei, Andrei Neacșu.

Prieteni buni de câțiva ani, Ilinca Vandici, Andrei Neacșu, Matteo și iubita lui Elena nu doar că-și petrec majoritatea vacanțelor împreună, ci sunt aproape în permanență unii în compania celorlalți.

„Dată fiind prietenia pe care o am cu iubita lui de foarte mulți ani, s-ar putea să fiu nașă, pentru că mie îmi place tare mult această ipostază și să știți că îmi iau rolul foarte în serios.

Chiar sunt cât se poate de apropiată de tinerii pe care îi călăuzim de la un anumit moment în viață.

Ne sfătuim în tot felul de privințe și îmi place, mai ales pe fete, să le țin foarte aproape de mine.

Elena este deja iubita lui Matteo, așa că s-ar încadra perfect în gașcă. Vrei să-ți zic dacă mi-au propus sau nu?

«Matei, mă lași să le zic dacă mi-ați propus să vă fiu nașă?». Nu mă lasă, vezi. Vă spun când mă lasă el.

Cu Andrei, că doar nu singură, Doamne ferește-mă!”, a declarat Ilinca Vandici, pentru Libertatea.

În weekend, Ilinca, alături de gașca lor de prietene, i-a organizat Elenei „baby showerul” (n.r. – petrecerea dinaintea venirii bebelușului).

Deja cu experiență, Ilinca i-a cumpărat viitoarei finuțe lucruri care îi vor fi folositoare în primele luni de viață.

Elena, bucuroasă că va fi mamă de fată

„Nu mi-am imaginat niciodată cum o să îmbrac un băiețel pentru grădiniță, așa că am sărit în sus de fericire când am aflat că o să împletesc codițe”, a mărturisit tânăra.

„Eu nu mi-am dorit fată sau băiat în mod special, om să iasă și să fie sănătoasă și veselă. Ea este rezultatul iubirii dintre mine și Elena.

Este copilul nostru și cred că atât contează acum. Ne mai auzim și după 6 luni”, a completat zâmbind cântărețul.

Bebelușa cuplului va veni pe lume la finalul lunii ianuarie a anului 2020. „De-abia aștept!”, a mai spus artistul.

Foto: Instagram / VIVA!

Citește și:

Ea este cea mai sexy cântăreață de muzică populară din România. Imaginile cu ea în costum de baie au încins atmosfera în mediul virtual

Fiicele Valentinei Pelinel au împlinit 9 luni pe 1 decembrie! Deși sunt gemene, micuțele abia seamănă

Trecutul tragic al iubitei fotbalistului Cristiano Ronaldo. Tatăl Georginei Rodriguez a petrecut 10 ani în spatele gratiilor

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete