Ce spune Amalia Enache când n-o aude nimeni?

Amalia Enache

Discretă și echilibrată, o mamă dedicată și o vedetă TV asumată, Amalia Enache a rămas aceeași fermecătoare prezență a micului ecran, o amfitrioană desăvârșită la evenimente și o femeie cu suflet de copil crescut frumos, cu sfială și smerenie, și cu lecțiile valorilor adevărate ale vieții.

Cele mai frumoase amintiri pe care le ai din copilărie sunt…

Vacanțele de vară la bunica din partea tatălui, într-un sat sărac lipit din Oltenia, împreună cu părinții și fratele meu, cu unchiul din partea tatălui și familia lui. Oh, familia aceasta a noastră adunată, râsetele, glumele constante ale celor mari, casa curată lună și mâncarea delicioasă făcută de mama-mare, joaca fără limită afară, serile sub stele la poveștile celor mari la poartă, toată iubirea aceea, este starea de fericire deplină pe care încă o mai simt când îmi amintesc secvențe de atunci.

Cel mai mare regret al tău?

I-am pierdut prea devreme pe ai mei.

Ce spune Amalia Enache când n-o aude nimeni?

Viața e frumoasă…

Ce cânți la duș?

Acum, cântece de copii, că îmi rămân în minte de la Alma. Altfel, Leonard Cohen, Dance me to the end of love, cel mai adesea.

Ce carte ai pe noptieră?

Julien Barnes, Sentimentul unui sfârșit.

Cea mai frumoasa vacanță a fost…

În Uruguay, în urmă cu 4 ani. Libertate, fericire, dragoste, plajă, ocean, lună plină, flori, Crăciun pe plajă, muzică, dans și vestea că sunt însărcinată. Pur și simplu, perfect.

La ce serial te uiti? Ce ne recomanzi?

Nu mă uit deloc, deloc la seriale. Văd foarte multe filme, la cinema, dar nu am nicicum stare să văd seriale acasă. De fapt, am și am avut mereu o viață foarte activă, în timpul liber prefer să mă plimb, așa ca nu am stare de seriale, pentru simplul motiv că nu am stare să stau locului. Cu atât mai puțin, să-mi organizez viața astfel încât să nu pierd episodul ori sezonul următor.  Mai bine mă ocup cu trăitul propriei vieți.

Cât îți ia să te aranjezi dimineața înainte de a ieși din casă și care e rutina ta de îngrijire? Ai vreun secret pe care ai vrea să-l împărtășești cu cititoarele Avantaje?

Destul de puțin, căci am un copil care vrea afară de îndată ce deschide ochii. Mie mi-ar plăcea să mă mocăi, să fac tot ritualul cu creme și loțiuni, dar adevărul e că bag degetul în cutia cu cremă în fugă, în timp ce fac și altceva, îmbrac copilul sau pregătesc bagajul. Să mănânce cât mai puțin zahăr, mi se pare că asta ajută cel mai mult la anti-îmbătrânire.

Foto: PR

Citește și:

George Burcea o face praf pe Iulia Albu, după ce a criticat-o dur pe Andreea Bălan: Vă urăm să NU ajungeți pe patul spitalelor sau dacă veți ajunge acolo, să va amintiți de momentele în care dădeaţi cu rahat către ea'

Momentul adevărului! Ce înălțime are Adela Popescu

Cea mai frumoasă lecție pe care Romanița Iovan a învățat-o de la mama Zina'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati