Ce înseamnă să ai un stil personal și cum îți îmbunătățește acesta viața. Trei sfaturi practice de la Lena Criveanu

În contextul în care discuțiile despre problema hainelor fabricate în masă iau tot mai multă amploare, ne întrebăm dacă nu cumva dezvoltarea unui stil personal nu devine imperativ. Apoi aflăm că în State se vorbește deja despre psihologia modei și ne dăm seama că intuiția noastră fusese corectă.

Ce înseamnă, de fapt, „stil personal'? Cum faci să ți-l descoperi și cum ți-ar putea acesta îmbunătăți viața afli de la Lena Criveanu, designer.

Atunci când simți că ai o zi proastă, alege-ți outfit-ul preferat.

Îți amintești acea zi în care parcă toate au mers prost? Acea zi în care ți-ai dat seama că pantalonii sau unul dintre accesoriile pe care le purtai atunci îți purtau, de fapt, ghinion? Nu înseamnă oare că ceea ce purtai avusese un impact negativ asupra stării tale de bine? Așadar, încearcă reversul medaliei și poartă, în zilele în care urmează să te întâlnești cu cineva nu tocmai plăcut sau în cele în care pur și simplu simți de dimineață că nu va fi o zi bună, acel outfit preferat al tău! Sunt șanse mari să-ți transformi, atât de simplu, ziua proastă într-una măcar bună, dacă nu chiar minunată!

În loc săți pregătești outfit-ul dinainte, alege de dimineață cum să te îmbraci

Specialiștii numesc această strategie „ilustrarea stării de spirit' și se referă la faptul că modul în care te îmbraci îți poate accentua starea de rău sau cea de bine. Adică, dacă te trezești de dimineață cu o stare proastă, renunță la acel top care ar arăta bine în combinație cu jeanșii tăi preferați dar care te încorsetează și te face să te sufoci. Altfel, micul disconfort pe care ți-l creează de obicei ți se va amplifica pe parcursul zilei pentru simplul fapt că era o zi mai nefericită încă de la început.

Alege-ți outfit-ul în funcție de lista de lucruri pe care trebuie să le rezolvi în ziua respectivă

Chiar dacă sună redundant, să știi că acest sfat te va salva de la mult chin. Ai multe întâlniri înainte și după prânz? La sfârșitul zilei trebuie să mergi la cumpărături și apoi să bei un ceai cu cea mai bună prietenă? Asta înseamnă că vei fi toată ziua pe drumuri și, deci, o pereche de sandale cu toc de 10 cm te-ar putea pune în încurcătură. Ca să nu mai vorbim despre cât de simplu este acum să înlocuiești la un outfit office pantofii stiletto cu o pereche de pantofi sport…

„Despre modă se vorbește mereu. Despre cum să te îmbraci, la fel. Eu cred că ceea ce e cu adevărat important este unicitatea fiecăruia dintre noi și nu rigurozitatea cu care ne conformăm tendințelor. De aceea, le invit de fiecare dată pe femei să se autodescopere – adică să-și descopere croiala, culorile și texturile care le fac să se simtă cu adevărat bine în pielea lor – și le amintesc că legătura dintre cum se simt (cum le fac hainele pe care le poartă să se simtă) și perspectiva lor asupra lumii este una cât se poate de profundă. Este, dacă mă întrebi pe mine, singura care merită atenția noastră.' Spune Lena Criveanu, designer și speaker în cadrul seminariilor SunTAlks.

Lena Criveanu va susține la Sun Plaza sâmbătă, 11 martie, de la ora 12.00, un seminar gratuit despre stilul personal. Înscrierile se fac online, completând formularul de aici: http://www.sun-plaza.ro/sun-talks.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Diverse