Atenție! Sezonul alergiilor va începe mai devreme

Persoanele care suferă de alergii sezoniere vor avea și mai multe motive de îngrijorare. Din cauza încălzirii climatice, sezonul alergiilor va începe mai devreme și va fi mult mai agresiv.

Primăvara și toamna sunt perioade dificile pentru cei care suferă de alergii sezoniere. Principala problemă o constituie polenul. Transportat de vânt, acesta poate ajunge și în zone în care alergenii frecvenți nu există.

Dacă toamna, în prim-plan se află celebra ambrozie, în sezonul de primăvară ne confruntăm cu polenul unor arbori precum mesteacăn, plop, salcie sau salcâm. Iar printre cele mai frecvente simptome se numără mâncărimea ochilor, a nasului, strănutul în rafale sau curgerea nasului. Dacă în unele cazuri acestea sunt ușor de suportat, în altele, simptomele pot fi copleșitoare, afectând activitățile de zi cu zi.

O vizită la medic este esențială dacă te confrunți cu astfel de simptome, însă sunt utile și următoarele măsuri de protecție:

  • evită, pe cât posibil, ieșirile în intervalul orar 11-16, atunci când aerul este încărcat cu polen.
  • la întoarcerea în casă, scutură bine hainele.
  • fă dușuri în fiecare seară.
  • nu sta cu geamurile deschise în intervalul menționat mai sus.
  • ploile spală polenul, deci după ploi e o perioadă propice plimbărilor.

Sezonul alergiilor, subiect de studiu

Într-un articol marca CNN se atrage atenția asupra faptului că, anul acesta, lucrurile vor sta mai rău din acest punct de vedere. Conform unui studiu publicat recent în Nature Communication, citat de CNN, se explică faptul că anul acesta sezonul alergiilor va începe cu o lună mai devreme și că va fi mult mai intens, din cauza crizei climatice. Cercetătorii au subliniat faptul că anul, cantitatea de polen va putea crește cu până la 250%.

„Unii oameni sunt alergici la un anumit tip de polen. Alții nu; iar unii au mai multe proteine alergenice care pot determina mai multe alergii. Dacă ești o persoană alergică, ai putea sau nu ai putea ști la ce ești alergic, în funcție de ce teste vei face', a explicat autoarea studiului, Alison Steiner, profesor la Universitatea Michigan.

Foto: Shutterstock

Citește și: Tratamente pentru Coronavirus. Ce progrese se fac?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro