Angela Gheorghiu: «Nu fac nimic întâmplător»

08.01.2014, 13:08 . Actualizat 08.01.2014, 13:09

Homepage / Homepage Slider / Relatii

Albumul de colinde «O, ce veste minunată!» este proiectul care o aduce pe faimoasa soprană în ţară, aici, în locul pe care-l numeşte fără ezitare «acasă».

«Am jucat cu Angela Gheorghiu», iată o frază pe care am s-o las posterităţii. Ea – Diva, în cel mai elegant sens al cuvântului. Eu – admiratoarea copleşită de emoţii. Din tot scenariul, este adevărat că îi admir vocea până la extaz, dar copleşită n-am fost, ci doar foarte bucuroasă, atunci când uşa glisantă s-a deschis şi EA a apărut emanând acel efect electrizant, păşind ca pe nori, în rochia albă de voal, cu unghiile lungi, vag roz, semănând grozav cu buchetul meu de trandafiri albi, vag roz…

Din Adjud, oraşul cu un singur pian

M-a fascinat întotdeauna acest destin: o fetiţă din Adjud ai cărei părinţi – mama, croitoreasă, tatăl, mecanic de locomotivă – nu erau oameni de muzică şi de scenă, să ajungă una dintre cele mai valoroase soprane ale lumii! Şi m-am întrebat cine a avut această extraordinară viziune să trimită copilul, la 14 ani, să studieze muzica în Bucureşti.

„N-a fost viziune, a fost evidenţă. Totul a început devreme, de la grădiniţă. Educatoarea mea, doamna Roşca, ne-a pus să cântăm în cor. Eu cântam mai tare, cu impostaţie, altfel decât copiii de vârsta mea.

S-a dus la profesorul de muzică de la şcoală – şcoală care acum îmi poartă numele – şi i-a spus: «Domnule Armencea, este o fetiţă, trebuie s-o auzi neapărat!». M-a ascultat, apoi mi-a adus un lied de Brahms, în limba germană. L-am învăţat într-o zi-două, l-am cântat şi de atunci… nu am mai tăcut. Nu exista eveniment în Adjud fără ca eu şi sora mea să cântăm.

Tatăl meu m-a învăţat să cânt «O, ce veste minunată!» şi vreo doi ani m-a lăsat să cânt pe la vecini. Era un singur pian în Adjud, şi o singură profesoară care dădea lecţii de muzică. Aveam un vecin, domnul Feraru, care cânta la vioară şi, când eu eram mică, mi-a spus să nu mă duc către operetă, ci neapărat către operă.

A fost o chestiune de destin. M-am dus către oameni sau ei au venit către mine şi m-au ajutat, m-au susţinut. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că o să fac altceva decât fac astăzi.

A urmat liceul şi conservatorul în anii 80, o perioadă grea, marcată de lipsuri şi constrângeri. Dar realitatea mohorâtă din jur avea reversul ei avantajos: refugiul în cultură pe care încă îl puteau oferi instituţiile culturale şi artiştii care nu erau luaţi cu arcanul la odioasele spectacole omagiale.

„La 17 ani am cântat la Ateneu, la 18 ani am participat în emisiunile lui Iosif Sava, în direct. Apoi erau seratele cu Leopoldina Bălănuţă, cu Victor Rebengiuc, cu Ion Caramitru… Înregistrări, televiziune…

Revoluţia a venit exact când a trebuit: când am terminat eu conservatorul. În 89, când încă se mai trăgea pe stradă, eu am primit telefon pentru primul concert la televiziunea olandeză. În 91, mi-am făcut debutul la Covent Garden. Dar mi s-a părut un pas absolut normal: dacă aveam succes în România, care era problema să mă asculte publicul din alte ţări?

Pe marile scene, alături de marii tenori

Pentru noi, românii, proaspăt ieşiţi din anonimat, gala în care Pavarotti a cântat prima dată cu Angela, pe atunci, Burlacu, a fost un moment de mare mândrie, pentru că aşa suntem noi: avem nevoie de confirmări din afară. „Eram din generaţii diferite.

El era la apusul carierei, eu, la început. Ne-am întâlnit, am cântat împreună, am fost prieteni, aşa cum sunt prietenă şi am cântat cu Virginia Zeani, cu Nicolae Herlea… Întâlnirile între generaţii sunt absolut normale, dar acel moment nu a fost decisiv în cariera mea.

„Cu ce tenor aţi simţit că v-aţi armonizat cel mai bine pe scenă?, am întrebat-o, sperând să-mi confirme preferinţa mea pentru Ramon Vargas. N-am obţinut marea revelaţie.

„De fiecare dată când cântam cu cineva, s-a comentat: vai, ce chimie! Probabil că vine şi din mine. Eu îl fac pe om să se simtă bine şi mă simt şi eu bine cu el. Sigur că am făcut mai multe spectacole şi înregistrări cu doi-trei tenori. Bineînţeles că am făcut mai multe cu Roberto (Alagna – n.red.), fiind şi căsătoriţi. După aceea mi s-a părut normal să cânt şi cu ceilalţi… Cine este bun, a cântat sigur cu mine! Eu am ales orchestra, dirijorul, partenerul… Am controlat tot.

Am vrut atunci să aflu dacă a existat un rol preferat, care să i se fi potrivit cel mai bine. „Eu zic că mi s-au cam potrivit rolurile pe care le-am acceptat. Eu nu studiez un rol ca după aceea să realizez că nu-mi vine bine. Eu ştiu dinainte ce am de făcut. Gândesc bine ce fac, nu fac nimic întâmplător. Sunt o mie de întebări pe care le pun înainte de fiecare spectacol. În 23 de ani n-am făcut profesional niciodată o alegere nepotrivită.

Dincolo de scenă

O astfel de carieră presupune programare cu mult timp în avans. Cum arată agenda Angelei Gheorghiu?

„Acum vorbesc deja despre 2016, 2017. Cât despre menţinerea condiţiei fizice, secretul stă în disciplină şi în odihna suficientă. „Eu nu pot să dorm după un spectacol. Din cauza adrenalinei, aşa mi-e firea. Dar în ziua următoare, dorm. Am nevoie de 9-10 ore de somn. E cel mai bun medicament. Fac două-trei zile pauză între spectacole şi nu fac niciodată roluri care mă depăşesc.

Ultima mea încercare: „Vă depăşeşte ceva? „Păi, nu mă depăşeşte, de-aia nici nu aleg asemenea roluri. Şi râde cristalin, că m-a închis şi de data asta. Cât despre îndeletnicirile casnice, gen gătit…

„Cam rar. Stau mai mult prin hoteluri şi când vin acasă, în fiecare zi cineva îmi aduce câte o ofrandă culinară. Deci ar fi un zadarnic exerciţiu de imaginaţie s-o vedem pe Angela Gheorghiu cu şorţul dinainte…

„A! Am nişte şorţuri minunate, cele mai frumoase, am o colecţie, vai! Mi le pun numai aşa, ca să râdem… Dar sunt capabilă, pentru că mama m-a pus să fac de toate, adică n-am două mâini stângi.

«O, ce veste minunată!» – colinde româneşti cu Angela Gheorghiu

„Am reuşit să pun în mişcare cei mai buni profesionişti: Corul Madrigal, Corul Accoustic, Orchestra Naţională Radio, Tiberiu Soare, care care îmi este dirijor în multe concerte în lume… Sunt şi instrumente vechi, tipic româneşti, dar şi un parfum modern în acelaşi timp.

Fiecare colind în parte l-am făcut să sune într-un anumit fel, în colaborare cu foarte mulţi muzicieni, dar după gustul şi ideile mele. Mă gândesc de ceva timp la acest proiect, dar a trebuit să am şi timp să-l realizez.

Iniţial, voiam să înregistrez şi colinde româneşti şi internaţionale. Dar m-am gândit să nu se piardă unele printre altele, să nu fie amestecate colindele noastre cu «Silent Night» şi «Jingle Bells». O să le fac şi pe acelea, dar altă dată.

Autor: Mihaela Serea

Vezi şi Horaţiu Mălăele: Actoria este o taină!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro