Andreea Bănică, dezvăluiri uluitoare despre cea de-a doua sarcină: „A fost o întâmplare, nu a fost nimic planificat!”

Andreea Bănică a născut a doua oară un băiețel sănătos, în luna noiembrie a anului trecut. A fost o mare bucurie în familia ei acest moment, însă puțini știu că nu a fost nimic planificat.

Cântăreața a mărturisit cu sinceritate pentru Revista Avantaje că dacă în momentul în care a născut-o pe Sofia, a planificat din timp asta cu soțul ei, se pare că de data asta nu a mai fost la fel. Ba din contră, Andreea Bănică nici nu intenționa să devină mamă din nou, însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru ea.

Andreea Bănică a rămas însărcinată din întâmplare

Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, a dezvăluit că urma un tratament hormonal prescris de medicul său pentru că avea niște probleme de sănătate. Se pare că în urma acestui tratament, Andreea a devenit mamă pentru a doua oară.

„Mă obișnuisem cu faptul că Sofia crescuse, începuse să îmi fie mai ușor, mai comod. Și când am aflat că sunt însărcinată, mă uitam așa la Lucian și i-am spus: „Vai, și eu acum ce fac?”, nu știam dacă să mă bucur, să nu mă bucur. Dar mi-am dat seama că atunci când e momentul, atunci trebuie să dai naștere acelui copil, că Dumnezeu a făcut să fie așa, bucură-te. Mi-am dat seama, ziceam da, voi din nou mamă, nici nu mai știam cum e, nu știam dacă o să mă descurc.

Dar când Lucian calculase să o avem o avem pe Sofia, de data asta nu s-a mai calculat nimic, a fost pur și simplu o întâmplare. Eu aveam ceva probleme hormonale, în urma sarcinii cu Sofia am descoperit aceste probleme. Făceam un tratament să îmi revin, iar în urma tratamentului acesta eu am rămas însărcinată, fără să știu că acest tratament poate să mă facă să rămân însărcinată. Bucuria a fost și mai mare că a fost o întâmplare,” a povestit cu zâmbetul pe buze Andreea Bănică, pentru Revista Avantaje.

Pentru a vedea mai multe fotografii cu Andreea Bănică, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Cum a reușit să slăbească Andreea Bănică, după cea de-a doua sarcină: „Am ținut o dietă care a funcționat!”

Andreea Bănică a dezvăluit detalii picante din culisele emisiunii „Bravo, ai stil!”. Cum a fost prima ei zi la filmări

Andreea Bănică, mărturisiri emoționante despre perioada de după prima sarcină: ” M-am simțit foarte singură”

Andreea Bănică, prima apariţie în platoul „Bravo, ai stil!” în calitate de prezentatoare a emisiunii: „Am fost foarte emoţionată”

Andreea Banică nu mai scapă de kilogramele în plus după ce a născut! A dezvăluit ce dietă ține

Andreea Bănică, schimbare radicală de look! A renunțat la părul lung

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati