Anca Serea, sfat pentru viitorii părinți: „Copiii îți aduc provocări, dar tot ei îți dau și soluții”

Anca Serea, sfat pentru viitorii părinți

Anca Serea, numită “mama eroină a showbizului”, are un sfat pentru viitorii părinți. „Copiii îți aduc provocări, dar tot ei îți dau și soluții'.

Anca Serea și Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah, Ava și Moise Petru.
În trecut, Anca Serea a mai fost căsătorită, însă a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara.

Anca și Adi se bucură de familia lor mare și frumoasă. Cei doi se declară cei mai fericiți și împliniți părinți. Mai ales că peste doar câteva luni, Anca Serea va deveni mămică pentru pentru a șasea oară.

“Mereu am spus că ne mai dorim un copilaș și iată că minunea s-a întâmplat; sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, acumulate și cu anemia mea, pe care o țin sub control, dar și cu o tensiune foarte mică.
Știm că vom avea o fetiță. Și ne-am bucurat foarte tare, pentru că acum balanța s-a echilbrat – trei băieți și trei fetițe. Probabil o va chema Leeah, ne-am gândit să fie din același registru: biblic”, a declarat Anca Serea pentru revista Unica.

Anca Serea, sfat pentru viitorii părinți: „Copiii îți aduc provocări, dar tot ei îți dau și soluții'

Întrebată de reporterii revistei Unica ce sfat le-ar da viitorilor părinți, Anca Serea a răspuns:

“Meseria de părinte e complicată, dar nimic nu se compară cu ceea ce primești în schimb: devii un om mai bun, mai focusat, mai înțelept, mai matur, mai îndreptățit să te simți complet. Misiunea mea pe pământ este clar cea de mamă și nu există cuvinte să descriu această binecuvântare! Copiii îți aduc provocări, dar tot ei îți dau și soluțiile. Nu există “nu pot” când ai pentru ce și cine să te lupți!”,  a declarat Anca Serea pentru unica.ro

 

Foto:facebook.com

 

Vezi si:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati