“Am iubit și-am pierdut. Se pare că nu eram suficient de bună pentru el…”

inel de logodna

Am zis să vă scriu și eu… am ce povesti. Dar ce femeie n-are?!? Am iubit și-am pierdut. Se pare că nu eram suficient de bună pentru el. Povestea mea e lungă, dar vă scriu pe scurt tot ce-a mai rămas din ea.

Destinul s-a jucat mine. Leapșa. N-am pierdut, dar nici n-am ieșit învingătoare. Eu am iubit toată viața un singur bărbat, în brațele căruia îmi făceam cuib, care m-a învățat să fac dragoste, să râd, mi-a arătat apusul altfel decât îl știm toți, mi-a dat să mănânc din mâna lui, m-a luat în brațe când mă așteptam mai puțin și mi-a sărutat tâmplele când m-am poticnit la greu.

Eram amândoi studenți, eu la geografie, el la medicină. Eu din părinți muncitori, el din părinți doctori. Eu de la periferie, el din zona elitelor. În cărți și filme diferențele de genul acesta contează… Nu? Ei bine, în ultimul meu an de facultate am primit de la el cel mai frumos inel pe care l-am văzut în toată viața mea pe acest pământ.

Era inelul bunicii lui, un rubin cu multiple fațete, într-o montură unicat, in formă de inimă, bătută în platină de artizanii începutului de secol 20. Este greu de descris în cuvinte frumusețea acestui inel. Cu inelul pe deget, dragostea în suflet, zâmbet de jur împrejur, m-am angajat profesoară de geografie la o școală din București. El, la medicină avea un drum lung de parcurs.

Ne iubeam, ne respiram, ne curgeam unul altuia prin vene. După 9 ani de relație, când a intrat în ultimul an de rezidențiat a fost pus de familia lui să aleagă: eu sau cariera lui de medic. Căsătoria cu mine sau specializarea într-o clinică de top din lume. Să devină soțul unei banale profesoare de geografie sau să-și continue ascensiunea fuminantă cu sprijinul nemijlocit al părinților.

A cerut răgaz. Și de la mine și de la părinți. A plecat singur un weekend la o cabană în munții Apuseni. Eu am rămas acasă și-am vomitat continuu până am ajuns la urgențe. Luni seară a venit la mine, eu în pat cu săruri de rehidratare, cu mama și tata care mișunau pe lângă ușa mea, m-am uitat o singură fracțiune de secundă în ochii lui și am văzut un alt bărbat. Am văzut un ditamai doctorul. Mi-am scos inelul bunicii lui de pe deget, i l-am dăruit fără să-l pot privi, și m-am întors cu spatele ca să mă pot prăbuși în voie în abis. Nu știu când a plecat. Mie cred că mi s-a făcut rău.

Asta a fost în 1997. Zilele trecute eram cu copiii la Carrefour. Când am ieșit cu căruciorul de la casă și m-am îndreptat de-a lungul Galeriei spre ieșire, l-am văzut. Era la fel de frumos… unic. Așa cum nu am mai întâlnit unul la fel. În vitrina amanetului de lux din Galerie, strălucea inelul meu. Care îmi fusese dăruit pentru promisiunea dragostei eterne. Montura, rubinul în formă de inimă.

În piept, inima mea și-a revenit după mulți ani. Dar văd că inelul acesta care trebuia să lege o familie se află astăzi la vânzare într-un amanet. Nu știu, nu m-a interesat, nu l-am căutat pe posesorul inelului. Trebuia să ajungă celebru, dar până în ziua de astăzi nu i-am vzut numele pe nicăieri… Am văzut, în schimb inelul. La amanet.

Foto: 123rf

Citește și:

Vreau să-mi ajut copilul, dar nu pot singură… Suma nu este mare, dar când n-o ai ți se pare imensă

Confesiunea unei cititoare: Bărbații mă iubeau o perioadă apoi se evaporau grăbiți.'

Confesiunea unei cititoare: M-a tras lângă el și, cu ochii în balta de ploaie, mi-a spus că mai are o relație…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre