Alexandru Solomon vorbește despre OUĂLE LUI TARZAN

Alexandru Solomon vorbește despre OUĂLE LUI TARZAN, filmul său documenta care va avea premiera pe 6 octombrie. Extras din interviul care va fi publicat integral în revista „Avantaje”, ediția lunii noiembrie.

Alexandru Solomon vorbește despre OUĂLE LUI TARZAN

Aventura a început în urmă cu șase ani. De la o informație care ținea de istoria științei și de ambițiile Uniunii Sovietice de a face ceea ce nu s-a mai făcut – în cazul de față, un hibrid între om și maimuță – s-a ajuns la un film despre Abhazia de azi. Aflată pe teritoriul Georgiei (fosta Republică Socialistă Sovietică Gruzină), regiunea și-a declarat independența față de Georgia în anul 1992. Republica Abhazia nu a fost recunoscută decât de Rusia, dar se comportă ca un stat independent, Are granițe, are vamă, are o constituție, un președinte, ministere și parlament. Toate acestea, la o populație de aproape 250.000 de locuitori – mai puțin decât Craiova!

Pentru facilitarea comunicării și construirea unor relații strânse cu oamenii de acolo, regizorul Alexandru Solomon a învățat timp de doi ani limba rusă. A fost însoțit în permanență de un traducător pentru comunicările mai complexe și mai subtile. Dar, fără îndoială, faptul că, în repetatele sale vizite, a venit vorbind din ce în ce mai bine limba rusă, i-a asigurat comunicarea directă de bază și bunăvoința localnicilor.

Alexandru Solomon vorbește despre OUĂLE LUI TARZAN. Fragment dintr-un interviu

„Ouăle lui Tarzan” sunt chiar acele ouă – nu e o metaforă, e o exprimare aproape directă…

E vorba despre Tarzan, adică despre omul-maimuță. În anii ‛20-‛30, la un institut din Uniunea Sovietică, sub conducerea savantului rus Ilya Ivanov, au existat tot felul de experimente, de încercări de hibridizare între om și maimuță. Tarzan era chiar numele urangutanului cu numărul 35, care a fost adus la Suhum, la ceea ce avea să fie Institutul de Primatologie din Abhazia. Tarzan urma să participe și el, să doneze spermă pentru aceste experimente, numai că el a murit înainte de vreme. Și, oricum, experimentele n-au fost niciodată puse în practică – din fericire! De-acolo și ouă, și Tarzan. Mi-a plăcut titlul, că e și ambiguu, și umoristic.

Cum ați putut pătrunde acolo și cum de ați putut aborda un subiect așa delicat?

Am fost prima oară în vara lui 2011 în Abhazia. Citisem în prealabil despre aceste experimente și după aceea am aflat că institutul ăsta încă mai există, ceea ce sigur că m-a mirat. A existat și o ocazie bună pentru că au organizat împreună cu colegii lor din Rusia un congres de primatologie la care m-am dus și eu. Și după aceea am vizitat Abhazia. Oamenii erau destul de deschiși. Le-am explicat cam ce-aș vrea să fac.

Sigur că asta s-a întins pe-o perioadă destul de lungă – aproape 6 ani – în care am ținut legătura cu ei, i-am vizitat deseori, și-atunci încrederea s-a clădit pe parcurs. Ei aveau, cumva, interesul să arate că cercetările lor științifice merg înainte, că sunt lucruri serioase. Că toate acele experimente inițiale de hibridizare n-au fost decât un episod trecător, care n-a dus nicăieri și, de fapt, au făcut după aceea lucruri serioase.

Acum e ceva între un institut de cercetare și o grădină zoologică…

Da, asta-i particular, pentru că, în restul lumii, institutele primatoligice sunt niște fortărețe în care nu prea intră nimeni. Mai ales că se baricadează înăuntru din cauza organizațiilor care luptă pentru drepturile animalelor. Or acolo accesul e oarecum liber și au o zonă de grădină zoologică, în care maimuțele pot fi vizitate.

Și documentarea? Unde s-au găsit toate imaginile acelea care apar în film?

Imaginile vechi au fost culese din Arhvele Centrale de Film rusești; am făcut cercetare și în Arhivele Naționale Ruse – sunt patru asemenea arhive, în care sunt strânse documente despre anii de început ai institutului, despre cercetările lui Ivanov.

Trebuie ceva tenacitate, totuși, ca să intri în arhivele rușilor, care sunt așa de secretoși, în general…

Cercetarea în arhivele rusești are niște norme, trebuie să faci cereri, e un pic de birocrație, dar nu e complicat și nu e un subiect așa, politic – doar n-am intrat în arhivele KGB-ului. Dar tenacitate… da, fără tenacitate n-ajungi prea departe, asta-i clar.

Una peste alta, în filmul ăsta, încotro ați pornit și unde ați ajuns? Că-mi închipui că, pe parcurs, se întâmplă tot felul de schimbări de direcție.

Inițial am pornit de la curiozitatea pentru aceste experimente vechi și, treptat, am ajuns să fac un film mai ales despre prezentul acestui institut, despre felul în care relația asta dintre om și maimuță, care acolo este foarte strânsă, oglindește cumva ce se întâmplă în lume astăzi. Și nesiguranța asta în care trăim, și faptul că Abhazia în sine pare așa, un fel de scenografie în ruină a ideologiilor și idealurilor din secolele XIX și XX. Toate s-au făcut praf și în locul lor nu s-a pus încă mai nimic. Cred că asta m-a fascinat în locul ăsta și-n povestea institutului.

La ce-ar trebui să se aștepte spectatorii care ar veni la film? Ce-ar avea de văzut?

Cred că filmul e ca un soi de călătorie într-o țară imaginară, un soi de basm modern în care ai acces la această lume, altfel foarte izolată, dar care ne seamănă destul de mult.

Citiți interviul integral în revista „Avantaje”, ediția lunii noiembrie.

Interviu realizat de Mihaela Serea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte